Primăria Generală ar putea încasa în 2026 cu până la 1,6 miliarde de lei mai mult decât în anul precedent. Calculele reies din noua formulă de împărțire a impozitului pe venit, inclusă în proiectul Legii bugetului de stat. Numai că negocierile din Coaliție sunt încă în plină desfășurare, iar varianta actuală ar putea suferi modificări în Parlament.

Cum se împart banii Capitalei

Proiectul de buget pentru 2026 instituie, printr-o derogare de la Legea finanțelor publice locale, un mecanism nou de distribuire a banilor din impozitul pe venit. Dar cum vine asta, mai exact? împărțirea se face în trei trepte.

Prima treaptă prevede ca 14% din totalul impozitului să meargă direct într-un cont special, la dispoziția Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Banii de aici sunt destinați serviciilor publice, cofinanțării proiectelor de infrastructură și programelor de dezvoltare. Apoi, din restul de 86%, bugetul local al Primăriei Generale primește 44%, în timp ce 56% se duc către județul Ilfov și sectoarele Capitalei. În ultima treaptă, din cota de 56%, județul Ilfov primește 1,5%, iar restul se împarte între cele șase sectoare, proporțional cu numărul de locuitori de la Recensământul din 2021.

Anul trecut, în 2025, cele șase sectoare au primit împreună mai mulți bani decât Primăria Generală: 5,344 miliarde de lei, față de 4,588 miliarde de lei.

„Nu sunt neapărat bani în plus”

Elena Calistru, președinta organizației Funky Citizens, atrage atenția că lucrurile nu sunt atât de simple. „Nu sunt neapărat bani în plus. Asta este parte din problemă. Dacă ne uităm la cum arată Legea bugetului de stat, nu există o traducere, să spunem, a rezultatului referendumului din București, care spunea un pic altceva. Și anume că aceste cote din impozitul pe venit ar trebui să se ducă la CGMB, adică la nivelul Bucureștiului, la Primăria Generală, iar de acolo să fie împărțite mai departe prin hotărâre a Consiliului General.”

Calistru subliniază că procentul alocat este, de fapt, mic. „Consiliul General va funcționa într-adevăr cu acei bani, dar 14% din total este foarte puțin.„ Iar acești bani nu vin automat, ci depind de încasările lunare. „Primarul a spus deja că în lunile ianuarie și februarie au ajuns foarte puțini bani, tocmai pentru că încasările au fost mult mai mici. Iar administrația depinde foarte mult de acest flux”, a explicat ea.

Problemele structurale rămân nerezolvate

Dincolo de cifre, Primăria Generală se lovește de niște constrângeri vechi, pe care nicio formulă procentuală nu le poate rezolva. V-ați gândit vreodată la cât din buget se duce pe subvenții? „Subvențiile reprezintă o bună parte din bugetul Bucureștiului. Mă refer aici la subvenția la încălzire și la STB, care acoperă o bună parte și cu care nu prea poți să te joci de la un an la altul. Nu este ca și cum ai putea să o ajustezi foarte ușor„, spune Calistru.

Se adaugă și o problemă mai veche, din perioada 2017-2018. „Dacă vă aduceți aminte, atunci impozitul pe venit a fost scăzut de la 16% la 10% și nu a existat o compensare. Pentru o primărie cum este Primăria Generală, acea diferență este foarte mare. Dacă vă uitați în trecut, o să vedeți că inclusiv doamna Firea, care era în același partid la vremea respectivă, a criticat acea modificare”, a subliniat președinta Funky Citizens.

Ciucu avertizează: Risc de incapacitate de plată în aprilie

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut vineri partidelor din coaliție să adopte bugetul de stat săptămâna viitoare. Edilul avertizează că, fără această decizie, primăria riscă să intre în incapacitate de plată.

Avertismentul este serios.

„În luna aprilie avem un vârf de plată de 150 de milioane, care se adaugă la ceea ce oricum trebuie să plătim lunar, care sunt bani din obligațiuni emise în urmă cu 20 ani, care au fost rostogolite an de an. Și nu mai putem să le rostogolim, pentru că nu permite legea. Atrag atenția Guvernului, atrag atenția Parlamentului, într-un mod cât se poate de serios, că în luna aprilie, dacă reușim să evităm incapacitatea de plată în luna martie, în luna aprilie, dacă nu vom fi avut bugetul național, să mai crească puțin cotele, Primăria Capitalei va fi în incapacitate de plată”, a declarat Ciprian Ciucu.

Nicușor Dan nu semnează legea

Într-un interviu acordat în luna decembrie, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj clar: nu va promulga legea bugetului de stat pe 2026 dacă aceasta ignoră referendumul local privind împărțirea banilor. „Parlamentul trebuie să fie pro-activ și să schimbe partea de taxe locale, și una care ține de legea bugetului național – împărțirea între Primăria Capitalei și primăriile de sector. Eu nu o să semnez legea bugetului național care ignoră referendumul”, a spus Nicușor Dan.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
buget de stat Ciprian Ciucu Elena Calistru Nicuşor Dan Primăria Capitalei