Un consum de un kilogram și jumătate de carne și doi litri de vin de persoană, zilnic. Acestea nu sunt cifre dintr-un meniu de grup, ci rația unui singur om la ospețele boierești din secolele trecute, petreceri care durau uneori și trei zile și care i-au lăsat fără cuvinte pe ambasadorii străini.

Mesele aristocrației românești din secolele XVII-XIX erau evenimente complexe, un amestec de influențe turcești, balcanice și preparate autohtone. Potrivit Adevărul, aceste chiolhanuri aveau o importanță socială și politică bine definită, depășind cu mult simplul act de a mânca.

Un ritual complex înainte de ospățul propriu-zis

Înainte ca invitații să se bucure de bucate, trebuiau să respecte un ceremonial strict. Totul începea cu servirea cafelei, a dulcețurilor, șerbeturilor și a unui păhărel de „vutca”, un soi de lichior. Un contemporan al epocii descria în detaliu ritualul de la Curtea Domnească.

„Îndată vel cupar, cu tipsia cea de argint stând înaintea Domnului, pune vutca în doao pahare și întâi cuparul ia credința, apoi Domnul sângur ia paharul de-l pune la gură și ia confeturi; Și copiii cei din casă, ce sântu rânduiți de vel cămăraș, dau vutca Mitropolitului…, la arhierei si la boieri. După confeturi, vel cafegiu pune pe dinaintea Domnului peschirul cel rânduitu, ce se chiamă fota, dă Domnului cafea, și copiii din casă la Mitropolitul, la arhierei și la boieri”, arată o mărturie a vremii.

Aceste obiceiuri păreau ciudate pentru străini. Baronul Francois de Tott, ambasador al Franței în secolul al XVIII-lea, era nedumerit de șerbetul oferit la curtea lui vodă Grigore Calimachi. „Acest șerbet, de care se vorbește atât de des în Europa și care este așa de puțin cunoscut, este făcut din paste de fructe cu zahăr, topite apoi în apă și care sunt atât de parfumate, încât abia poti sa guști această băutură….M-am servit deci cu tot atâta discreție, ca și din dulcețurile care însoțesc cafeaua”, preciza francezul.

Programul zilnic includea trei mese: „zacusa” la ora 10:00, prânzul între 14:00 și 15:00, iar cina în jurul orei 22:00. A refuza oricare dintre aceste atenții era considerat un gest necinstit.

Mesele, arenă politică și simbol al statutului

Ospețele nu erau doar un prilej de socializare, ci și o scenă pentru strategii politice. Aici se legau alianțe, se puneau la cale denunțuri și se rezolvau probleme. În lucrarea „Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor”, Ana Iorga și Filip Lucian Iorga explică rolul central al acestor banchete.

„În lumea românească veche, masa era un moment important în mecanica marilor curţi domneşti. Domnitorul îşi aduna apropiaţii şi folosea răgazul mesei pentru ai cunoaşte mai bine şi pentru a pune ţara la cale. (…) Pentru că juca un important rol strategic, banchetul devine şi scena unor confruntări sângeroase, în care domnii pun la cale uciderea boierilor trădători, prin decapitare sau prin otrăvire, aşa cum ne amintim că a făcuto, de pildă, Alexandru Lăpuşneanu”, precizează autorii.

Generozitatea era, de asemenea, o formă de a-și etala puterea și bogăția, chiar dacă ducea la ruină. Boierul Iordache Filipescu a sărăcit oferind mese îmbelșugate, iar diplomatul rus Nikolai Karlovici Giers descria un alt caz: „Era întotdeauna înconjurat de familie şi toţi prietenii săi era bineveniţi la masa lui. O altă masă era zilnic întinsă la parterul casei sale pentru săraci. (…) Această ospitalitatea mărinimoasă şi realmente seniorală i-a zdruncinat atât de tare afacerile încât a fost obligat să-şi vândă una câte una marile sale moşii. Cu toate acestea nu ar fi acceptat niciodată să-şi schimbe modul de viaţă”.

Până la 60 de feluri de mâncare și un singur pahar pentru toți

La curtea lui Constantin Brâncoveanu, un ospăț de sărbătoare putea dura și șapte ore. Maria del Chiaro, un cărturar venețian, a fost șocat de obiceiul ca toți invitații, așezați la o masă lungă, să bea vin din același pahar, care trecea din mână în mână. Meniul era extrem de bogat, cu minimum 15 feluri de mâncare, ajungând în zilele de sărbătoare și la 60.

„Ospeţele de sărbători de la curtea lui Constantin Brâncoveanu puteau dura şi câte 7 ore, timp în care mesenilor li se aduceau spre delectare o sumedenie de mâncăruri fine. Femeile nu participă la mesele de la Curtea domnească, ele sunt prezente doar la petrecerile din casele boiereşti”, se arată în „Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor”.

Influența orientală era vizibilă în meniu. „La curţile boiereşti era imitat stilul oriental, boierii se aşezau la mese îmbelşugate la care serveau 10 – 15 feluri de mâncare, foarte picante şi pregătite după reţete orientale. O caracteristică a meselor boiereşti era că începeau şi se sfârşeau cu pilaf (…) friptura era tăiată, dar se mânca cu degetele pentru că furculiţele şi cuţitele lipseau”, conform lucrării „Scurtă incursiune în gastronomia fanariotă„. Pe lângă carnea de oaie, bou sau porc, se serveau și pește, raci, stridii sau melci.

Cifre oficiale: Cât mânca un sol în secolul al XVI-lea

Datele oficiale ale Clujului din secolul al XVI-lea, care au înregistrat cheltuielile pentru hrana unor soli din Moldova și Valahia, confirmă cantitățile uriașe de mâncare. Lista de alimente era impresionantă, de la zeci de tipuri de carne și pește la condimente exotice.

Ana Iorga și Filip Lucian Iorga detaliază: „Din mâncărurile pe care le primesc la Cluj, la sfârşitul secolului al XVIlea, un alt sol muntean şi suita sa de zece însoţitori, ne putem da seama că românii mâncau cantităţi mari de alimente: 750 de grame de carne de persoană la prânz şi la cină, adică un kilogram şi jumătate de carne pe zi pentru o singură persoană, şi doi litri de vin pe zi de persoană, la care se adăugau şi peştele, racii, fructele şi pâinea”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
boieri romani fanarioti ospete