Impozit dublu, o nouă propunere fiscală. Cine e vizat! Guvernul Bolojan propune un set de măsuri fiscale cu impact direct asupra proprietarilor de imobile și vehicule. Publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării, proiectul prevede creșterea cu 100% a impozitului pentru clădirile ridicate fără autorizație, implementarea unor tehnologii moderne pentru depistarea construcțiilor ilegale și reguli mai clare pentru impozitul auto.
Impozit dublu, o nouă propunere fiscală. Cine e vizat!
Potrivit documentului, clădirile construite fără autorizație (cu excepția celor ridicate înainte de 1 august 2001) vor fi impozitate pe baza suprafeței efectiv construite. În plus, impozitul se majorează cu 100% pentru o perioadă de cinci ani, începând din anul următor constatării neregulii. Scopul acestei măsuri este de a descuraja construcțiile ilegale și de a crește veniturile la bugetele locale.
„Totodată, se clarifică procedura de declarare pentru clădirile finalizate parțial, care nu au obținut prelungirea autorizației, printr-un proces-verbal de recepție parțială care atestă stadiul fizic și suprafața construită. Proprietarii care construiesc în regie proprie au obligația să notifice autoritățile locale”, se precizează în proiect.
Obligativitatea declarării și verificări cu drone
Toți proprietarii vor fi obligați să declare clădirile, inclusiv pe cele ridicate ilegal sau fără respectarea autorizației. Nedeclararea va atrage penalizări succesive, cu majorări de 30% ale impozitului pentru fiecare 6 luni de întârziere. Pentru depistarea neregulilor, autoritățile vor folosi drone, imagini satelitare și alte tehnologii moderne. Datele vor fi schimbate automat între departamentele de urbanism și cele fiscale, pentru o evaluare corectă și rapidă a imobilelor.
Reguli noi pentru impozitul auto
Proiectul introduce și modificări în ceea ce privește impozitul pe mijloacele de transport. În situația în care un vehicul este cumpărat, înmatriculat și vândut în același an, impozitul se achită o singură dată, la momentul înstrăinării. Proprietarii au obligația de a depune declarația de radiere în termen de 30 de zile de la scoaterea din circulație, iar începând cu 1 ianuarie al anului următor nu vor mai datora impozit pentru acel vehicul. Eventualele restanțe fiscale trebuie achitate până la data radierii.
Proiectul, AICI.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Cum verifici publicul unui site de știri înainte să plătești pentru un articol de prezentare
Dolce SportLewis Hamilton poate fi al doilea pilot cu 400 de starturi în Formula 1 dacă ia startul în Brazilia
GetPonyBenzina standard s-a ieftinit cu 5 bani pe litru la Petrom, la o zi după scumpirea motorinei cu aceeași sumă
BravonetGabi Bădălău a anunțat că instanța a respins cererea Claudiei Pătrășcanu pentru ordin de protecție împotriva lui
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică
Revista IoanaTratamentul hormonal pentru menopauză început între 45 și 59 de ani nu a fost asociat cu mai multe infarcturi sau AVC-uri. Analiza preliminară a inclus 52.330 de femei.