ASPAAS (Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar), din subordinea Ministerului Finanțelor) a inițiat, potrivit ultimelor semnale din piață, transmiterea de solicitări oficiale către companiile auditate, cerând dovada implementării funcției de Audit Intern, conform Legii nr. 162/2017.
Care sunt acțiunile obligatorii?
Potrivit acestor solicitări, companiile vizate trebuie să transmită, în maximum 10 zile de la data primirii notificării, următoarele documente:
- documente justificative care să ateste modul de organizare a activității de Audit Intern (contracte de prestări servicii, contracte individuale de muncă, fișa postului);
- copia ultimului raport de Audit Intern emis;
- descrierea modalității de organizare, respectiv dacă Auditul Intern este desfășurat intern sau externalizat.
Care sunt consecințele neconformării în termenul solicitat?
Este important de reținut că netransmiterea informațiilor solicitate atrage o sancțiune între 10.000 lei și 20.000 lei. Conform specialiștilor NOA, dacă până recent existau doar speculații în acest sens, toate semnalele arată că amenzile se vor aplica.
Această acțiune din partea ASPAAS poate fi interpretată drept un pas premergător aplicării sancțiunii mai severe, cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei, pentru companiile care nu îndeplinesc obligația legală de a organiza Auditul Intern.
„ ASPAAS va cere dovada Auditului Intern tuturor companiilor care se încadrează din punct de vedere legal la obligativitate în acest sens, iar toate semnele arată că următorul pas este să se perceapă amenzile”, a declarat Grigore Constantinescu, Partener Audit Intern, NOA.
Dat fiind faptul că modul de comunicare al ASPAAS este exclusiv electronic, specialiștii recomandă să fie verificate și folderele Spam/Junk, în special pentru adresele de tip office@, astfel încât să nu fie ratată nicio notificare.
Pentru mai multe detalii privind contextul inițial al raportării companiilor fără Audit Intern către ASPAAS, puteți consulta specialiștii NOA.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCe faci dacă un câine a mâncat ceva toxic. Chiar și un singur strugure poate provoca probleme renale grave
Revista IoanaCând schimbi buretele de vase și cum cureți obiectele din bucătărie, de la cârpe la filtrele hotei
News24Ministerul Justiției vrea cel puțin 500 de locuri suplimentare în penitenciare până la finalul lui 2026
Dolce SportManchester United îl păstrează pe Carrick pentru Chelsea după opt înfrângeri consecutive în campionat
GetPonyBMW pregătește iX7, primul său SUV electric cu trei rânduri de scaune, pentru vârful gamei
BravonetFontaines D.C. vin pentru prima oară în România, în capul afișului la Summer Well 2027

