Declinul domeniului construcţiilor a făcut peste 70.000 de şomeri în Constanţa

Peste 60.000 de angajati din domeniul constructiilor si circa 12.000 din cel al producerii de materiale de constructii au fost concediati, in acest an, a declarat marti (27 octombrie 2009) la Constanta, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din România (APMCR), Claudiu Georgescu.

Potrivit acestuia, piata constructiilor este intr-o “involutie clara” in 2009, cu semnale care au inceput din toamna anului trecut. “Blocarea constructiilor de locuinte este cauzata, pe de o parte, de criza financiara globala, iar pe de alta parte de lacomia dezvoltatorilor care au cerut niste preturi pentru apartamente cu mult peste potentialul de cumparare al cetatenilor.

Au facut ca tranzactiile si, mai ales, vânzarile de locuinte noi sa se apropie de un minim istoric. Acest lucru s-a resimtit pe intreg lantul, inregistrându-se scaderi si la constructori si la producatorii de materiale de constructii”, a afirmat reprezentantul APMCR.
Potrivit acestuia, cei 12.000 de angajati care si-au pierdut locurile de munca, in sectorul productiei de materiale de constructii, reprezinta 24% din totalul salariatilor din respectivul domeniu de activitate, “mediul privat contractându-se cât de mult a putut pentru a mentine cât de cât in functiune fabricile “.

Citeste si:  Mămăliga Warriors sau cum au ajuns patru moldoveni boemi la Mongol Rally

În opinia presedintelui APMCR, “cheia” iesirii din aceasta situatie nu este la constructor, “ci, din pacate, tot la mediul financ iar”, prin tre i componente princ ipale – banci, statul si mediul privat, “in sensul atragerii tuturor resurselor posibile, astfel incât sa se realizeze constructii la preturi pe care le pot suporta românii”. Un astfel de pret este estimat la 400 – 450 de euro pe metru patrat.

Claudiu Georgescu a declarat ca involutia pietei constructiilor va continua si in 2010, cel putin in primele luni ale anului. “Pâna in luna mai nu putem discuta de relansarea pietei. Vine sezonul rece, nu avem buget pentru anul viitor. Trebuie sa iesim din aceasta stare de incertitudine. În functie de cum se misca lucrurile in primele doua luni ale anului 2010, putem spune daca poate sau nu fi vorba de o relansare”, a mentionat reprezentantul producatorilor de materiale de constructii.
Presedintele APMCR a participat marti (27 octombrie 2009) la un seminar organizat de Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta, cu tema “Economia Eco – Eficienta, un concept pentru relansarea industriei constructiilor din România”.

Citeste si:  Se măresc din nou facturile la electricitate
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata