Ospătar în România, patron de restaurant în Spania

Romeo și Mariana au deschis un restaurant cu specific catalan într-un sat din Spania.

În anul 2003, pe când avea 39 de ani, Mariana a plecat în Spania, unde l-a urmat pe soțul ei, care venise să muncească in Calaf, în provincia Barcelona.

„Am plâns tot drumul în autocar: îmi lăsasem amândoi copiii acasă. Carmen avea 17 ani și Robert, 19. Dar când am văzut că luăm aici într-o zi cât câștigam în România într-o lună, am rămas”.

Romeo a muncit în România la restaurantul Bibi din Vama Veche împreună cu fiul său, Robert, care e mândru că „își câștigă banii lui” de când avea 15 ani. Erau bine plătiți, dar era doar un serviciu sezonier, pe timpul verii. Mariana lucra în Ploiești la fabrică de textile Dorobanțul, care mergea tot mai prost, și avea un salariu mic. Au auzit că în Spania se câștigă bine și au plecat în căutarea unei vieți mai bune, la fel precum ceilalți 117 români care trăiesc azi în Calaf, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania.

După un an, a venit și Robert, fiul soților Andronache. Carmen, elevă în ultimul an de liceu, a rămas singură acasă. Vorbeau la telefon, dar pe atunci nu erau „așa telefoane bune și ieftine”, spune Mariana. „Stăteai la coadă la locutorio cu marocani și cu alți români – eram foarte mulți. Așa am petrecut toate evenimentele: notele, absolvirea liceului, Bac-ul, examenul de admitere, emoțiile”. Au început cu „muncă de jos”, cum spune Mariana: „Aveam de numărat câte veceuri spălam pe zi”. După o vreme, s-a angajat camarero într-un restaurant, unde a început să vorbească spaniolă și catalană

. „Localnicii sunt prietenoși, vorbesc cu ține și așa am învățat limba. La început nu știam nici măcar să fac un carajillo, dar ei m-au învățat. Aici nu-ți zice nimeni „Ia, uite, proastă asta nu știe să facă”.

Criză financiară i-a lăsat șomeri în 2011 și, după o iarnă grea, s-au hotărât să-și investească economiile și să deschidă un restaurant – Parador de Calaf. Astăzi, au mică lor afacere și lucrează împreună toată familia: Mariana și Romeo, fiul lor, Robert, și soția lui, Ana.

Am început în 2012, în plină criză. A fost greu, dar aveam ce mânca, mai rămâneau și ceva bani s-o ajut pe fii-mea, mai ne făceam câte un capriciu, mai ieșeam la mare și încet-încet au trecut șase ani, iar acum se văd rezultatele.

Calaf e un sat de munte cu 3.500 de locuitori în comunitatea autonomă Catalonia. Aici e mai frig decât în restul provinciei și dimineața, când sunt doar câteva grade, o ceață groasă acoperă străzile goale. Localnicii merg cu mășinile la muncă – lucrează la fermele din apropiere, la un depozit de mașini și la fabrică de prelucrare a metalului de lângă restaurantul familiei Andronache.

Înainte de serviciu, sătenii se opresc la Parador să-și ia micul dejun și să-și bea cafeaua. Dar nu orice cafea.

Robert vorbește catalană că un localnic și li se adresează clienților pe nume. Servește cu plăcere la mese, de parcă nu s-a trezit la șase dimineața să pregătească deserturile pentru prânz, să aranjeze băuturile și să-l ajute pe tatăl lui să gătească. Duce platouri cu omletă, șuncă prăjită, fasole și cârnați, debarasează mese, îi povestește unui client ce a făcut la pescuit și zâmbește mereu, deși sunt abia primii kilometri din cei 14 pe care-i face zilnic prin restaurant.

Mariana îi servește pe clienții de la bar și, printre picături, ne explică ce e un carajillo, băutura preferată a catalanilor din Calaf: un espresso amestecat cu whisky, coniac sau anís, lichior de anason. Sunt mulți clienți și femeia aleargă în toate părțile: face cafele, schimbă fețele de masă, mătură, spală căni și pahare. Când o vede că se oprește să stea de vorbă cu noi, Robert o tachinează: „Cu talent, mamă, cu talent. Vreau artă și ritm, mama”.

În bucătărie lucrează Romeo, tatăl lui Robert, care amestecă în supă catalană și în tocănița de iepure și, în același timp, prepară niște gambas – creveți – a la plancha. Ana, soția lui Robert, pune în farfurii și e deja agitată, pentru că e ora prânzului, restaurantul s-a umplut. Robert anunță comenzi peste comenzi și ea tocmai s-a opărit, iar umflătura roz i-a pătat pielea fină de pe mână, plină de cicatrici mai vechi. „Tot timpul mă ard”, spune Ana.

După ce pleacă ultimii clienți, Robert și Ana se așază la o masă și ciugulesc din tocănița de iepure. În unele zile nu apucă să mănânce nimic, mai ales în timpul sezonului de vânătoare, când sâmbăta și duminică restaurantul se umple de grupuri gălăgioase de vânători care devorează până seară târziu platouri cu mâncare catalană. Abia apoi pleacă spre casă.

Jurnalistă Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț au ales să facă același lucru în ani.

Începând cu ianuarie 2019, ei călătoresc cu o autorulotă prin Europa și documentează poveștile compatrioților din diaspora. Acesta este primul articol din seria Plecat, un proiect despre românii care trăiesc în străînătate.

Xavi, unul dintre bărbațîi de la bar, ne întreabă ce facem aici și noi îi spunem că suntem jurnalișți și documentăm viața românilor din diaspora. „În Spania se trăiește bine”, spune un catalan care ne aude conversația. „Normal că vor să vină aici”. „E loc pentru toată lumea”, spune altul.

E datoria unei redacții că Libertatea să oglindească, cu netulburată fidelitate, viața românilor, indiferent unde muncesc și iubesc aceștia, iar Elena Stancu și Cosmin Bumbuț au experiența și competența de a vă oferi acest caleidoscop așa cum nu s-a mai făcut în presă din România.

Sursa: Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.