Rezervele internaţionale ale României au depăşit 34 miliarde euro

Rezervele internaţionale ale României – valute plus aur – totalizau 34,784 miliarde euro, la 31 martie 2010, faţă de 32,465 miliarde euro, la 28 februarie 2010, a anunţat joi (1 aprilie 2010) Banca Naţională.

La 31 martie 2010, rezervele valutare se situau la nivelul de 32,036 miliarde euro, faţă de 29,739 miliarde euro, la 28 februarie 2010. Intrările au fost de 2,.997 miliarde euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

Ieşirile au totalizat 700 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi din contul Comisiei Europene, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 2,748 miliarde euro. Plăţile scadente în luna aprilie 2010 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 113 milioane euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata