După ce a decis să declare război Iranului, președintele american Donald Trump solicită acum activ ajutorul aliaților pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, ruta vitală pentru o cincime din producția mondială de petrol. Numai că, spre deosebire de trecut, aliații care odată ar fi sărit în ajutor reacționează cu o indiferență rece, ba chiar cu dispreț, o consecință directă a anilor de intimidări și politici tranzacționale.
Apel disperat și amenințări la adresa NATO
Pe fondul creșterii abrupte a prețurilor la petrol, Trump a făcut un apel către o listă largă de țări, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud și Australia. „Le cer acestor țări să intervină și să-și protejeze propriul teritoriu, pentru că este teritoriul lor”, a declarat Trump reporterilor. „Este locul de unde își obțin energia.”
Iar cele mai dure comentarii au fost, ca de obicei, rezervate partenerilor europeni. Într-o postare pe Truth Social, a menționat Franța și Marea Britanie, insistând că „multe țări” vor trimite „nave de război” pentru a securiza ruta maritimă (deși nicio țară nu a anunțat astfel de planuri). Apoi, a amenințat direct viitorul alianței transatlantice într-un interviu pentru Financial Times. „Dacă nu există niciun răspuns sau dacă răspunsul este negativ, cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO.”
Întrebat ce înseamnă asta, un purtător de cuvânt al Casei Albe a indicat alte comentarii ale președintelui, care a discreditat alianța. „Urma să îi protejăm, dar am spus întotdeauna că, atunci când este nevoie, ei nu ne protejează pe noi”, a declarat el. „Acum este o nevoie.”
Danemarca schimbă tabăra
Se pare că intimidarea americană are, în sfârșit, consecințe. „Vedem acum teoria pusă în practică”, spune Rasmus Sinding Søndergaard, specialist în politica externă a SUA la Institutul Danez pentru Studii Internaționale. „Are sentimentul de a fi tratat prost de către Statele Unite vreo consecință asupra disponibilității europenilor de a veni în ajutor?”
În trecut, explică Søndergaard, țări precum Danemarca ar fi oferit asistență „chiar dacă nu erau de acord cu misiunea militară în sine”. Dar acum, „este destul de clar că acest lucru nu mai este valabil.”
Dovada a venit direct de la prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen. Întrebată într-o dezbatere televizată dacă mai poate considera Statele Unite cel mai important aliat al țării, răspunsul ei a fost tranșant.
„Nu, nu mai pot face asta”.
Această schimbare este uriașă. În timpul administrației Biden, în 2024, Danemarca a trimis o fregată în Marea Roșie pentru a sprijini o coaliție condusă de SUA. Astăzi, însă, ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a fost extrem de rezervat, spunând doar că Danemarca ar „păstra o atitudine deschisă” și că ar trebui să existe un răspuns la nivel european.
Refuzul categoric al Germaniei
Dacă danezii au fost diplomatici, Germania a fost directă. Ministrul apărării, Boris Pistorius, a exclus orice participare militară. „Acesta nu este războiul nostru; nu noi l-am început”, a declarat el. „Vrem soluții diplomatice și o încheiere rapidă a conflictului, dar trimiterea mai multor nave de război în regiune probabil că nu va ajuta la realizarea acestui lucru.”
Poziția Germaniei nu vine din senin. Roderich Kiesewetter, membru al comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul german, a enumerat o serie de lovituri primite din partea administrației Trump: reducerea importanței Europei în strategiile de securitate, scăderea sprijinului pentru Ucraina și chiar ridicarea unor sancțiuni asupra petrolului rusesc. Toate acestea au consecințe. „Acest lucru pune la încercare relația transatlantică”, a declarat Kiesewetter. „Nu-l mai considerăm pe Trump un aliat de încredere.”
O nouă realitate transatlantică
Singurul răspuns vag pozitiv a venit de la prim-ministrul britanic Keir Starmer, care a spus că guvernul său colaborează cu aliații la un plan, dar a subliniat ferm: „Nu ne vom lăsa atrași într-un război mai amplu”.
Indiferent de cum se va rezolva criza din Strâmtoarea Ormuz, un lucru e clar. Țările europene s-au adaptat la stilul capricios al lui Trump. Deciziile se iau acum pe baza propriilor interese, nu din loialitate sau generozitate față de Statele Unite. V-ați gândit vreodată că poate asta nu e neapărat un lucru rău?
Poate că Statele Unite au mai mult de câștigat de pe urma unor parteneri care oferă și critici, nu doar aprobări automate. Sau, cum a spus-o expertul Rasmus Sinding Søndergaard: „S-ar putea argumenta că Statele Unite ar putea fi bine servite de aliați care sunt dispuși să ofere feedback critic în loc de o reacție reflexă de genul «Da, domnule».”
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCând durerile de burtă cer un consult. Cele 8 semne de alarmă și situațiile în care ai nevoie de urgență
News24Sébastien Lecornu anunță noi interdicții de circulație noaptea, cu decizii luate la nivel local
Dolce SportCristiano Ronaldo ar putea deveni acționar la Al Nassr, club cu datorii de 190,2 milioane de euro
GetPonyMercedes-Benz a ciocnit lateral două CLA la 56 km/h pentru a verifica protecția ocupanților și a bateriei
BravonetNetflix aduce 18 producții braziliene din decembrie, prin cel mai mare acord al său cu Globo
LylaMersul de 4.000 de pași, făcut o dată sau de două ori pe săptămână, a fost legat de un risc mai mic de deces
