România XXL: poveştile oamenilor care au mâncat până au înţepenit

– În emisiunea „România te iubesc”, difuzată de ProTV au fost prezentate mai  multe poveşti ale unor români loviţi de boala ultimilor 20 de ani: obezitatea. Statisticile arată că în această perioadă am pierdut controlul: mâncăm ieftin, mult, nechibzuit, prost şi nu facem mişcare. Reporterii ProTV au descoperit un adevăr uimitor: într-o singură comună (Mănăstirea-Călăraşi), 23 la sută din populaţie intră în categoria obezilor.

 

Când se îngraşă, cei mai mulţi dau vina pe vreo genă sau pe vreo problemă endocrinologică. Este fals – spune profesor doctor Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon. Practic, 90% dintre obezii din România devin atât de grei numai şi numai din cauza alimentaţiei nechibzuite şi în exces.

Un om obişnuit are nevoie cam de 2500 de calorii ca să funcţioneze normal, 40 de calorii pe kilocorp, iar un obez trebuie să scadă şi să ajungă la 1.500 de calorii pe zi. Prea puţini sunt însă cei care ştiu să-şi facă un calcul al necesităţilor energetice.

Ion Ciubotaru a ajuns la 160 de kilograme după ce şi-a pierdut serviciul. Încearcă să mănânce sănătos, salată multă şi aripioare: „Mă feresc, mă feresc, de un an şi ceva mă feresc şi mai rău mă îngraş, de ce mă feresc”. Cel mai greu îi e seara după şase, când ştie că nu mai are voie să mănânce: „Mă apucă o foame de n-am văzut în viaţa mea; de aia de căpcăun. Îşi face nevasta ouă cu şuncă şi cârnaţi şi ies afară că mi-e poftă de mirosul ăla. Simt că se întinde pielea pe mine, dacă am luat 20 de kg în juma de an”. Deocamdată, are salată în grădină. După aceea nu ştie dacă va mai rezista tentaţiilor. Ştie doar că nu mai poate munci şi asta pentru că nu şi-a dat seama la timp că are o problemă.

Surplusul de greutate i-a adus Danielei numai boală şi suferinţă: „Nu pot să merg, inima e în grăsime, am tensiunea mare„. Fiica ei, Maria, are 29 de ani, doi copii şi crede că a trecut de 150 de kilograme. A ajuns de mai multe ori la spital pentru hipertensiune arterială, iar dacă ar fi să ţină o dietă nici n-ar şti cum s-o facă.

Continuarea în Gândul

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata