West Nile loveşte şi în România: doi morţi, şapte infectaţi

Un număr de 7 cazuri de persoane infectate cu virusul West Nile au fost confirmate în România, dintre acestea două soldându-se cu deces, a anunţat luni (30 august 2010) într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, alte trei cazuri sunt în curs de confirmare. Cele două persoane care au decedat proveneau din Bucureşti (în vârstă de 75 de ani) şi din Constanţa, comuna dobrogeană Băneasa (în vârstă de 79 de ani), a precizat demnitarul. Decesele au survenit în zilele de 19 şi, respectiv, 22 august, după o perioadă de terapie atât din cauza vârstei înaintate, cât şi a unor probleme de sănătate.

Conform lui Cseke Atilla, cele şapte cazuri au fost confirmate dintr-un număr de 80 de suspecţi. Cele şapte cazuri provin din judeţele Galaţi, Teleorman, Dolj, Constanţa, Mureş, Sibiu şi din Bucureşti. Ministrul Sănătăţii a precizat că virusul West Nile a fost contactat în România de persoane de peste 30 de ani.

„Ministerul Sănătăţii a cerut intensificarea unor acţiuni de prevenire a răspândirii virusului”, a subliniat Cseke Atilla. El a arătat că 85% dintre infecţii sunt asimptomatice sau oligosimptomatice iar din celelalte 15 procente doar în jumătate dintre cazuri se ajunge la meningoencefalite.
Totodată, 1% din totalul celor investigaţi ajung la deces. Reprezentanţii MS au susţinut că la copii infecţia trece neobservată iar în cazul celor care contactează virusul vindecarea este totală, cu condiţia ca aceştia să nu prezinte şi alte probleme de sănătate.

Ministrul Attila a spus că sunt necesare măsuri de dezinsecţie în parcuri, desecare de ape colectate în urma inundaţiile. El a adăugat că a dispus anunţarea sistemului de alertă european EVEREST.
La rândul său, consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, a susţinut că nu există un vaccin şi niciun tratament împotriva acestui virus, arătând că cei infectaţi pot fi trataţi cu medicamente simptomatice şi antiinflamatorii, cu calmante şi trebuie hidrataţi.

Geza Molnar a spus că se aşteaptă să mai existe cazuri, dar sporadice, şi nu o epidemie. Consilierul a arătat că ţânţarii infectaţi cu virusul West Nile puteau veni din Grecia, aduşi de un val de aer sau de la Rostov, Volgograd, dar şi din Ungaria.
El a mai afirmat că purtători ai virusului West Nile pot fi şi cabalinele, în 2010 fiind testaţi în Tulcea 200 de cai, dintre care 67 au fost infectaţi cu virus. Meningita West Nile este o boală infecţioasă care se transmite la om prin intermediul ţânţarilor, dar care nu se transmite direct de la om la om.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata