Papa Francisc: „În Kazahstan sunt un pelerin al păcii”

23

Papa Francisc efectuează în perioada 13 și 15 septembrie o vizită oficială la Nursultan, capitala Kazahstanului.

Astfel, suveranul Pontif s-a arătat onorat de primirea de care a avut parte și a vorbit despre nevoia de pace și de unitate.

În discursul  său, „Sunt onorat să fiu aici alături de voi, pe acest tărâm pe cât de întins, pe atât de străvechi, unde vin ca un pelerin al păcii, în căutarea dialogului și a unității.

Lumea noastră are nevoie urgentă de ea, trebuie să găsească armonia”, a afirmat Papa Francisc în discursul pe care l-a ţinut în faţa autorităţilor şi societăţii civile din Kazahstan în ”Sala de concerte Qazaq” din capitala Nursultan.

Astfel, „Democrația și modernizarea nu sunt specificate în proclamații, ci converg spre un serviciu concret către popor: o politică bună alcătuită din ascultarea oamenilor și răspunsul la nevoile lor legitime, implicarea constantă a societății civile și a organizațiilor neguvernamentale și umanitare, acordarea unei atenții deosebite muncitorilor, tinerilor și grupurilor mai fragile.

Și, de asemenea, măsurilor de combatere a corupției. Acest stil politic cu adevărat democratic este cel mai eficient răspuns la eventualele extremisme, cultul personalității și populisme, care amenință stabilitatea și bunăstarea popoarelor”, arată ANSA.

Papa Francisc, vizită de trei zile în Kazahstan

La sfârşitul călătoriei sale de trei zile în Kazahstan, Suveranul Pontif se va întoarce joi seară la Roma.

În contextul de activitate,  Suveranul Pontif se va afla între 13 și 15 septembrie la Nursultan, capitala Kazahstanului, unde a sperat inițial să se întâlnească cu Kirill, patriarhul Moscovei, pentru a obține, prin intermediul acestuia, o invitație de la Vladimir Putin de a veni în Rusia. Dar Kirill nu va veni. În schimb, președintele chinez Xi Jinping este cel care se va afla în același timp cu pontiful în orașul ce se numea cândva Astana, miercuri, 14 septembrie.

De altfel, nicio întâlnire între președintele chinez și șeful Bisericii Catolice nu este pe agenda oficială. Dar absența lui Kirill și prezența lui Xi intersectează cele două probleme diplomatice care i-au adus lui Francisc cele mai vehemente critici în interiorul și în afara Bisericii sale, și anume declarațiile sale controversate despre războiul din Ucraina și acordul încheiat în 2018 de Sfântul Scaun cu Beijingul privind numirea episcopilor chinezi. În fața liderilor ruși și chinezi, Papa ar da dovadă, potrivit detractorilor săi, de o naivitate complezentă.

În prezent, Papa Francisc merge în această țară imensă din Asia Centrală, un fost teritoriu sovietic care și-a proclamat indepenența în 1991, cu ocazia celui de-al VII-lea Congres al Liderilor Religiilor Mondiale și Tradiționale, la care va participa ca un „pelerin al păcii”, a anunțat el duminică, după Angelus. 

Din punct de vedere istoric, primul congres de acest tip a avut loc în anul 2003, la inițiativa fostului președinte kazah (care a demisionat în 2019) Nursultan Nazarbayev, preocupat de stabilitatea religioasă din regiune, după atacurile din 11 septembrie. Dar aceasta este prima dată când un papă ajunge acolo. La congresele anterioare, delegația Vaticanului a fost condusă de un cardinal.

În cadrul aceastei ediții, se concentrează pe rolul liderilor religioși în perioada post-pandemie. Printre sutele de reprezentanți ai delegaților musulmane, creștine, evreiești, budiste, hinduse sau șintoiste, Suveranul Pontif se va întâlni cu Ahmed Al-Tayeb, Mare Imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, interlocutorul său privilegiat în islam.

Pe de altă parte, cel care i-a motivat venirea, Kirill, va lipsi: Patriarhia Moscovei a anunțat pe 24 august că reprezentantul său nu va fi prezent la Nursultan, fără a oferi vreun motiv.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata