Guvernul a adoptat miercuri, 9 iunie, o Ordonanţă de Urgenţă privind eliminarea comisionului de rambursare anticipată a creditelor bancare, potrivit unor surse guvernamentale.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a fost iniţiat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi Consiliul Concurenţei şi a primit avizul Băncii Naţionale a României.
Potrivit actului normativ plecat de la iniţiatori, se statuează explicit dreptul consumatorului de a se elibera în orice moment, în totalitate sau în parte, de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit.
Cu toate acestea, în cazul rambursării anticipate a creditului, banca are, totuşi, dreptul la o compensaţie „justificată şi echitabilă” pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată, însă numai în condiţiile în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
De asemenea, compensaţiile primite de creditor nu pot fi mai mari de unu la sută din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an.
În cazul în care perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an, compensaţia primită de bancă este de maximum 0,5 la sută din valoarea creditului rambursat anticipat, se mai arată în proiectul iniţial.
Modalitatea de calcul a compensaţiei primite de bancă la rambursarea anticipată, în limitele stabilite de actul normativ, ar urma să fie stabilită de creditor, care are obligaţia să informeze consumatorul încă din stadiul precontractual cu privire la acest lucru.
Totodată, proiectul de OUG stipulează şi cazurile în care nu se solicită compensaţie pentru rambursare anticipată:
- rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;
- contractul de credit este acordat sub forma unei facilităţi „descoperit de cont”;
- rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaUn zahăr din carnea roșie este asociat cu un risc de diabet de tip 2 cu 63% mai mare
News24Poliția folosește din nou gaze lacrimogene la Paris, după violențele de la manifestațiile din Franța
Dolce SportDavidovich Fokina explică revenirea din finala de la Shanghai prin avantajul fizic și încredere
GetPonyHyundai Santa Fe facelift va fi primul model al mărcii cu propulsie electrică și autonomie extinsă
BravonetFrații Coen au primit Premiul Lumière cu o glumă fără perdea despre inventatorii cinematografiei
LylaDe ce scuzele ajung uneori reproșuri. Cum răspunzi când celălalt evită să își asume greșeala

