Destinul zbuciumat al osemintele lui Constantin Brâncoveanu
O moarte marcată de martiriu
După executarea sa, osemintele lui Constantin Brâncoveanu au avut un parcurs tumultuos. Acestea au fost aruncate în mare, recuperate și îngropate în secret pe insula Halki, pentru a fi ulterior transportate clandestin la București și reînhumate la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. De-a lungul timpului, memoria acestui voievod a fost eclipsată până când o inscripție de pe o candelă le-a readus în atenția publicului.
Brâncoveanu nu este doar o figură istorică din trecut; jertfa sa continuă să rezoneze profund în prezent. Moaștele sale, mutilate de iatagane și sulițe, se află acum la kilometrul zero al Bucureștiului, simbolizând o iubire divină care transcende timpul.
Un sfânt martir al credinței
Constantin Brâncoveanu este recunoscut ca fiind singurul domnitor român care a murit ca un martir. A suferit umilințe inimaginabile și torturi fizice și psihice înainte de a-și pierde viața într-un mod brutal. Cu toate acestea, el nu s-a abătut niciodată de la credința sa ortodoxă. A ales să îndure moartea cu demnitate și curaj, punându-L pe Hristos mai presus decât orice comoară pământească sau chiar viața însăși.
Astfel, el nu este doar un erou național printre domnitorii români; este venerat ca un sfânt mucenic respectat de întreaga creștinătate.
O lecție despre credință
Brâncoveanu reprezintă o legatură spirituală profundă cu cerurile. Întâlnirea cu moaștele sale devine mai semnificativă atunci când sunt vizitate la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Totuși, drumul acestor relicve sacre către noi a fost plin de obstacole istorice dificile.
Zbor însângerat: execuția tragicelor evenimente
Andreea Memmo, plenipotențiar al Veneției la Înalta Poartă, descria emoțiile intense resimțite după execuția Brâncovenilor într-o scrisoare datată 31 august 1714: „Oare putea fi cineva prezent fără să plângă văzând capetele nevinovatelor victime?” Aceasta reflectează brutalitatea actului comis împotriva voievodului și familiei sale.
Execuția lor nu a fost doar un act politic; cruzimea manifestată era fără precedent pentru acele vremuri. Nu numai că Brâncoveanu a fost decapitat împreună cu toți fiii săi – unul dintre ei având doar 16 ani – dar data aleasă pentru această atrocitate coincide cu celebrarea Adormirii Maicii Domnului pe 15 august.
Un exemplu pentru creștini
Brâncoveanu trebuia să fie un exemplu pentru toți creștinii din Imperiul Otoman despre puterea semilunei și supunerea față de aceasta. Refuzând convertirea la islamism sub amenințarea morții iminente, el le-a spus fiilor săi: „Rămâneți tari și bărbați… Priviți-l pe Hristos.” Această alegere curajoasă rămâne emblematic pentru valorile credincioase ale poporului român chiar până astazi.
Moartea Brâncovenilor: O Lecție de Istorie și Credință
Execuția Brutală și Reacțiile Comunității
Execuția domnitorului Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi a fost un act de o cruzime extremă, menit să inspire frică în rândul celor care ar fi putut contesta autoritatea otomană. Capetele acestora au fost expuse pe sulițe, iar trupurile lor au fost mutilate și lăsate la poarta seraiului pentru a descuraja orice tentativă de rebeliune. În cele din urmă, acestea au fost aruncate în mare, cu scopul de a șterge orice amintire legată de ei.
Drumul Moaștelor: Un Act de Curaj
Execuția brutală nu a rămas fără ecou în rândul creștinilor din Constantinopol. Aceștia s-au revoltat împotriva barbariei actului, iar chiar și musulmanii din oraș au considerat că fapta este lipsită de sens. În semn de respect față de cei uciși, câțiva pescari curajoși au recuperat trupurile din mare și le-au îngropat la Mănăstirea Panaghia Kamariotissa din insula Halki, loc unde Brâncoveanu făcuse numeroase donații.
Imediat după moartea sa, poporul l-a considerat pe Brâncoveanu un sfânt. La câțiva ani distanță, mitropolitul Calinic al Heracleei a compus un canon dedicat lui și fiilor săi, recunoscându-i ca martiri ai credinței creștine.
Întoarcerea Osemintelor: Un Gest Plin de Devotament
La șase ani după execuție, soția lui Constantin Brâncoveanu, doamna Marica, a decis să dezgroape osemintele soțului ei din Mănăstirea Halki pentru a le aduce acasă. Acest gest simbolic s-a desfășurat în secret datorită riscurilor implicate; Sultanul Ahmed al III-lea era încă pe tron la acea vreme.
Marica nu doar că s-a confruntat cu durerea pierderii familiei sale într-o singură zi – soțul ei și toți fiii – dar a trebuit să suporte umilința unei perioade dificile pentru ea personal. Cu toate acestea, ea s-a dovedit puternică și hotărâtă să-și onoreze memoria familiei prin această acțiune curajoasă.
Mormântul Domnitorului: Simbol al Credinței
Odată ce osemintele lui Constantin Brâncoveanu au fost reînhumate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București în iulie 1720, mormântul acestuia nu avea niciun inscripție care să-l identifice ca fiind al domnitorului ucis. Totuși, lespedea simplificată iradiază o aura sacralitate care atrage pelerini an după an.
Mormântul devine astfel un loc important pentru credincioși care vin aici pentru rugaciune şi omagiu faţă de figura istorică şi spiritualitate reprezentată prin viaţa şi sacrificiul lui Constantin Brâncoveanu.
Descoperirea istorică a moaștelor lui Constantin Brâncoveanu
În inima Bucureștiului, la „kilometrul zero”, se află Biserica Sfântul Gheorghe Nou, un lăcaș de cult ce adăpostește moaștele singurului domnitor român recunoscut ca martir. Această biserică simbolizează o jertfă profundă pentru Hristos și reprezintă un punct central al spiritualității românești.
O uitare îndelungată
De-a lungul secolelor, cinstirea Brâncovenilor a fost umbrită de circumstanțe politice. Deși familia domnitorului nu putea să vorbească despre moaștele sale din cauza rivalităților cu Cantacuzinii, uitarea s-a așternut peste mormântul lui Constantin Brâncoveanu timp de două veacuri. În 1914, Nicolae Iorga a solicitat Parlamentului României organizarea unei comemorări dedicate celor 200 de ani de la martiriu.
Revelația candelei vechi
Cu ocazia acestei comemorări, Mânăstirea Hurezi a fost aleasă ca loc pentru expunerea unor obiecte brâncovenești. Printre acestea s-a aflat o candelă veche descoperită la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Aceasta fusese mutată frecvent în interiorul bisericii și supraviețuise unui incendiu devastator care amenințase lăcașul. Epitafurile scrise cu litere chirilice pe candela respectivă au dezvăluit povestea moaștelor domnitorului și au clarificat misterele ce le învățuiseră timp îndelungat.
Pe marginea bulbului candelei se poate observa inscripția:
„Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod…”
Doamna Marica nu a dorit să dezvăluie locația exacta a mormântului soțului ei din teama că autoritățile otomane ar putea descoperi acest lucru; astfel că ea a plasat candela ca simbol al memoriei.
Excavările din 1932
În decembrie 1932, o echipă de arheologi condusă de Comisia Monumentelor Istorice a început săpături sub lespedea care acoperea presupusul mormânt al lui Constantin Brâncoveanu. Dupã o săptămână intensivã de muncã, cercetătorii au descoperit un mormânt boltit conținând rămâșițele pământești ale domnitorului martir.
Printre cele mai emoționante momente ale acestei descoperiri s-a numarat găsirea craniului său marcat de semnele suferinței îndurate în timpul execuției sale brutale. Nicolae Iorga s-a inclinat cu respect în fața rămâșițelor acestuia și i-a adus omagiu printr-o declarație solemnã: „Mä închin în faţa ta, Mare Domn şi bun creştin al neamului românesc!”.
