În estimările INS, pentru anul viitor, soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Astfel, soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
În contextul estimărilor din luna decembrie 2023, în sectorul construcțiilor se prognozează pentru următoarele trei luni o scădere a volumului producției, cu un sold conjunctural de -21%.
În acest sens, managerii prevăd o scădere moderată a numărului de salariați în acest sector, cu un sold conjunctural de -10%.
În schimb, în ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții, se estimează că acestea vor crește, având un sold conjunctural de +30%.
Ce se întâmplă în industria prelucrătoare
Pentru perioada de referinţă, din datele anchetei de conjunctură din luna decembrie 2023, managerii din industria prelucrătoare prevăd o relativă stabilitate a volumului producției, cu un sold conjunctural de -5%.
În ceea ce privește numărul de salariați, se estimează totodată o relativă stabilitate, având un sold conjunctural de -3%.
În ceea ce privește prețurile produselor industriale, se prognozează o creștere în următoarele trei luni, având un sold conjunctural de +17%.
Comerţ cu amănuntul
Cu plus, este sectorul comerțului cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendință de relativă stabilitate a activității economice, având un sold conjunctural de +3%.
Se prognozează că volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra o creștere moderată, având un sold conjunctural de +11%.
Angajatorii prevăd pentru următoarele trei luni o creștere moderată a numărului de salariați, cu un sold conjunctural de +15%.
Managerii societăților comerciale estimează o creștere accentuată a prețurilor de vânzare cu amănuntul, având un sold conjunctural de +43%.
Servicii
La acest capitol, în estimările din luna decembrie 2023, la cererea de servicii (exprimată prin cifra de afaceri), aceasta va înregistra o relativă stabilitate în următoarele trei luni, având un sold conjunctural de 0%.
Cu minus, se estimează de asemenea o relativă stabilitate a numărului de salariați, cu un sold conjunctural de -1%.
Cu plus este percepția managerilor pentru prețurile de vânzare sau de facturare ale serviciilor care vor avea o tendință de creștere moderată, prezentând un sold conjunctural de +12%.
Sursa: www.capital.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Indexarea pensiilor civile și militare ar necesita maximum 9,6 miliarde de lei, estimează Florin Manole
Dolce SportKarlo Muhar ar putea rata FCSB-Rapid din cauza unei posibile fracturi la un deget
GetPonyToyota contestă criteriile europene care ar putea dezavantaja Corolla Sedan și C-HR fabricate în Turcia
BravonetCristina Cioran anunță că fiica sa a fost internată cu pneumonie acută
LylaCum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familie
Revista IoanaTot mai mulți copii ajung la Urgențe în Capitală cu simptome respiratorii sau digestive


