Primii doi urși giganți din pluș, cu o înălțime de trei metri, au ajuns luni, 25 mai, la Sanctuarul de urși „Libearty” din Zărnești, unde în toamna acestui an va fi deschis Muzeul European al urșilor de jucărie.
Cei doi urși au fost fabricați în onoarea celui de al doilea copil pe care-l aștepta Kate, Ducesa de Cambridge, drept care unul este „prinț” și celălalt „prințesă”, pornind de la pariurile care se făceau despre sexul copilului, a declarat Cristina Lapis, președinta Asociației pentru Protecția Animalelor „Milioane de Prieteni” Brașov.
‘Nu-mi vine să cred că am reușit să-i aducem în țară. A fost o întreagă aventură cu transportul lor de la Londra pentru că sunt foarte mari, dar am reușit. Erau programați să fie dați cadou celor doi copii ai cuplului princiar, dar din cauză că sunt prea mari s-a recurs la această variantă.
La Muzeul European al urșilor de jucărie, care se va deschide pe data de 10 octombrie, ziua în care se împlinesc 10 ani de la deschiderea Sanctuarului de urși bruni „Libearty” de la Zărnești, cel mai mare de acest fel din lume, vor fi alți câteva sute de urși de jucărie din țări de pe toate continentele, urși de jucărie ale celebrităților de peste tot, urși de jucărie donați de diverse persoane. Trebuie să se știe că cea mai vândută jucărie este cea a ursulețului de diverse dimensiuni. Muzeul European al urșilor de jucărie va fi amplasat lângă sala de conferințe din cadrul Sanctuarului de la Zărnești”, a mai afirmat Cristina Lapis.
Echipa care a realizat cei doi urși giganți a lucrat mai bine de două luni pentru realizarea lor. Cristina Lapis a adăugat că a primit sprijin pentru deschiderea acestui muzeu de la Societatea Mondială pentru Protecția Animalelor de la Londra, cea care a finanțat și deschiderea Sanctuarului de la Zărnești.
În Sanctuarul de la Zărnești trăiesc în acest moment în condiții foarte bune 70 de urși bruni, toți fiind salvați din captivitate unde trăiau în condiții improprii. Rezervația se întinde pe o suprafață de 69 de ha unde urșii se plimbă în libertate, au bazine cu apă și primesc hrană adecvată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: Joe Pepler/REX Shutterstock
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetDavid Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
LylaCum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familie
Revista IoanaCum citești prețurile alimentelor pentru cumpărături, când ouăle se scumpesc cu 10,84%, iar făina se ieftinește
News24Liderii europeni pregătesc discuții cu Putin despre pace, după tensiunile dintre Trump și Zelenski
Dolce SportPSG a întâmpinat Barcelona cu o scenografie inspirată dintr-un film de groază
GetPonyNoul BYD Seagull pornește de la 65.900 de yuani în China și anunță încărcare de la 10% la 70% în cinci minute
