FMI: PIB-ul României va creşte cu 3,6% în 2011

Produsul Intern Brut (PIB) al României va înregistra, în 2010, o uşoară scădere de -0,5 la sută, dar o creştere pozitivă de 3,6 la sută în a doua parte a lui 2011, urmând o stabilizare la o rată de creştere de 4 – 4,5 la sută pe termen mediu, se arată în Raportul privind Consultările conform Articolului IV şi Raportului privind cea de-a patra evaluare a îndeplinirii de către România a condiţionalităţilor din Acordul Stand-By, discutate vineri de Board-ul Executiv al FMI.

Pe baza Rapoartelor întocmite de misiunea FMI, condusă de Jeffrey Franks, care a vizitat Bucureştiul la începutul lunii mai, directorii Board-ului au apreciat că autorităţile române au realizat progrese semnificative în direcţia ‘restabilirii echilibrelor macroeconomice şi a ajustării dezechilibrelor din economia românească din perioada anterioară crizei’.

Directorii din Board-ul FMI au mai subliniat că ‘ajustarea fiscală nu poate fi consolidată decât dacă este sprijinită de reforme structurale’ şi ‘încurajează autorităţile să reducă numărul de salariaţi din sectorul public, să reformeze sistemul public de sănătate şi finanţele autorităţilor locale, concomitent cu depunerea de eforturi pentru îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor’.

Membrii Board-ului FMI ‘încurajează România să se pregătească pentru o eventuală adoptare a monedei euro, asigurându-se că economia poate face faţă unor şocuri fără sprijinul politicilor monetare şi al ratei de schimb’.
Boardul FMI a explicat că înainte de izbucnirea crizei globale, ‘România a acumulat dezechilibre interne şi externe, cu o politică fiscală prociclică, care a dus la supraîncălzirea economiei, pe fondul unei creşteri dinamice’.

Criza a dus la o contracţie puternică a a PIB-ului şi a cererii interne, iar băncile, care au intrat în criză bine capitalizate, se confruntă cu o creştere a creditelor neperformante şi cu un acces limitat la resurse pe pieţele interne şi externe.
Conform Raportului adopat vineri de Board-ul FMI şi publicat pe site-ul instituţiei, cererea internă va scădea în România cu -1,5 la sută în 2010 şi va creşte cu 2,6 la sută în 2011, iar exporturile vor avea o contribuţie la PIB anul acesta de 1,4 la sută şi anul viitor de 0,4 la sută.

Calculele FMI arată că indexul preţurilor de consum va creşte cu 7,9 la sută în 2010 şi cu 3 la sută anul viitor. Rata şomajului va fi de 8,9 la sută în 2010 şi va scădea uşor, la 8,4 la sută, în 2011.
În ceea ce priveşte finanţele publice, FMI estimează că în 2010 veniturile vor reprezenta 32,6 la sută din PIB, iar cheltuielile, 39,4 la sută (deficit de 6,8 la sută), iar în 2011, veniturile vor fi de 32,6 la sută din PIB, iar cheltuielile vor fi de 37 la sută, adică un deficit de 4,4 la sută.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata