Marius Voineag, procurorul-șef al DNA, acuză direct Parlamentul pentru prescrierea a sute de dosare de corupție. La prezentarea bilanțului de final de mandat, Voineag, care nu va mai candida pentru o nouă funcție, a criticat dur lipsa de reacție a Legislativului în urma deciziilor Curții Constituționale.
El a subliniat că instabilitatea legislativă este cea mai mare amenințare la adresa muncii procurorilor. Potrivit Știrile ProTV, doar în anul 2025, instanțele au fost nevoite să înceteze procesul penal în 64 de cauze pe motiv de prescripție, o consecință directă a acestei situații.
„O muncă pierdută și încredere erodată”
Într-un „moment de sinceritate”, Marius Voineag a vorbit despre obstacolele sistemice cu care s-a confruntat Direcția Națională Anticorupție în ultimii trei ani. Acesta a menționat că lipsa de cooperare din partea altor instituții ale statului a limitat capacitatea DNA de a acționa.
„Ar fi lipsit de onestitate să prezentăm doar succesele, fără să vorbim despre obstacolele sistemice cu care ne-am confruntat. Instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă ameninţare la adresa eficacităţii muncii noastre. Lipsa unei reacţii prompte a Legislativului în urma deciziilor Curţii Constituţionale a condus la situaţia în care sute de dosare s-au prescris, iar în 2025 instanţele au dispus încetarea procesului penal inclusiv pe motiv de prescripţie în 64 de cauze. Fiecare astfel de dosar înseamnă muncă pierdută şi încredere erodată. Tot în registrul sincerităţii, cooperarea cu instituţiile de control ale statului rămâne sub aşteptări. Sesizările sunt puţine, sprijinul operaţional este limitat, iar aceasta reduce capacitatea DNA de a interveni preventiv. Combaterea corupţiei la nivel sistemic are nevoie nu doar de resurse proprii, ci şi de un ecosistem instituţional care funcţionează în mod solidar. Cetăţenii au nevoie de un efort conjugat al statului de a diminua acest flagel, nu doar de cazuri judiciare spectaculoase”, a declarat Voineag.
Justiția, o dezbatere „excesiv politizată”
Șeful DNA a criticat și modul în care justiția este tratată în spațiul public, considerând că discuțiile sunt adesea partizane și se concentrează pe subiecte conflictuale, ignorând problemele reale ale sistemului.
„Nu pot să nu remarc şi faptul că dezbaterea publică pe tema justiţiei este excesiv politizată şi partizană. Se discută mult despre subiecte simbolice şi conflictuale, în timp ce întrebarea fundamentală – cum funcţionează justiţia ca serviciu public, cât de organizată este şi câtă încredere inspiră cetăţenilor – rămâne marginală. În situaţia în care încrederea în instituţii este deja scăzută, politizarea continuă a justiţiei riscă să o aducă la acelaşi nivel redus de încredere cu alte instituţii politice. Problemele din justiţie pot fi rezolvate numai prin asumarea lor directă şi prin soluţii bine fundamentate, discutate atât în cadrul sistemului judiciar, cât şi cu societatea”, a arătat Marius Voineag.
Bilanțul mandatului în cifre concrete
Pe lângă obstacole, Voineag a prezentat și rezultatele cuantificabile obținute în cei trei ani la conducerea DNA, menționând că obiectivele din proiectul său de management au fost atinse.
„Rezultatele sunt publice şi cuantificabile: rata achitărilor a coborât de la aproximativ 27% la momentul preluării mandatului la 9,59% în 2025; rata restituirilor a scăzut de la 6,42% la 1,63%; valoarea bunurilor indisponibilizate a crescut substanţial an de an; am recrutat şi format masiv (464 persoane versus 185 persoane în mandatul precedent 2020 – 2023); am contribuit decisiv la obţinerea avizului OCDE; am implementat un sistem de management anti-mită certificat ISO; am finalizat proiecte europene în valoare de milioane de euro şi am primit evaluări pozitive de la Comisia Europeană, GRECO şi Grupul de lucru OCDE. Fiecare dintre aceste rezultate era un indicator explicit în dreptul obiectivelor din proiectul de management depus la începutul mandatului. Am obţinut, în premieră, prin modificarea OUG 43/2002, un fond special pentru cheltuieli operative, în cuantum de trei milioane lei, complementar fondului de flagrant deja existent la nivelul instituţiei şi cu caracter de noutate pentru parchetele specializate”, a explicat Voineag.
