ANPC a aplicat saloanelor de înfrumuseţare amenzi de peste un milion de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat, în perioada 12 – 16 aprilie, amenzi contravenţionale în valoare totală de 1,12 milioane lei, în urma unor controale privind serviciile prestate de saloanele de înfrumuseţare (frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică, piercing, tatuaje, micropigmentare, epilare, tratament şi machiaj cosmetic).

Conform unui comunicat ANPC, controlul a cuprins 750 de operatori economici, iar abaterile au fost constatate la 720 dintre aceştia. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 312 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.119.900 lei şi 408 avertismente. Totodată, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficienţelor, pentru toti operatorii economici care prezentau abateri.

De asemenea, la 45 de operatori economici s-a dispus oprirea definitivă de la utilizare a produselor fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu termen de valabilitate expirat.

Între principalele abateri constatate se numără:

  • absenţa listei cuprinzând tarifele aferente serviciilor prestate (241 operatori economici),
  • dotarea şi amenajare necorespunzătoare (42 operatori economici),
  • nerespectarea normelor de igienă (52 operatori economici),
  • nesterilizarea-dezinfecţia echipamentelor şi instrumentelor folosite (61 operatori economici),
  • utilizarea de produse cu deficienţe sau neconforme (89 operatori economici).

De asemenea, comisarii ANPC au sancţionat neeliberarea bonului fiscal, nemenţionarea pe bonul fiscal a costului materialelor şi, separat, a manoperei pentru serviciul prestat, precum şi neafişarea plachetei cu numărul de telefon INFO CONSUMATOR: 0800 080 999 şi adresa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata