Ca lider al proiectului ambițios de robotică al Alphabet, am ajuns să cred multe lucruri. Unul dintre ele este că roboții nu pot apărea suficient de repede. Iar altul este că nu ar trebui să arate ca noi.
Era începutul lunii ianuarie 2016 și tocmai mă alăturasem echipei Google X, laboratorul secret de inovație al Alphabet. Sarcina mea: să găsesc o soluție pentru angajații și tehnologiile rămase din cele nouă companii de robotică achiziționate de Google. Oamenii erau confuzi. Andy Rubin, cunoscut ca „părintele Androidului”, care fusese anterior în fruntea acestui proiect, plecase brusc. Larry Page și Sergey Brin ofereau din când în când direcții și sfaturi în timpul rarelor vizite. Astro Teller, șeful Google X, fusese de acord să aducă toți experții în robotică în laborator, numit cu afecțiune „fabrica de proiecte ambițioase”.
M-am alăturat echipei pentru că Astro m-a convins că Google X, pe care aveam să-l numim simplu X, era diferit de alte laboratoare de inovație corporativă. Fondatorii erau hotărâți să gândească în termeni extrem de ambițioși și aveau capitalul „răbdător” pentru a transforma ideile în realitate. După ce am fondat și vândut mai multe companii tehnologice, această oportunitate mi s-a părut potrivită. X părea genul de proiect pe care Google ar trebui să-l conducă. Știam din experiență cât de dificil era să creezi o companie care să „lase o urmă în univers”, cum spunea Steve Jobs, și credeam că Google era locul potrivit pentru a face pariuri mari. Roboții alimentați de inteligență artificială, cei care într-o zi vor trăi și lucra alături de noi, erau un astfel de pariu curajos.
Citeste si:
După opt ani și jumătate, și la 18 luni după ce Google a decis să închidă cel mai mare proiect de robotică și inteligență artificială, pare că o nouă companie de robotică apare în fiecare săptămână. Sunt mai convins ca niciodată că roboții trebuie să vină. Totuși, am îngrijorări că Silicon Valley, cu accentul său pe produse minime viabile și aversiunea generală a investitorilor față de hardware, nu va fi suficient de răbdător pentru a câștiga cursa globală de a oferi un corp fizic inteligenței artificiale. Și o mare parte din investiții sunt orientate în direcția greșită. Iată de ce.
Ce înseamnă „proiect ambițios” (moonshot)
Google X locul unde s-a născut Everyday Robots, așa cum a fost numit proiectul nostru ambițios s-a născut în 2010 din ideea grandioasă că Google ar putea aborda unele dintre cele mai dificile probleme ale lumii. X a fost amplasat intenționat într-o clădire separată, la câțiva kilometri de campusul principal, pentru a-și crea propria cultură și pentru a încuraja oamenii să gândească radical diferit. Mult efort a fost investit în a încuraja riscuri mari, experimente rapide și chiar celebrarea eșecurilor ca semn că ne-am stabilit standarde excepțional de înalte. Când am sosit, laboratorul deja inițiase proiecte precum Waymo, Google Glass și alte inițiative care sunau a science fiction, cum ar fi morile de vânt zburătoare și baloane stratosferice care ar fi furnizat internet în zonele defavorizate.
Ceea ce diferenția proiectele X de startup-urile din Silicon Valley era modul în care X încuraja oamenii să gândească pe termen lung și la scară mare. De fapt, pentru a fi numit „proiect ambițios”, X avea o „formulă”: proiectul trebuia să abordeze o problemă care afecta sute de milioane sau chiar miliarde de oameni. În al doilea rând, trebuia să existe o tehnologie revoluționară care să ofere o nouă perspectivă asupra soluționării problemei. În final, trebuia să fie propusă o soluție radicală, care probabil suna nebunească, dar avea șanse de reușită.
