Ascuns de ochii lumii zeci de ani, cosmodromul Baikonur i-a ajutat pe sovietici să ajungă în spaţiu. În prezent, este principalul cosmodrom al lumii, deşi este în continuare înconjurat de secretomanie.
Prima şi cea mai misterioasă bază spaţială a lumii, cosmodromul Baikonur, este situată în mijlocul unui deşert vast din Asia Centrală, la 2.000 de kilometri sud-est de Moscova şi la 1.300 de kilometri de cele mai mari oraşe ale Kazahstanului, Nur-Sultan şi Almaty. Din această zonă izolată a stepei, în 1957, Uniunea Sovietică a lansat cu succes pe orbita Pământului primul satelit artificial, Sputnik 1. Patru ani mai târziu, în 1961, Iuri Gagarin a fost lansat tot de aici şi a devenit primul om care a mers în spaţiu, la bordul Vostok 1. Iar, în 1963, Valentina Tereşkova a devenit prima femeie care a ajuns în spaţiu, la bordul navei Vostok 6, lansată tot de pe cosmodromul Baikonur.
Singurul loc de lansare către Staţia Spaţială Internaţională
Cosmodromul Baikonul este singurul loc de lansare către Staţia Spaţială Internaţională (SSI). Acum, la 60 de ani după primul zbor istoric al lui Gagarin, rămâne principalul port spaţial al lumii.
La întrebarea cum şi de ce a ajuns acest cosmodrom prăfuit din vestul Kazahstanului să devină poarta omenirii spre spaţiu?
Se răspunde, Ca să ajungi în spaţiu, ai nevoie de două lucruri: un loc departe de zone populate şi să fii cât mai aproape posibil de ecuator, ca să profiţi de viteza de rotaţie a Pământului. În cazul programului spaţial al SUA , acest lucru însemna coasta texană a Golfului Mexic, unde a fost construit Centrul Spaţial Johnson. Uniunea Sovietică a mers la Republica Sovietică Socialistă Kazahă în căutarea unui loc izolat de pe teritoriul său, care putea găzdui testarea de rachete cu rază lungă şi lansările de rachete spaţiale.
Astfel, Uniunea Sovietică experimentase cu ştiinţa rachetelor din anii 1920 şi, după cel de-Al Doilea Război Mondial. a obţinut tehnologia germană a rachetelor V-2 care a crescut semnificativ calitatea programului său.
Sovieticii au identificat o zonă extinsă în sudul stepei kazahe, de-a lungul râului Syr Darya, într-o mică aşezare numită Tyuratam. Acolo exista deja un cap de şină (platformă de bază pentru îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor şi a bunurilor), construită pentru geologi şi pentru prospectori care erau în căutare de petrol. Era un pământ drept, fără copaci, cu un climat extrem: furtunile de nisip erau frecvente, temperaturile depăşeau 50 de grade Celsius vara şi coborau sub minus 30 de grade Celsius iarna.
Folosind această şină de tren, maşinăria sovietică a început lucrul şi a adus mii de muncitori care să construiască şi să asambleze unităţi şi set de rampe de lansare, inclusiv cel mai mare crater artificial de pe planetă: o groapă cu o lungime de 250 de metri, o lăţime de 100 de metro şi o adâncime de 45 de metri, menită să absoarbă flăcările şi fumul rezultate în urma lansării celei mai mari rachete din lume.
În acest fel, localitatea Tyuratan s-a dezvoltat de-a lungul râului, la aproximativ 30 de kilometri sud de instalaţiile de lansare. Ca să-i inducă în eroare pe competitorii lor americani, sovieticii au schimbat numele oraşului Tyuratam, împrumutând denumirea altui oraş aflat la câteva sute de kilometri distanţă şi folosindu-l şi pentru numele cosmodromului. Astfel s-a născut secretul Baikonur.
În documentarul despre timpul petrecut pe Staţia Spaţială Internaţională, „A Year in Space”, astronautul NASA a descris Baikonur drept un fel de casă de tranziţie către spaţiu:
„Într-un fel, are logică pentru mine să vin mai întâi într-un astfel de loc, care este deja izolat faţă de ceea ce consideri normal, pentru că pare o etapă preliminară spre un loc care este şi mai izolat. Ştii, de la un loc izolat la un loc şi mai izolat”.
În timp ce la începutul anilor ‘60, Statele Unite au încercat să salveze aparenţele în ceea ce priveşte încercările de trimitere a primei persoane în spaţiu, secretomania sovietică a avantajat programul URSS. Dacă o tragedie se întâmpla în timpul unei lansări americane, se vedea la TV, în faţa presei şi a întregii naţiuni. Pentru sovietici, secretomania le oferea libertatea de a-şi lua riscuri mai mari şi de a se mişca mai repede.
Cea mai importantă bază spaţială a Rusiei se afla pe pământ străin
Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, Kazahstan şi-a obţinut independenţa şi, brusc, cea mai importantă bază spaţială a Rusiei se afla pe pământ străin. În 1994, ruşii au semnat un acord cu Kazahstanului, pentru a închiria Baokonur pentru aproximativ şapte miliarde de ruble (82,5 milioane de lire sterline) pe an.
În prezent, un număr din ce în ce mai mare de turişti vizitează Baikonur pentru a vedea lansările, în special misiunile cu echipaj către Staţia Spaţială Internaţională, dar chiar şi aşa, rămâne o aură de mister. Oraşul este practic o enclavă rusească înconjurată de Kazahstan, iar cosmodromul este o instalaţie restricţionată, gestionată de Roscosmos, agenţia spaţială rusă. Vizitatorii trebuie să fie parte dintr-un grup turistic organizat printr-un operator certificat, care trebuie să obţină un teanc întreg de permise de intrare.
În prezent, Baikonur cuprinde atât cosmodromul – o porţiune de 7.000 de kilometri pătraţi, pe care se află un complex de platforme de lansare şi de hangare – cât şi oraşul (fostul Tyuratam), care e poziţionat mai la sud. Oraşuk Baikonur este în multe feluri o relicvă perfectă a anilor ‘60 din perioada sovietică.
Rusia îşi construieşte şi un nou aeroport propriu spaţial Vostocinîi
În noiembrie 2020, compania americană SpaceX a lui Elon Musk a lansat prima sa misiune Crew Dragon, trimiţând un echipaj pe SSI, de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. A fost prima dată când o misiune cu echipaj a fost lansată din SUA, de la Naveta Spaţială Discovery, din 2010. Rusia îşi construieşte şi un nou aeroport propriu spaţial Vostocinîi, în Orientul îndepărtat al ţării.
Dar Rusia este optimistă în legătură cu funcţionarea Baikonur. Roscosmos a declarat pentru BBC că noul cosmodrom Vostocinîi nu va duce la o descreştere a activităţilor de la Baikonur.
Aşadar, oricare va fi viitorul său, valoarea cosmodromului Baikonur ca parte dintr-o istorie vie, din nostalgia sovietică, dar şi ca patrimoniu cultural al omenirii sunt indisputabile. Londra, Parisul, Washingtonul sunt centre ale imperiilor trecute şi prezente, dar omenirea a făcut primul pas spre cosmos în mijlocul stepei prăfuite din Kazahstan.