Crin Antonescu: Băsescu râdea ca un nesimţit

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, că preşedintele Traian Băsescu a sfidat opinia publică la consultările de luni (26 aprilie 2010) cu partidele politice.

Liderul liberal spune că Băsescu a râs „ca un nesimţit” pe seama unei „măgării” pe care a făcut-o, legat de casa din Mihăileanu.

„Eu nu-l sfidez, nu am de ce şi pe cine şi nu sunt în poziţia, nu sunt soldat şi dânsul comandant să-l sfidez, nu-s elev şi dânsul diriginte. Eu cred însă că dacă e vorba de sfidare şi de nesimţire maximă, totală, am văzut un preşedinte care cu nesimţire sfidează opinia publică. Povestea asta cu Mihăileanu despre care exigenţii partizani ai ANI şi anatomiştii ai cazului Voicu îl ignoră şi spun că nu e un capăt de ţară, o cunoaşte toată ţara”, a spus Crin Antonescu, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3.

„Cum este posibil ca în vreme ce tu doreşti să te legitimezi ca omul care păzeşti cu severitate, cu rigoare maximă, atitudinea la centimă a demnitarului public, să râzi ca un nesimţit pe seama unei măgării pe care ai făcut-o, în conflict de interse, în dispreţul legii, în orice? Acest tip de tupeu care i-a adus mult câştig domnului Băsescu, e în continuare cultivat, nimeni nu a comentat despre asta, a comentat cât de rău cât şi orbraznic şi leneş este Antonescu că nu s-a dus la întâlnire”, a mai spus preşedintele liberalilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata