Un bărbat din Buzău a trecut prin momente de coșmar după ce angajații serviciului de ecarisaj i-au tranchilizat câinele de companie chiar sub ochii săi, în timpul unei plimbări. Incidentul a stârnit un val de reacții, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele.

Potrivit unei relatări Digi24, proprietarul câinelui, Manea Sever, susține că totul s-a întâmplat în această săptămână, pe un teren de la marginea municipiului Buzău. El se întorcea de la plimbare cu animalul său, un metis de terrier în vârstă de 8 ani, care purta zgardă, când echipa de la ecarisaj, însoțită de Poliția Locală, a intervenit.

„Poliția Locală m-a atras, depărtându-mă de câine”

Manea Sever descrie cum angajații de la ecarisaj au acționat cu ajutorul polițiștilor locali, care l-ar fi distras intenționat. El acuză că a fost intimidat minute în șir pentru a preda animalul deja sedat.

„Eram pe câmpul din afara oraşului Buzău, în apropierea cimitirului în curs de construcţie. Mă întorceam din acea zonă spre locuinţa personală. Când mă pregăteam să intru în oraş, am trecut printre două autospeciale de tip maxi-taxi, timp în care un membru al echipajului de ecarisaj mi-a împuşcat câinele. În momentul în care am ieşit dintre maşini, practic Poliţia Locală a favorizat această acţiune prin faptul că m-au atras spre ei, depărtându-mă de câine, permiţându-le celor de la ecarisaj să acţioneze.După ce l-au tranchilizat, Poliţia Locală m-a somat să predau câinele. Am fost intimidat timp de aproape 10 minute de şeful echipajului, care a încercat prin toate metodele să predau câinele”, a declarat Manea Sever, proprietarul câinelui, pentru Agerpres.

„Este un câine bolnav, viața i-a fost pusă în pericol”

Proprietarul subliniază că animalul său de companie nu este un câine fără stăpân, ci un membru al familiei cu probleme grave de sănătate, care necesită îngrijiri speciale. După incident, bărbatul a transportat de urgență câinele la un cabinet veterinar și a depus plângere la Poliția Animalelor.

„Câinele nostru este câine de companie, câine de apartament, ca să înţeleagă lumea. Nu este un câine fără stăpân. Este câinele meu de 8 ani, este microcipat, vaccinat, din păcate şi foarte bolnav, necesită o atenţie deosebită atât pentru hrană cât şi tratament medicamentos. I-am explicat aceste lucruri lui domnului de la Poliţia Locală, că în primul rând este un câine proprietate privată, un câine cu probleme grave de sănătate şi nu am găsit înţelegere. Eu l-am implorat să mă duc mai repede la o clinică privată, întrucât am considerat că viaţa câinelui meu a fost pusă în pericol printr-o tranchilizare neautorizată. La ora actuală am depus o plângere la Poliţia Animalelor şi aştept rezultatul anchetei”, a subliniat proprietarul.

Reacția autorităților: „Dacă este o eroare, își asumă Urbis”

Contactați pentru un punct de vedere, reprezentanții autorităților locale au oferit explicații. Directorul Poliției Locale Buzău, Adrian Teodorescu, a precizat că agenții săi doar însoțesc echipele de ecarisaj, pasând responsabilitatea către societatea Urbis-Serv.

„Rolul Poliţiei Locale este de a însoţi aceste echipe de ecarisaj pentru capturarea câinilor fără stăpân. Dacă este o eroare, îşi asumă Urbis”, a declarat Adrian Teodorescu. Directorul Urbis Serv Buzău, societate al cărei acționar unic este Primăria Municipiului Buzău, nu a putut oferi un punct de vedere. În schimb, viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuț Apostu, ia în calcul posibilitatea unui accident.

„Mă gândesc că poate este vorba despre un accident, nu cred că urmăreşte nimeni câini cu stăpân. Primăria Municipiului Buzău va face verificări. În zona Parcului Crâng au fost sesizaţi câini fără stăpân şi au loc acţiuni ale serviciului de ecarisaj”, a precizat viceprimarul.

Poliția a deschis o anchetă oficială

În urma apariției informațiilor în spațiul public, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Buzău a anunțat că a demarat verificări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și cine se face vinovat de producerea incidentului.

„În urma apariţiei în spaţiul online a unor imagini referitoare la activităţi de capturare a câinilor fără stăpân şi nemulţumiri legate de modul de desfăşurare a acestor activităţi, conducerea IPJ Buzău a dispus efectuarea de verificări, conform competenţelor, pentru clarificarea aspectelor semnalate. În funcţie de concluziile verificărilor, urmează a fi dispuse măsuri legale în consecinţă”, a transmis IPJ Buzău.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Buzau caine tranchilizat ecarisaj politia animalelor Politia Locala