Guvernul se angajează să menţină deficitul bugetar sub 7% din Produsul Intern Brut, prin scrisoarea de intenţie la care lucrează premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat vineri, 7 mai, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.
„Primul-ministru Emil Boc şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, lucrează în prezent la finalizarea scrisorii de intenţie la Acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.
Această scrisoare conţine ca şi puncte centrale măsurile anunţate, care conduc la menţinerea deficitului bugetar sub 7% din PIB, stopând practic creşterea deficitului bugetar la 9%, cum s-ar fi întâmplat în lipsa acestor măsuri”, a precizat Ioana Muntean, potrivit unui comunicat transmis.
De asemenea, premierul, împreună cu miniştrii Cabinetului, elaborează un plan de prioritizare a investiţiilor publice, în vederea susţinerii activităţii economice, şi de achitare a datoriilor restante către firme, a menţionat Muntean.
Potrivit acesteia, primul-ministru va face o declaraţie oficială după finalizarea scrisorii de intenţie, care are ca puncte de referinţă măsurile comunicate.
Fondul de salarii pentru aparatul bugetar va fi redus cu 25% de la 1 iunie, ca urmare a negocierilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, a anunţat joi preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a anunţat, de asemenea, că ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%, fiind previzibilă şi reducerea pensiilor cu 15%.
Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de miercurea viitoare, scrisoarea de intenţie privind acordul cu Fondul Monetar Internaţional.