Unii angajați fără studii superioare ajung la venituri de aproape 9.000 de lei, în timp ce absolvenți de arhitectură sau facultăți tehnice se plâng de salarii de doar 3.000 de lei. Dezbaterile din mediul online arată o discrepanță tot mai mare între nivelul de pregătire și veniturile obținute în România.
Deși salariul mediu net a depășit 5.500 de lei la finalul anului 2025, realitatea din piața muncii este mult mai complexă. Potrivit unei analize Adevarul, bazată pe mărturii publicate de Click!, experiențele individuale arată că diploma de licență nu mai garantează un venit peste medie, iar diferențele salariale sunt uriașe în funcție de domeniu, experiență și oraș.
„Îmi vine să îmi bag unghia în gât”: Dezamăgirea absolvenților cu studii superioare
Numeroși tineri care au investit ani în studii universitare se declară frustrați de nivelul salarial. Un tânăr arhitect descrie plastic situația sa financiară, având un venit care depășește cu puțin pragul de 3.000 de lei, la care se adaugă bonuri de masă. „Îmi vine să îmi bag unghia în gât de fiecare dată când citesc threaduri de genul. Prost am fost la 18 ani. Câștig puțin peste 3000 + bonuri. Am făcut arhitectura”, afirmă acesta.
Nici absolvenții facultăților tehnice nu o duc întotdeauna mai bine. Un tânăr din Brașov povestește că, în ciuda performanțelor academice, a fost nevoit să accepte un post sub așteptări. „Am 3k net (3.000 lei net-n.r.) și am rupt facultatea, care a fost tehnică. Degeaba dacă nu găsești joburi ok în Brașov”, explică el. Totuși, există și exemple pozitive. Un alt angajat din Brașov a ajuns, după doi ani și jumătate de experiență, la un venit de 5.200 de lei, plus mașină și o platformă de beneficii de 1.100 de lei. Chiar și cu vechime considerabilă, veniturile pot stagna. O persoană cu studii superioare complete recunoaște: „5.500 lei plus bonuri, licență, master și 12 ani experiență în domeniu”.
„Câștig mai bine decât mulți oameni cu facultate”
În contrast puternic cu situația absolvenților, unii angajați fără studii universitare raportează venituri considerabil mai mari. Un caz prezentat în discuțiile online este cel al unui tânăr care lucrează ca „dealer într-un cazinou”. Acesta susține că, deși nu are diplomă de bacalaureat, câștigă aproximativ 7.400 de lei net lunar, fără a include sporurile.
Venitul său poate crește semnificativ, ajungând chiar și la 9.000 de lei în lunile cu ture de noapte și de weekend. Concluzia sa este tranșantă și reflectă o nouă realitate a pieței muncii. „Pentru România și pentru studiile mele, câștig mai bine decât mulți oameni cu facultate”, spune angajatul.
Diploma universitară, o garanție a trecutului?
Exemplele din mediul online întăresc percepția că valoarea unei diplome universitare s-a diminuat în raport cu cerințele pieței. Discuțiile scot la iveală cazuri de persoane cu două facultăți care sunt nevoite să lucreze în domenii fără legătură cu pregătirea lor, cum ar fi retailul sau alte joburi entry-level. Aceste situații arată că studiile superioare nu mai asigură automat un salariu ridicat sau o stabilitate profesională, experiența practică și abilitățile specifice unui domeniu devenind adesea mai valoroase pentru angajatori.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaScreeningul colorectal între 50-74 de ani începe cu FIT. Ce ai de făcut dacă rezultatul este pozitiv
Revista IoanaCum închei o zi solicitantă fără să rămâi conectată la serviciu. Un psiholog explică ce poți încerca
News24Macron susține revendicările pașnice ale protestatarilor, dar cere ca autorii distrugerilor să achite pagubele
Dolce SportLucas Digne este o variantă pentru PSG contra Barcelonei după accidentarea lui Nuno Mendes
GetPonyNoua Dacia Spring, prezentată la Paris, va fi produsă în Slovenia
BravonetNadia Comăneci spune că îi va fi greu să plece de la filmările „Românii au talent”