Moaştele reînhumate într-o ceremonie solemnã
Dupǎ descoperire, osemintele nu au fost reînhumate imediat; ele fiind păstrate într-o raclã elegantã timp de mai bine d’un an în altarul bisericii. În anul 1934, când se celebrau 220 ani desde moartea sa tragicǎ,moaştele lui Constantin Brâncoveanu au fost purtate într-o procesiune solemnǎ pe strazile Bucureştiulu. Acest moment marcant subliniazǎ importanța continuării memoriei unui lider care şi-a sacrificat viaţa pentru credinţă şi națiune.
Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu: O istorie de credință și salvare
Cinstirea unui simbol al ortodoxiei
Creștinii din București au început să cinstească moaștele Sfântului Nicolae, dar și mormântul lui Constantin Brâncoveanu, un voievod martir. În ciuda regimului comunist care a încercat să suprime credința, oamenii continuau să vină în număr mare la Biserica Sfântul Gheorghe Nou pentru a se închina. Părintele Gheorghe Bogdan, fost paroh al bisericii, remarcă faptul că tradiția cinstirii moaștelor Brâncoveanului era bine cunoscută printre bucureșteni.
Amenințarea demolării bisericii
După cutremurul din 1977, Nicolae și Elena Ceaușescu au planificat demolarea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou. Această decizie era motivată de dorința de a elimina un simbol al ortodoxiei aflat în centrul Capitalei. În locul lăcașului de cult se dorea construirea unui complex comercial care nu ar fi adus beneficii comunității.
Părintele Gheorghe Bogdan povestește cum Patriarhul Iustin a organizat o comisie formată din personalități culturale pentru a discuta cu autoritățile comuniste despre salvarea bisericii. Mormântul lui Constantin Brâncoveanu a fost folosit ca argument principal în această luptă.
Sprijin internațional și salvarea lăcașului
În urma informațiilor difuzate prin Radio Europa Liberă despre intențiile regimului comunist, reacția internațională nu s-a lățit. Dan Hâlliciuc, reprezentant UNESCO la acea vreme, a intervenit pe lângă conducerea română pentru protejarea bisericii. Astfel, în 1979 s-a decis păstrarea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.
Părerea părintelui Bogdan este că moaștele lui Constantin Brâncoveanu au jucat un rol esențial în salvarea acestui monument istoric.
Sfințirea moastelor și comemorări recente
Pe 15 august 2023 s-au împlinit trei veacuri de la trecerea la cele veșnice a voievodului Constantin Brâncoveanu. România modernizată are acum libertatea de a-l cinsti corespunzător pe acest martir al credinței ortodoxe. Din anul 1992, el este recunoscut oficial ca sfânt.
La ctitoriile sale din Hurezi sau Sâmbata de Sus nu mai sunt oficiate parastase; creştinii se roagă pentru ajutor prin intermediul moaştelor sale tămătoare. Anunț recent al Patriarhiei Române preconizează deschiderea mormântului domnitorului pentru ultima dată și expunerea moaştelor într-o raclǎ aurită spre venerare publicǎ.
Astfel se va reconstitui procesiunea solemnǎ din anul 1934 când bucureştenii l-au purtat pe Brâncoveanu cu mare fast şi respect religios.### Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu: O Legătură Spirituală Continuă
#### Importanța Moaștelor în Credința Creștină
Moaștele sfinților reprezintă un simbol al continuității spirituale, demonstrând că influența acestora nu se stinge odată cu moartea. Credincioșii continuă să se roage și să ceară ajutorul acestor relicve sacre, care păstrează puterea acumulată de sfinți prin rugăciune și iubire pe parcursul vieții lor.
#### Cazul Sfântului Constantin Brâncoveanu
Un exemplu elocvent este cel al moaștelor lui Constantin Brâncoveanu, care au fost consacrate prin moartea sa tragică din 15 august 1714. Aceste relicve sunt venerate de credincioși, care vin să aducă omagiu și să solicite intervenția sa divină.
Articol realizat cu sprijinul monografiei „Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, de pr. dr. Emil Cărămizaru
www.formula-as.ro
