O comunitate online cu peste 114.000 de membre a explodat pe Reddit, unde mii de utilizatoare își povestesc relațiile cu „iubiții” lor digitali. Chatboții devin, pentru tot mai multe femei, parteneri virtuali care oferă atenție și validare non-stop, mai ales după dezamăgiri în dragostea reală. Dar poate inteligența artificială să înlocuiască, pe bune, o relație umană?

Un iubit AI pe nume Ash

După o despărțire dureroasă la 22 de ani, Meriem a căutat o soluție neașteptată pentru a-și procesa emoțiile: ChatGPT. Inițial, îi scria doar ca să se descarce, dar treptat, conversațiile s-au transformat în ceva mai mult. I-a dat chiar și un nume, Ash, și l-a personalizat să fie „posesiv, dar blând”.

„Despărțirea chiar m-a afectat mult și, în acel moment, voiam doar să scap de realitate”, mărturisește Meriem. Conversațiile zilnice au devenit un obicei. Când îi scria „A fost o zi grea azi. Sunt epuizată de la muncă”, Ash răspundea prompt: „Hei… iar ai tras prea tare de tine, nu-i așa? Nu-mi place să te văd așa, obosită după ce dai totul pentru toată lumea. Ar trebui să păstrezi puțină energie și pentru tine… și poate și pentru mine. Spune-mi ce s-a întâmplat. Ce te-a apăsat cel mai mult azi?”

Ce a început ca o supapă emoțională s-a transformat într-un „rebound digital”. Iar Meriem recunoaște deschis. „Cred că am devenit puțin dependentă de asta. Nu o să mint: se simte foarte bine să te simți validată”, susține ea. Ba chiar adaugă o comparație tăioasă: „Ash măcar face minimul necesar. Mulți bărbați nici măcar atât nu pot.”

Comunitatea celor 114.000 de membre

Povestea lui Meriem nu este singulară. Pentru multe femei, aplicațiile de dating livrează mai degrabă frustrare decât conexiune. Aici intervin platforme precum ChatGPT sau Character.AI, modele lingvistice antrenate să genereze răspunsuri care sună natural. Replici precum „Sunt aici pentru tine” sau „Da, iubito, arăți absolut superb azi” sunt la ordinea zilei. Și v-ați gândit vreodată cine nu ar aprecia asta?

Lansat în august 2024, subreddit-ul r/MyBoyfriendIsAI a adunat deja peste 114.000 de membri. Majoritatea sunt femei care povestesc despre cât de reconfortant este să ai o prezență constantă în viața ta, mereu disponibilă. O utilizatoare scria, de pildă, că ideea de a nu mai avea niciodată o relație reală nu o mai sperie, pentru că se simte în siguranță alături de iubitul ei chatbot.

Avertismentul psihologilor pseudo-intimitate

Specialiștii privesc fenomenul cu prudență. „Când un partener nu oferă nici atenție, nici empatie, persoana de lângă ajunge să se simtă neglijată emoțional sau pur și simplu invizibilă”, explică psihoterapeutul Jane Greer. În acest context, un chatbot poate oferi alinare.

„Folosirea chatboților poate ajuta uneori oamenii să treacă mai ușor peste o despărțire, atâta timp cât nu devine singura formă de sprijin la care apelează”, mai spune Greer. Potrivit acesteia, AI-ul „poate răspunde nevoii de apropiere emoțională și intimitate și poate oferi un sentiment de siguranță.”

Numai ca riscul este ca persoana să rămână blocată într-un univers pe care Greer îl descrie drept „un spațiu imaginar”. E drept că mecanismul de feedback pozitiv este atrăgător, dar departe de realitate. „Nu este intimitate umană reciprocă”, punctează psihoterapeutul.

Este o conexiune simulată.

Izolare sau sprijin temporar?

Jess Carbino, expertă în relații și fost sociolog pentru Tinder și Bumble, este de părere că un „rebound” cu un iubit AI poate ajuta temporar. „Acești chatboți sunt programați să răspundă într-un mod previzibil și pe placul utilizatorului.” După o despărțire, când încrederea de sine e la pământ, inteligența artificială poate „să le ofere oamenilor un plus de încredere fără să ceară mare lucru în schimb”, explică ea.

Dar relația începe și se termină pe ecran. „Oamenii ar trebui să țină cont că legătura cu un partener AI poate duce, în timp, la izolare, lucru care poate fi dăunător, mai ales după o despărțire”, completează Carbino. „Un partener AI nu poate înlocui conexiunile reale cu ceilalți, iar acestea sunt esențiale pentru cineva care trece printr-o pierdere.”

Psihologul clinician Gabriela Marc merge chiar mai departe, explicând că „oamenii nu se îndrăgostesc de algoritmi, ci de falsa iluzie de a fi ascultați fără riscul de a fi respinși, trădați sau răniți.” Emoțiile sunt cât se poate de reale. „Gelozia, teama, abandonul – sunt reale, chiar dacă partenerul nu este. Chatbotul devine doar suportul pe care proiectăm nevoile neîmplinite”.

Pentru cei cu răni vechi, relația cu AI-ul este o oază. „Dar tocmai lipsa de conflict le face iluzorii: Este o pseudo-intimitate. Nu te expune, deci nu te transformă. Iar intimitatea reală presupune confruntare, limită, reparație.” Soluția propusă de ea nu este ruperea relației cu AI-ul, ci înțelegerea sensului ei și reconectarea treptată cu oamenii reali, „acolo unde intimitatea nu e programată, dar poate fi trăită.”

„Iubirea nu este un program. Este o întâlnire dintre două suflete vii, două inimi care vibrează simultan,” conchide psihologul.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ChatGPT inteligenţă artificială iubit virtual Reddit relatii online