Un robot umanoid a fost escortat de polițiști pe străzile din Macau, după un incident bizar în care o femeie de 70 de ani a ajuns la spital. Mașinăria, un model Unitree G1, ar fi urmărit-o pe femeie, care s-a plâns că s-a speriat teribil de prezența neașteptată a acesteia în spatele său, noaptea, pe stradă.

Confruntarea cu robotul

Incidentul a avut loc în zona Patane din Macau, cunoscut și ca „Las Vegas-ul Asiei”, în jurul orei 21:00. Femeia se plimba și se uita pe telefon. La un moment dat, a observat brusc în spatele ei un robot umanoid care părea că o urmărește, moment în care a început să țipe la el, sub privirile trecătorilor.

„Îmi faci inima să bată mai repede! Aveți atâtea lucruri de făcut, de ce vă ocupați cu așa ceva? Sunteți nebuni?”, a strigat femeia, potrivit presei locale. În timpul discuției aprinse, robotul a ridicat ambele brațe, un gest pe care unii l-au interpretat ca o încercare de a se „apăra” sau, poate, de a-și cere scuze. Iar scena a culminat cu apariția a doi polițiști care au escortat robotul de la fața locului, unul dintre agenți atingându-l chiar pe „umăr”.

Ce căuta robotul acolo de fapt

Până la urmă, cum a ajuns robotul să o „urmărească” pe femeie? Autoritățile au clarificat că aparatul aparținea unui centru educațional local și era folosit pentru diverse activități promoționale. Un reprezentant al centrului a explicat că totul a fost o neînțelegere.

Se pare că femeia s-a oprit brusc în mijlocul trotuarului pentru a-și verifica telefonul. Robotul, neputând să o ocolească (era destul de târziu), a rămas pur și simplu în spatele ei. Când aceasta s-a întors și l-a văzut luminat, s-a speriat. Dar operatorul robotului, un bărbat de 50 de ani, a fost avertizat de polițiști să fie mai atent când folosește mașinăria în spații publice.

Fără plângere penală, dar cu dezbateri online

Deși nu a existat niciun contact fizic, femeia a acuzat o stare de rău și a cerut să fie transportată la spital. După investigații, medicii au externat-o, iar aceasta a declarat că nu va depune plângere.

Pe bune, un robot arestat?

Mulți utilizatori de pe rețelele sociale au glumit pe seama incidentului, spunând că poliția a „arestat” robotul. Dincolo de glume, însă, cazul a deschis o dezbatere serioasă despre siguranța și etica utilizării roboților în spații publice, mai ales că modelul Unitree G1 este tot mai des folosit în China pentru demonstrații tehnologice.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
China Macau robot umanoid Unitree G1