O femeie din Sussex, Marea Britanie, a avut parte de șocul vieții după ce o sticlă de suc lăsată pe un raft i-a explodat în timpul nopții, provocând pagube estimate la 20.000 de lire sterline, echivalentul a circa 23.000 de euro. Carolyn Jensen, în vârstă de 61 de ani, s-a trezit într-un scenariu de coșmar, cu bucătăria recent construită complet ruinată.

„Arăta ca o baie de sânge”

Incidentul a avut loc în toiul nopții, când femeia a fost trezită de un zgomot puternic. „Am descoperit totul după ce m-am trezit în mijlocul nopții, din cauza sunetului capacului de la suc care a sărit cu un fel de explozie și mă întrebam ce era asta”, a povestit ea. Când a ajuns la parter, a găsit un dezastru greu de descris.

Sucul de coacăze se împrăștiase peste tot. Pe pereți, pe mobilier, pe podeaua din beton lustruit. „Când am intrat în cameră, arăta ca o baie de sânge. Am izbucnit în plâns imediat ce am văzut. Mesele, scaunele, pereții și podeaua erau complet distruse.”

Sticla fusese deschisă cu o săptămână în urmă, iar din ea se consumase doar un sfert. De data aceasta, Carolyn o lăsase în afara frigiderului, culcată pe un raft pentru vinuri. V-ați fi așteptat la așa ceva de la o sticlă de suc pe jumătate goală?

O casă de 650.000 de lire, ruinată

Iar pagubele nu sunt deloc de neglijat, mai ales că locuința este una modernă, construită după standardul Passive House (cu un consum foarte redus de energie) și a costat aproximativ 650.000 de lire. Carolyn, care lucrează ca administrator de proprietăți pentru Airbnb, a coordonat personal construcția casei în care locuiește împreună cu câinele ei, Gerry. „Este o casă individuală cu trei dormitoare și m-a costat în total aproximativ 650.000 de lire. Locuiesc aici doar de câțiva ani, pentru că m-am mutat înainte ca totul să fie complet terminat.”

Finisajele de lux sunt cele care au avut cel mai mult de suferit. „În loc de tencuială obișnuită, am plătit extra pentru tencuială cu var, care are acest finisaj mătăsos incredibil. După ce casa a fost construită, am chemat o firmă care a lustruit podeaua și a îndepărtat câțiva milimetri din beton, astfel încât agregatele să fie vizibile peste tot”, explică ea. Din păcate, betonul poros a absorbit lichidul. „Voi avea o pată permanentă de suc pe el.”

Nici mobilierul nu a scăpat. „Am cumpărat aceste scaune scandinave minunate la o licitație din Danemarca, cu șezuturi împletite, iar câteva dintre ele sunt acum pătate, la fel și pernele.”

Explicația producătorului: fermentație și un prăjitor de pâine

După incident, femeia a contactat producătorul băuturii și a trimis restul lichidului pentru a fi analizat. Răspunsul companiei a indicat că testele au arătat semne de fermentație cauzată de activitatea unor drojdii, ceea ce ar fi dus la acumularea de presiune în sticlă.

E drept că producătorul are o altă variantă. Compania a precizat că fermentația nu ar fi fost cauzată de procesul de fabricație și că pe etichetă se specifică clar că băutura trebuie păstrată la frigider după deschidere și consumată în maximum 21 de zile. Mai mult, în fotografiile trimise de Carolyn, reprezentanții firmei au observat că sticla era depozitată lângă un prăjitor de pâine, sugerând că temperaturile mai ridicate ar fi putut accelera procesul de fermentație. Producătorul a adăugat că nu a primit alte reclamații pentru același lot de produse.

Despăgubiri de 100 de lire pentru un dezastru

Numai că oferta de despăgubire a fost, în ochii femeii, o glumă proastă. Inițial, compania i-a oferit un voucher pentru băuturi în valoare de 30 de lire. După ce a protestat, suma a fost majorată la 100 de lire „ca gest de bunăvoință”.

O sumă infimă, pe bune, în comparație cu facturile de 20.000 de lire pe care le-a trimis companiei.

Carolyn respinge și teoria prăjitorului de pâine. „Nu prea folosesc prăjitorul de pâine. Este acolo doar pentru aspect, pentru că se potrivește cu fierbătorul. Casa mea are o temperatură constantă, așa că nu există niciun motiv pentru care sucul să se fi încălzit brusc.”

Experiența a marcat-o profund, făcând-o să renunțe la o băutură pe care o consuma frecvent. „În mod normal am mereu o sticlă în casă și nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Obișnuiam frecvent să beau această băutură, dar experiența m-a făcut să nu o mai suport. Nu mai vreau să o beau niciodată.”

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
bucătărie Carolyn Jensen Marea Britanie pagube suc explodat