Puțini români știu cât de mult contează Biroul de Credit în momentul în care vrei să accesezi un împrumut. Deși nu oferă bani, această instituție are un cuvânt decisiv în aprobarea sau refuzarea unei cereri de credit. Înființat în 2004, la inițiativa Băncii Naționale și cu sprijinul unor instituții financiare internaționale, Biroul de Credit este o bază de date care stochează informații financiare despre aproape toți cetățenii care au avut vreodată o relație cu un credit bancar sau nebancar.
Ce este, de fapt, Biroul de Credit. Cum poți șterge istoricul negativ
„În esență, Biroul de Credit este o bază de date care colectează informații despre toți cei care au solicitat vreodată un credit – fie bancar, fie de la o instituție financiară nebancară (IFN). Aici sunt înregistrate atât date personale, cât și istoricul comportamentului de plată al fiecăruia”, a explicat, pentru Evenimentul Zilei, consultantul financiar Dragoș Enicioiu.
Practic, o simplă solicitare de credit sau un overdraft la bancă ajunge să fie înregistrată. Datele înregistrate formează un scor care reflectă gradul tău de risc din perspectiva creditorilor.
Scorul de credit – cum se calculează și când îți poate crea probleme
Fiecare solicitare de credit declanșează automat consultarea profilului tău în Biroul de Credit. Aici se generează un scor între 300 și 850 de puncte, care reflectă riscul de a deveni neplătitor. Cu cât scorul e mai mic, cu atât ai șanse mai mici să obții un credit.
Scorul se stabilește după o formulă standardizată, unde:
-
35% contează istoricul plăților – dacă ai întârziat cu ratele, scorul scade considerabil;
-
30% ține de numărul de credite active;
-
15% reprezintă vechimea istoricului de credit;
-
10% este influențat de câte credite noi ai luat recent;
-
10% ține de tipul de credite accesate.
„Un scor de peste 700 este considerat bun, dar fiecare bancă are propria grilă de evaluare. La scoruri sub 600, deja obținerea unui împrumut devine dificilă. Scorul de la Biroul de Credit este, pentru sistemul bancar, echivalentul unei radiografii financiare. Nu ține doar de cât ai în cont, ci mai ales de cât de serios ai fost în trecut cu banii împrumutați”, mai spune Enicioiu.
Și, contrar percepției generale, nu doar rău-platnicii ajung în baza de date.
„În realitate, fiecare solicitare de credit, fie că a fost aprobată sau nu, apare în sistem. Totodată, se înregistrează date negative: restanțe mai mari de 30 de zile, sume neplătite de peste 10 lei, informații privind infracțiuni sau contravenții legate de credite. De asemenea, se înregistrează date pozitive – credite rambursate la timp, lipsa restanțelor, soldul actual, tipul de credit etc. Instituțiile financiare sunt obligate să anunțe clientul cu minimum 15 zile înainte de a-l raporta negativ la Biroul de Credit”.
Cum afli ce date există despre tine și când poți fi „șters”
Dacă te întrebi ce știe sistemul despre tine, vestea bună este că ai dreptul legal să afli. Poți face asta în trei moduri:
-
online, prin platforma oficială birouldecredit.ro;
-
trimițând o solicitare scrisă prin poștă;
-
printr-o cerere depusă la banca prin care ai cont sau soliciți un credit.
„Crearea unui cont online este cea mai rapidă metodă, iar accesul la datele proprii este gratuit, o dată pe an”, a subliniat Dragoș Enicioiu.
Dacă ai descoperit că scorul tău este mic, există și soluții pentru a-l îmbunătăți:
-
achită cât mai repede restanțele;
-
respectă toate termenele de plată pentru ratele curente;
-
evită să aplici pentru mai multe credite într-o perioadă scurtă;
-
optează pentru o refinanțare în cazul în care ratele sunt prea mari;
-
dacă nu ai deloc credit, poți începe cu un card de credit folosit cu responsabilitate.
Ștergerea completă a datelor se face automat după 4 ani. Totuși, în anumite situații, poți solicita eliminarea mai rapidă a informațiilor:
-
dacă nu ți-ai dat acordul pentru înregistrare;
-
dacă informațiile au fost colectate greșit sau ilegal;
-
dacă ți-ai retras consimțământul pentru prelucrarea datelor.
„Aceste solicitări pot fi adresate direct instituției financiare care a introdus datele sau Biroului de Credit. Procedura durează, de obicei, până la 30 de zile. În ultimii ani au apărut firme care promit ștergerea sigură din Biroul de Credit, în schimbul unor taxe care pot ajunge la 2.000–3.000 lei. De cele mai multe ori, aceste firme nu pot garanta niciun rezultat, iar banii nu sunt returnabili. Ștergerea este posibilă doar în condițiile prevăzute de lege. Cel mai sigur demers este cel direct, prin instituția financiară care a raportat datele”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportCristian Tauru câștigă titlul absolut la drift încă din clasa a XI-a
GetPonyAnytime pregătește aproximativ 30 milioane euro pentru asigurări digitale pe piața românească
BravonetPoliția l-a reținut pe Ian 24 de ore în cazul incidentului în care ar fi urinat în fața publicului
LylaVitamina D în sezonul rece. Când este indicat suplimentul de 10 micrograme pe zi și ce limite să respecți
Revista IoanaCum reduci condensul de pe interiorul geamurilor și când ai nevoie de ajutor pentru mucegaiul din casă
News24Etajele 6, 7 și 8 sunt demolate la blocul avariat de explozia din Rahova