Afacere de 5 milioane de euro cu miere bio românească

– În România, vinde către Marriott şi Howard Johnson borcănaşe de miere bio de 30 de grame, pentru micul dejun. În Europa, trimite şi 3.000 de tone pe an. În ciuda crizei, străinii nu renunţă la mierea românească. Afacerea de 5 milioane de euro pe an aparţine inginerului Traian Dobre din Băicoi, Prahova (foto – Valeriu Tanasoff,  Gândul.ro)

.

La fabrica lui Traian Dobre e uneori vânzoleală ca-n Gara de Nord. În anii mai slabi se burduşesc TIR-urile cu câte 1.200 de tone, în anii mai buni, cu câte 3.200 de tone. Asta înseamnă între 50 şi 150 de TIR-uri pe an. O parte din marfă intră în restaurantele de lux; dar şi în România se întâmplă la fel.

Mierea de Băicoi se mănâncă la Marriott şi Howard Johnson la micul dejun, cochet ambalată, în borcănaşe colorate de 30 de grame.

Nici pe criză Traian Dobre n-a vândut mai puţin decât înainte, doar că acum îşi primeşte banii şi cu întârzieri de câte două săptămâni. „În vremurile bune, unele firme plăteau în avans şi 80% din întreaga sumă, creditându-mi, astfel, afacerea. Acum, că se întârzie atât cu plăţile, practic eu îi creditez pe ei”, spune.

Dar chiar şi aşa, criza lui 2009 de abia l-a atins. A vândut mierea cu aproape 2 euro kilogramul, cifra de afaceri a fost de circa 5 milioane de euro, iar profitul, 300.000 euro. „Întreaga investiţie de la Băicoi a fost de 860.000 euro, din 2001 şi până acum. Am şi un credit bancar de 360.000 euro. Profitul îl reinvestesc; o singură dată mi-am permis să rup din profit 28.000 de euro, pentru familie”, zice afaceristul.

97% din marfă merge afară, o parte pleacă în SUA, cu vaporul. Mierea e toată bio, fără antibiotice, fără conservanţi, fără îndulcitori artificiali. O strânge de la 1.500 – 2.000 de apicultori din ţară, o pune la analize, în laborator, o procesează la Băicoi, Prahova, şi apoi o trimite la plimbare prin lume.

Europenii sunt şi ei înnebuniţi după mierea românească, o cer în prostie. Are un ceva aparte mierea asta, o savoare pe care n-au mai găsit-o ei în alte părţi. Aşa, din Băicoi au plecat până acum spre ei 15.000 de tone de miere premium – de salcâm, de tei, polifloră, de coriandru, de mărăcine, de trifoi alb, de mentă din Delta Dunării şi altele.

Continuarea în Gândul

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata