Controalele la frontieră, din nou pe agenda Guvernului. Ce se pregătește. Într-o ședință programată la Palatul Victoria, Executivul discută adoptarea unui proiect de hotărâre prin care se stabilește modul de reintroducere a controalelor la granițele interne. Documentul vizează și revizuirea HG nr. 1152/2014 privind funcționarea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică.
Controalele la frontieră, din nou pe agenda Guvernului. Ce se pregătește
Conform proiectului analizat, procedura națională va respecta reglementările europene din Codul Frontierelor Schengen, reglementat de Regulamentul (UE) 2016/399. „Prezenta hotărâre stabilește mecanismul național de luare a deciziei de reintroducere a controalelor la frontierele interne în condițiile prevăzute de titlul III capitolul II din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)”, se menționează în proiect.
Măsura se va aplica doar dacă este absolut necesar și justificat, în cazuri de amenințări serioase la adresa siguranței naționale sau a ordinii publice, iar durata implementării va respecta termenele prevăzute de legislația europeană.
Copiii rămași acasă: sprijin și monitorizare regândite
Guvernul urmează să modifice și HG nr. 691/2015, printr-un proiect ce vizează întărirea procedurilor de supraveghere a copiilor ai căror părinți muncesc în afara țării. Scopul este acela de a îmbunătăți serviciile de sprijin dedicate acestui segment vulnerabil.
Se actualizează și metodologia de colaborare dintre instituțiile de asistență socială – Direcțiile Generale pentru Protecția Copilului și serviciile publice locale – alături de formularele standard folosite. Măsurile vizează implicarea efectivă a membrilor familiei în monitorizarea situației copilului și în transmiterea datelor către Observatorul Național.
De la cultură la motorină: un mix variat de măsuri
Pe ordinea de zi se regăsește și un proiect pentru ratificarea Convenției-cadru a Consiliului Europei privind patrimoniul cultural, semnată de România la Strasbourg, în februarie 2025. În plus, Executivul va ajusta Normele metodologice pentru aplicarea Legii 269/2004, care reglementează acordarea ajutorului pentru achiziția de calculatoare.
„În anul 2025 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2024 și anulate să nu fie folosite în anul curent. Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei”, se explică în nota de fundamentare.
De asemenea, se vor modifica prevederile privind acciza redusă la motorină pentru agricultori, conform HG nr. 1174/2014. Vor fi ajustate și condițiile privind sprijinul financiar pentru fermierii afectați de vreme extremă, precum crescătorii de ovine și caprine – prin HG nr. 69/2025.
Alte decizii importante includ aprobarea bugetului pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată în subordinea Ministerului Energiei, dar și modificări privind organizarea Secretariatului General al Guvernului (HG nr. 137/2020). Totodată, va fi instituit un nou post de secretar general adjunct al Guvernului, compensat prin desființarea unui post vacant de secretar de stat.
La final, Executivul va adopta și un memorandum privind prioritățile pe tema schimbărilor climatice și planul de acțiune pentru anul 2025.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetCătălin Moroșanu și Georgiana locuiesc separat, dar nu din cauza unei crize în căsnicie
LylaChloé schimbă stilul boho pentru 2027 cu mâneci uriașe, dantelă și culori vii
Revista IoanaPloșnițele pot intra prin deschideri de câțiva milimetri. Cum le scoți fără să le strivești
News24Un plin de 50 de litri costă 501 lei în România. Bulgaria și Ungaria sunt mai ieftine
Dolce SportRaphinha a ieșit la pauză cu probleme musculare, înainte de El Clásico din 25 octombrie
GetPonyAptera reduce la 25 de milioane de dolari necesarul pentru pornirea producției, dar acțiunile scad cu 15%