Problema corpului pentru AI
Când am discutat pentru prima dată cu Astro Teller, supranumit „Căpitanul proiectelor ambițioase”, despre ce am putea face cu companiile de robotică achiziționate de Google, am fost de acord că trebuie făcut ceva. Însă, ce anume? Cei mai utili roboți de până acum erau mari, neinteligenti și periculoși, fiind folosiți doar în fabrici sau depozite, unde trebuiau supravegheați sau izolați pentru a proteja oamenii. Cum am putea construi roboți care să fie utili și siguri în mediul cotidian? Avea să fie nevoie de o abordare complet nouă. Problema pe care o abordam era una globală: îmbătrânirea populațiilor, reducerea forței de muncă și lipsa muncitorilor. Știam deja în 2016 că tehnologia care ne va oferi soluția va fi inteligența artificială. Soluția radicală: roboți complet autonomi care să ne ajute cu o listă din ce în ce mai lungă de sarcini zilnice.
Cu alte cuvinte, urma să oferim un corp fizic inteligenței artificiale, iar dacă exista un loc unde acest lucru putea fi realizat la o asemenea scară, acel loc era X. Știam că va dura mult timp, va necesita răbdare și multe eșecuri, dar și progrese tehnice semnificative în domeniul AI și roboticii, costând foarte probabil miliarde de dolari. Aveam convingerea fermă că, dacă priveam puțin dincolo de orizont, convergența dintre AI și robotică era inevitabilă. Credeam că ceea ce până atunci existase doar în science fiction urma să devină realitate.
Este nevoie de date uriașe
Deși roboții încep deja să folosească modele lingvistice mari pentru a înțelege limbajul vorbit și modele vizuale pentru a înțelege ceea ce văd, a construi roboți care să trăiască și să lucreze autonom alături de noi este o problemă imensă de date. Chiar și cu simulări și alte metode de creare a datelor de instruire, este puțin probabil ca roboții să devină extrem de capabili peste noapte, cu un model unic care să controleze întregul sistem.
Am ajuns să cred că va fi nevoie de mii, poate chiar milioane de roboți care să îndeplinească sarcini în lumea reală pentru a aduna suficiente date necesare pentru a învăța modele AI end-to-end, care să le permită să facă orice altceva în afară de sarcini extrem de bine definite. Construirea roboților care să presteze servicii utile cum ar fi curățarea meselor din restaurante sau aranjarea patului într-un hotel va necesita atât inteligență artificială, cât și programare tradițională pentru o lungă perioadă de timp. Cu alte cuvinte, nu te aștepta ca roboții să iasă de sub controlul nostru în viitorul apropiat.
Dar ar trebui să arate ca noi?
Caii sunt foarte eficienți în a merge și alerga pe patru picioare. Totuși, am proiectat mașini care să aibă roți. Creierele umane sunt computere biologice incredibil de eficiente. Cu toate acestea, computerele bazate pe cipuri nu funcționează la fel ca creierele noastre. De ce nu au mașinile picioare și de ce computerele nu au fost modelate după biologia noastră? Scopul construirii roboților nu ar trebui să fie doar imitarea noastră.
Am învățat acest lucru într-o zi, într-o întâlnire cu echipa tehnică de la Everyday Robots. Discutam dacă roboții noștri ar trebui să aibă picioare sau roți. După aproximativ 30 de minute, managerul de inginerie din sală, Vincent Dureau, a vorbit. „Cred că, dacă pot ajunge acolo, și roboții ar trebui să poată,” a spus el. Vincent era într-un scaun cu rotile. Sala a tăcut, iar dezbaterea s-a încheiat.
Faptul este că picioarele robotizate sunt extrem de complexe mecanic și electronic, se mișcă încet, sunt instabile și nu sunt eficiente energetic comparativ cu roțile. Așa că, de fiecare dată când văd companii care încearcă să creeze roboți umanoizi, mă întreb dacă nu este o lipsă de imaginație.
Aceasta este doar începutul
În 2023, la doar două luni după lansarea ChatGPT, Google a decis să închidă Everyday Robots, citând costurile ridicate. Roboții și o mică parte din echipă au ajuns ulterior la Google DeepMind pentru cercetare. Deși proiectul s-a încheiat brusc, sunt convins că viitorul în care roboții ne vor ajuta zilnic nu poate veni suficient de repede.
Întrebarea care rămâne este: Cum se va întâmpla această schimbare și cine o va conduce? Sunt încă curios și îngrijorat.