El a adăugat că doar în 2025 a recrutat și integrat 18 noi procurori și 41 de ofițeri de poliție judiciară, iar în total, pe durata mandatului său, a adus în instituție circa 100 de procurori și 144 de ofițeri de poliție judiciară.
Dosare cu miniștri și bunuri de 254 milioane lei
Activitatea din 2025 a vizat corupția la nivel înalt, de la demnitari și miniștri la președinți de consiliu județean. DNA a înregistrat 2.599 de dosare noi, dintr-un stoc total de 5.556.
„Am soluţionat 1.592 de cauze, am întocmit 114 rechizitorii şi am semnat 253 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. 792 de persoane au fost trimise în judecată, adică cu 16% mai mult decât în 2024. Dintre acestea, 247 ocupau funcţii de conducere, control sau demnitate publică. Dincolo de cifre, ceea ce contează este ţinta investigativă. Am vizat corupţia la nivel înalt – demnitari, miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consiliu judeţean, înalţi funcţionari publici – şi am pătruns în zone unde anterior intervenţia era considerată imposibilă, inclusiv în infrastructuri critice ale statului. Am preluat şi domeniul marii evaziuni fiscale, unde am construit dosare cu prejudicii de zeci de milioane de lei, aplicând sechestre pe bunuri concret individualizate pentru a facilita recuperarea în caz de condamnare”, a precizat șeful DNA.
Calitatea dosarelor a fost o prioritate, a mai spus Voineag, lucru reflectat în indicatori. „Indicatorii de calitate sunt însă cei care spun povestea reală. Procentul achitărilor definitive a coborât la 9,59% raportat la cauze, faţă de 21,52% în anul anterior. Dosarele restituite definitiv s-au redus la doar 1,63% din totalul trimiterilor în judecată, faţă de 6,42% în 2024. Infirmarea sau redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă în doar 22 de cauze, adică 1,38% din totalul dosarelor soluţionate. Aceste cifre nu sunt accidentale. Ele reflectă o filosofie de lucru pe care am impus-o în aceşti ani: dosare solide, probatoriu robust, acuzaţii care rezistă testului critic al instanţelor. Nu am căutat titluri de ziar, ci verdicte de condamnare. Recuperarea banilor obţinuţi prin corupţie a fost, de la început, una dintre priorităţile definitorii ale mandatului meu. În 2025, am indisponibilizat efectiv bunuri în valoare de aproape 254 milioane de lei, iar soldul total la sfârşitul anului depăşea 320 de milioane de lei – o sumă care întrece bugetul anual al instituţiei”, a subliniat Marius Voineag.
În 2025, DNA a funcționat cu un buget de 291,6 milioane de lei din surse publice și 4,2 milioane de lei din fonduri externe, având o execuție bugetară de 98,73%.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Varujan Pambuccian avertizează că blocajul politic ar putea afecta pensiile și salariile în lunile următoare
Dolce SportDjokovic va juca pentru trofeu la Beijing după descalificarea lui Medvedev, care a lovit un spectator cu mingea
GetPonyDrumurile publice. Despăgubiri pentru avarii și scutirea de taxe pentru competiții sportive
BravonetIAN poate continua concertele după reținere. Artistul a primit control judiciar pentru 60 de zile
LylaVitamina D în sezonul rece. Când este indicat suplimentul de 10 micrograme pe zi și ce limite să respecți
Revista IoanaCum îți amenajezi grădina lângă nucul negru, ca să eviți ofilirea legumelor și să alegi plante tolerante