O mătuşă a premierului Boc, omorâtă de un şofer care a fugit de la locul faptei

Una dintre mătuşile premierului Emil Boc a murit după ce a fost lovită de un autoturism, iar şoferul a părăsit locul faptei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat că accidentul s-a petrecut în comuna Mărgău, între localităţile Scrind-Frăsinet şi Răchiţele, când, la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, autoturismul a derapat şi a lovit-o pe femeia de 75 de ani.

Conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii accidentului, iar după ce a fost depistat de poliţişti la domiciliul său a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost prezentat, marţi, la Judecătoria Huedin, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este acuzat de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală şi de părăsirea locului producerii accidentului.

Surse din Răchiţele au declarat că femeia omorâtă este Floare Abrudan, că este soră cu mama premierului Emil Boc şi că era însoţită de o altă soră a sa şi a mamei premierului. Doar una dintre cele două femei care mergeau la braţ a fost lovită şi accidentată mortal, în timp ce cealaltă n-a păţit nimic.

Aceleaşi surse au spus că tot în zona respectivă a drumului dintre Scrind şi Răchiţele, în urmă cu câţiva ani a fost accidentat mortal un unchi al lui Emil Boc. Bărbatul care a comis accidentul este Viorel Mihuţ, are 39 de ani şi locuieşte în Răchiţele, satul natal al premierului Emil Boc. Părinţii lui Emil Boc locuiesc şi ei în Răchiţele; mama sa, Ana, are 77 de ani, iar tatăl său, Ioan, are 85 de ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata