Unirea Principatelor: O Aspirație Istorică
Contextul istoric al unirii
Unirea Principatelor Române a fost un ideal exprimat încă din perioada Revoluției de la 1848, când, pe 12/24 mai, la Brașov, s-a redactat programul „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Acest document sublinia dorința fundamentală a românilor de a uni Moldova și Țara Românească într-un singur stat independent.
Congresul de Pace de la Paris și mișcarea unionistă
În cadrul Congresului de Pace desfășurat la Paris în 1856, s-a discutat despre organizarea Principatelor Române. Deși problema românească avea un caracter internațional recunoscut, deciziile au fost limitate din cauza opoziției Austriei și Porții Otomane. Astfel, s-a hotărât ca statutul final al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace; în schimb, se va consulta opinia populației moldovenești și muntenești cu privire la Unire.
În acest context politic complex, liderii mișcărilor unioniste din cele două principate au format organizații politice cunoscute sub denumirea „partida națională”. În primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii care a promovat ideea autonomiei și neutralității Principatelor Unite.
Adunările ad-hoc: Vocea poporului
Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie/3 octombrie – 21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858) și din Ţara Românească (30 septembrie/12 octombrie – 10/22 decembrie 1857) au reunit reprezentanți ai boierilor și țărănimii. Acești delegați au votat rezoluții aproape identice care solicitau:
- Unirea celor două principate într-un singur stat
- Neutralitatea acestuia
- Autonomia conform vechilor tratate cu Poarta Otomană
- Aducerea unui prinț străin ales dintre familiile domnitoare europene
- Crearea unei adunări legislative reprezentative unice
O comisie formată din Puterile Garante – Rusia, Franța și Anglia – a analizat aceste hotărâri. În urma discuțiilor avute pe baza lor s-a semnat Convenția de la Paris în anul următor (1858), care a stabilit cadrul constituțional pentru cele două principate.
Alegerile pentru Adunarea Electivă
Conform prevederilor Convenției menționate anterior, între 14 şi 18 decembrie 1858 au avut loc alegeri pentru Adunarea electivă în Moldova. La data de 28 decembrie același an s-au deschis lucrările acestei adunări care a validat mandatele a majorității deputaților aleși.
Deși partida națională dispunea de o majoritate confortabilă în cadrul Adunării Elective, nu existau încă consens asupra candidaturii pentru funcția supremă. Diviziunile dintre susținătorii lui Mihail Sturdza şi Grigore Sturdza complicau situația. După retragerea lui Costache Negri ca opțiune electorală şi renunțarea lui Mihail Kogâlniceanu la candidatură, colonelul Alexandru Ioan Cuza este propus ca unic candidat al Partidei Naționale.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
Cuza era deja cunoscut ca un lider proeminent al luptei unioniste datorită demisiei sale răsunătoare din funcția de pârcalab al Corvului în vara anului precedent; aceasta fiind o formã clarã de protest împotriva abuzurilor electorale comise sub conducerea căimacamului Nicolae Vogoride.
La propunerea deputatului Anastase Panu, membrii Adunării Elective au convenit să voteze candidatul ce va obține majoritatea voturilor. Astfel că până şi susținătorii celorlalți candidați l-au votat pe Cuza. Acesta depune jurământul prin care se angajează să apere drepturile națiunii române şi să asigure bunastarea acesteia.
Discursul rostit atunci de Mihail Kogâlniceanu reflecta speranțele depuse în noul domnitor: „Prin alegerea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare se reînvie însăși naționalitatea română.”
Alexandru Ioan Cuza: Proclamarea Domnitorului Unirii
O alegere istorică pentru Principatele Unite
Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Principatelor Unite, un moment marcat de entuziasm și speranță în rândul populației. Vasile Alecsandri descria atmosfera din Iași ca fiind una de bucurie extremă, afirmând că orașul a fost cuprins de o euforie colectivă timp de trei zile.
Contextul alegerilor
Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie. Deși Partida Națională nu a reușit să obțină majoritatea mandatelor, liderii acesteia au realizat că mobilizarea maselor era esențială pentru succes. Astfel, bucureștenii și țăranii din împrejurimi au fost chemați să participe activ la procesul electoral.
Lucrările Adunării Elective au început pe 22 ianuarie/3 februarie într-o atmosferă electrizantă, clădirea din Dealul Mitropoliei fiind înconjurată de mii de susținători.
Decizia crucială
În noaptea dintre 23 și 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au întâlnit la hotelul „Concordia” din București. Aici s-a formulat propunerea alegerii lui Cuza ca domn al ambelor Principate. În dimineața zilei următoare, Vasile Boerescu a solicitat o ședință secretă în care a subliniat importanța unității în jurul acestui principiu fundamental.
Deputatii au convenit să voteze unanim pentru Cuza; toate cele 64 de buletine purtând numele acestuia și urări precum „spre mărirea patriei”.
Proclamarea lui Cuza
După finalizarea votului, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Anunțul rezultatului votului a generat o reacție entuziastă în rândurile mulțimii adunate pe Dealul Mitropoliei.
Ziarul „Românul” relata despre demonstrațiile exuberante care aveau loc în capitala țării: „Nu se auzeau decât strigături de bucurie… frații noștri țărani strigau cu toată puterea sufletelor lor: Să trăiască Cuza!”.
Primirea la București
Pe data de 8/20 februarie același an, Alexandru Ioan Cuza sosea la București după ce fusese ales atât domnitor al Moldovei cât și al Ţării Româneşti. A fost întâmpinat cu tradiționala pâine și sare la bariera Bărăției; estimările indicau prezența unui număr impresionant – peste 100.000 – dintre cei care l-au aclamat pe noul lider.
În aceeași zi, el depunea jurământul în Catedrala Mitropolitanã din București angajându-se să respecte actele unirii semnificate pe parcursul lunilor anterioare: „Jur în numele Preasfintei Treimi că voi păzi cu sfințenie drepturile…”. Această ceremonie marca începuturile unei noi ere pentru România modernizată sub conducerea sa.
Unirea Principatelor Române: O etapă crucială în formarea statului național
Contextul internațional al unirii
Între 26 martie/7 aprilie și 25 august/6 septembrie 1861, la Paris a avut loc o conferință internațională dedicată situației din cele două Principate. Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Valahiei. În contrast, Imperiul Austriac și cel Otoman s-au arătat inițial reticente față de această unificare, prima temându-se de consolidarea statului român, iar cea de-a doua având interese materiale în regiune.
Acceptarea unificării administrative
Pe 22 noiembrie 1861, Poarta Otomană a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, prin care puterile suzerane au consimțit la modificarea convenției anterioare. Aceasta permitea unificarea instituțiilor legislative și administrative ale celor două principate. Totuși, Imperiul Otoman a impus o rezervă asupra noului statut, acceptând schimbările doar pe durata domniei lui Cuza.
Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza
La data de 11 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza s-a adresat națiunii române cu o proclamație semnificativă: „Unirea este îndeplinită; naționalitatea română este întemeiată”. Acest mesaj sublinia realizările sale în direcția unității naționale.
Formarea guvernului unic
În urma proclamării unirii definitive a Principatelor Române pe 24 ianuarie 1862, s-a procedat la unificarea guvernelor celor două teritorii. Barbu Catargiu a fost numit prim-ministru al primului guvern unic format pentru Principatele Unite. De asemenea, Parlamentul unic își va deschide lucrările tot pe data de 24 ianuarie același an.
România devine numele oficial al noului stat
Din anul 1862 se adoptă oficial denumirea de România pentru cele două principate unite sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. București devine astfel capitala acestui nou stat consolidat.
Importanța Unirii din perspectiva istorică
Unirea din data de 24 ianuarie 1859 este cunoscută drept „Unirea Mică” și reprezintă primul pas semnificativ către realizarea unui stat național unitar român. Acest ideal va fi completat mai târziu prin Unirea Transilvaniei cu România la data de 1 decembrie 1918.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetValerie Lungu, absolventă de actorie, a pierdut amuleta în fața Mirelei Vaida, care a studiat Dreptul
LylaScrollatul prelungit este asociat cu probleme de memorie și somn. Ce obiceiuri poți schimba
Revista IoanaCum ceri analize gratuite fără să te simți rău. Evaluarea anuală pentru asiguratele de 18-39 de ani
News24Armata a avansat 71.458.540 lei către Avioane Craiova fără să primească avioanele modernizate
Dolce SportGheorghe Hagi ar fi luat în calcul demisia după eșecul cu Bosnia și Herțegovina
GetPonyCum se identifică problema la Dacia Logan când ambreiajul devine greu de apăsat și când se oprește mașina
