Presiunea de a fi părintele perfect, mereu calm și cu replica potrivită la îndemână, este o cursă fără sens. O cursă pe care, spune psihologul dr. Aliza Pressman, nimeni nu o câștigă vreodată. În locul acestei idei nerealiste, ea propune cinci principii simple care, aplicate constant, pot transforma fundamental legătura dintre părinți și copii.

Goana după perfecțiune, o cursă pierdută

Să fim serioși, cine poate fi perfect? Pressman atrage atenția asupra avalanșei de sfaturi de parenting care, nu de puține ori, creează mai multă presiune decât claritate. „În primul rând, trebuie să recunoaștem că nu vom face niciodată totul perfect, pentru că, sincer, cine știe ce înseamnă perfect?”, a spus ea în podcastul Modern Mom Probs. Problema este că mulți părinți ajung să se simtă vinovați doar pentru că nu au avut reacția ideală într-un moment tensionat.

„Am auzit părinți spunând: «Nu am folosit cuvintele potrivite» și asta îmi frânge inima”, a explicat Pressman. Parentingul a ajuns să pară un scenariu cu replici prestabilite. De aceea, recomandarea ei este simplă: găsește o voce care are sens pentru tine, nu una care te face să te simți inadecvat. „Aș spune că primul lucru este să găsești un sprijin sau o voce care are sens pentru tine și care nu îți dă dureri de stomac sau senzația că ești mai puțin bună”. Dacă un sfat te face să simți imediat „Oh, Doamne, am dat-o în bară”, atunci probabil nu este pentru tine.

Relația și reflecția, pilonii de bază

Primul principiu propus de Pressman este relația. Aceasta este fundația. Nu e vorba doar de timp petrecut împreună, ci de un sentiment mult mai profund. „În esență, copilul simte că îl înțelegi și că îl iubești pentru cine este”, a explicat psihologul. Această conexiune sigură îi oferă copilului încredere și devine modelul pentru viitoarele sale relații.

Iar de aici se naște al doilea principiu: reflecția. Numai că de data asta, accentul cade pe părinte. Înainte de a reacționa, oprește-te o secundă și întreabă-te ce se întâmplă, de fapt, în interiorul tău. „Atât de multe dintre lucrurile cu care ne luptăm cu copiii noștri, nu au nimic de-a face cu ei sau cu prezentul”, a explicat ea. De multe ori, reacțiile noastre (și aici mulți părinți se vor regăsi) sunt declanșate de propriile experiențe din copilărie, iar un moment de reflecție poate face diferența între un răspuns impulsiv și unul conștient.

Reglarea emoțională nu înseamnă calm perfect

Ajungem astfel la al treilea principiu, reglarea emoțională. Și nu, nu înseamnă să fii un robot calm tot timpul. Ideea este nerealistă. Reglarea emoțională înseamnă capacitatea de a face o pauză înainte de a reacționa. „Când îți gestionezi emoțiile, ai libertatea să alegi cum reacționezi – ce spui, ce faci și unde îți îndrepți atenția”, a detaliat Pressman.

Până la urmă, creierul copiilor și adolescenților nu este complet dezvoltat pentru a-și gestiona singuri emoțiile. V-ați gândit vreodată că, de fapt, îi împrumutați copilului calmul dumneavoastră? „Dacă poți să te liniștești și să îți spui: «Nu mă urmărește niciun tigru cu colți. Pot să respir și să iau o decizie», atunci îl ajuți și pe copil să se calmeze. Practic, îi împrumuți calmul tău până când va putea să ajungă singur la el”, a explicat ea.

Regulile înseamnă siguranță, nu tiranie

Al patrulea principiu este despre reguli. E drept că mulți părinți se tem să spună „nu”, crezând că vor afecta relația cu cel mic. Lucrurile stau, de fapt, invers. Regulile oferă stabilitate și un cadru predictibil. „Vreau să le dau părinților permisiunea de a înțelege că regulile înseamnă, de fapt, siguranță”, a spus specialista.

Problema reală nu sunt regulile în sine. „Problema apare atunci când ai reguli fără relație sau relație fără reguli”, a punctat ea. Un copil care primește doar interdicții, fără o conexiune reală, va reacționa complet diferit față de unul care se simte iubit și în siguranță în acea relație.

Repararea, cheia unei legături reale

Ultimul principiu este repararea. Și este, poate, cel mai eliberator. Relațiile sănătoase nu sunt perfecte; ele trec constant prin mici rupturi și împăcări. Ceea ce contează este capacitatea de a reveni după un conflict, de a explica ce s-a întâmplat și de a repara legătura.

„Cercetările despre reparare arată că relațiile, fie ele de cuplu sau părinte-copil, nu funcționează tot timpul într-o stare de acord perfect. De cele mai multe ori, ele trec prin momente de ruptură și apoi de reparare. Și este în regulă”.

Dar dincolo de aceste principii, Pressman avertizează asupra riscului unui parenting prea rigid, în care părinții încearcă mecanic să spună mereu „lucrurile potrivite”. Între haos și rigiditate există un echilibru. Iar în acest spațiu, fiecare familie învață, greșește și își găsește propriul stil, construind o relație autentică, potrivită pentru ei.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Aliza Pressman educatie copii parenting psihologie relatie parinti copii