Veniturile bugetarilor vor scădea cu 40%, ci nu cu 25%

Veniturile bugetarilor vor scădea cu 40 la sută, nu cu 25 la sută, a afirmat marţi (25 mai 2010) fostul ministru al IMM-urilor, comerţului şi mediului de afaceri, Constantin Niţă.

Explicaţia faptului că veniturile bugetarilor vor scădea cu 40 la sută şi nu cu 25 la sută, dată pe blogul său de Constantin Niţă, constă în aceea că ‘prin tăierea salariilor cu 25 la sută, tăierea bonurilor de masă şi eliminarea celui de-al 13-lea salariu, minusul de venituri se apropie de 40 la sută’.
În opinia fostului ministru al IMM-urilor, există surse alternative de reducere a cheltuielilor bugetare, cum ar fi reducerea la jumătate a numărului de ministere, agenţii guvernamentale şi servicii deconcentrate, reducerea cu 50 la sută a numărului de secretari de stat şi consilieri guvernamentali, precum şi plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la 75 la sută faţă de anul trecut.

Constantin Niţă afirmă că ‘execuţia bugetară la trei luni arată o reducere de numai 0,4 la sută a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile faţă de anul trecut, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii sunt de două ori mai mari decât cheltuielile pentru investiţii făcute din buget’. Pe de altă parte, introducerea de normative de consum pentru administraţia publică centrală ar aduce o economie de 1,5 la sută din PIB.

Generalizarea sistemului SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) pentru toate achiziţiile publice ar avea ca efect reducerea preţului de achiziţie cu 10-15 la sută, ceea ce ar genera o economie la buget de 0,8 la sută din PIB. O influenţă de 1,1 la sută din PIB ar avea-o şi trecerea controlului financiar preventiv de la ordonatorii principali de credite la Curtea de Conturi.

În afară de reducerile de cheltuieli publice, Constantin Niţă propune şi o serie de metode pentru creşterea veniturilor bugetare, dintre care amintim înlocuirea impozitului minim pe cifra de afaceri, începând cu 1 iulie 2010, cu impozitul forfetar pe activităţi, în special pentru comercializarea produselor din alcool, tutun, produse petroliere, servicii de alimentaţie publică şi turism etc.

O sumă echivalentă cu 0,6 la sută din PIB se poate încasa din dublarea redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării exploatării resurselor naturale neregenerabile.
Alte mijloace de creştere a încasărilor bugetare sunt dublarea impozitelor pe proprietate, înăsprirea controalelor pentru reducerea fenomenului de muncă la negru şi reducerea evaziunii fiscale.

‘În primele nouă luni din 2009, ponderea economiei subterane a fost estimată la 24 la sută din PIB. Munca la negru a reprezentat 12 la sută din PIB, iar evaziunea pe TVA aproximativ cinci la sută din PIB, restul fiind pierderi din sectorul informal. Piaţa neagră şi gri au reprezentat 50 la sută din piaţa alimentelor în 2009. Evaziunea din neplata accizelor pentru ţigările de contrabandă reprezintă aproximativ 1 miliard de euro pe an’, estimează Constantin Niţă.

O altă problemă ridicată de fostul ministru este necesitatea de îmbunătăţire a colectării, soluţia fiind un grant cu Banca Mondială pentru a îmbunătăţi sistemul de administrare fiscală şi implicit a reduce evaziunea. ‘Bulgaria a angajat firme din Marea Britanie pentru a face acest lucru şi au avut în câteva luni o creştere de 300 milioane euro la bugetul de stat’, afirmă Constantin Niţă.

Citește și
2 Comentarii
  1. un oarecare spune

    oare acesta este fostul ministru responsabil de impozitul minim? Daca da de ce nu a propus atunci aceste masuri fara sa fie nevoie sa se ajunga aici? Era mai comod sa mia pui o taxa cu un grad mare de eficienta fara sa gandesti mai departe. Niste cretini guvernantii fostii si actualii.

  2. Mircea spune

    Hotul striga HOTII! Daca accia la tigari si bauturi nu ar fi asa de mare si necorelata cu veniturile din tara, garantat contrabanda s-ar reduce drastic si guvernul ar incasa mai mult. Asa, de cite ori cumpar un pachet de tigari simt ca statul i-mi baga adinc mina in buzunar. De aceea de cite ori voi observa un vinator de tigari la negru, voi cumpara macar un cartus si voi avea satisfactia ca am evitat putin sa fiu jefuit de Stat. Deci daca nu aveam accize, nu aveam contrabanda si nu aveam nici mafia adiacenta.A se vedea SUA, prohibitia, Mafia Daca ne-am lasa toti de fumat ar falimenta bugetul? Ce tara e asta in care bugetul se fundamenteaza pe exploatarea viciilor oamenilor?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata