Sărbători religioase – 26 aprilie

Ortodoxe

Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

Greco-catolice

Sf. ep. m. Vasile al Amasiei

Romano-catolice

Sf. Anaclet, pp.

Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, episcopul Amasiei, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 aprilie, a fost episcop în cetatea Amasia în timpul împăratului Liciniu (308-321), cumnatul împăratului Constantin cel Mare. Aceştia au fost aliaţi până după anul 314, când între cei doi împăraţi a izbucnit un conflict din motive politice. În urma acestui fapt, Liciniu a interzis creştinismul în imperiu şi a început persecuţiile împotriva creştinilor. Dar împăratul persecutor dorea să ia de soţie pe o tânără creştină din casa lui Constantin cel Mare.

Tânăra pe nume Glafira s-a refugiat din acest motiv în Armenia. Pe drum, a poposit în cetatea Amasiei, unde episcop era Sfântul Vasile. Aflând Liciniu, a ordonat să fie prinşi amândoi şi să fie aduşi în faţa sa. Tânăra a murit pe drum, iar Sfântul Vasile a fost adus la judecată în faţa împăratului. A fost întemniţat şi, scos la interogatoriu, a fost îndemnat să se lepede de Hristos. Mărturisindu-şi credinţa, Sfântul Vasile a fost decapitat, iar trupul său a fost aruncat în mare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata