Afacerea Williamson si dorinta Vaticanului de beatificare a Papei Pius al XII-lea apasa asupra relatiilor intre Israel si Sfântul Scaun, in ciuda vointei ambelor parti de a calma spiritele , scrie ziarul francez Le Figaro in editia de marti.
Drumul pâna la Ierusalim este presarat cu obstacole pentru Benedict al XVI -lea. Pregatirile acestui pelerinaj de mare risc a unui Papa in Tara Sfânta, programat intre 8 si 15 mai, au fost marcate de o serie de dificultati nu prea propice ecumenismului, noteaza Le Figaro. Dar si Vaticanul si Israelul au decis sa abordeze cu calm aceasta a doua vizita oficiala a unui Papa in Israel. Pentru Benedict al XVI-lea, ea constituie un test.
În anul 2000, predecesorul sau, Ioan-Paul al II-lea, si-a dus cu succes misiunea la capat, cu imaginea simbol in ochii israelienilor a unui Papa care se reculegea si-si punea o dorinta scrisa pe o bucata de hârtie pe Zidul Plângerii, locul cel mai sfânt al iudaismului in vechiul oras Ierusalim. Un succes pe care Benedict al XVI-lea l-ar putea cu greu repeta, este de parere ziarul francez. De câteva luni, n-au lipsit subiectele de polemica. Unul a fost intentia Sfântului Parinte de a -l beatifica pe Pius al XII-lea.
Acest Papa nu este agreat deloc in Israel. I se reproseaza ca nu a denuntat deportarea si exterminarea evreilor de catre nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Intentia de a face din Pius al XII-lea un sfânt nu este acceptabila. În timpul Holocaustului (Shoah), Vaticanul stia foarte bine ce se intâmpla in Europa.
A tacut in loc sa se ridice, conform preceptului biblic, impotriva sângelui varsat, a afirmat acum câteva luni Yitzhak Herzog, pe atunci ministrul israelian al afacerilor sociale. De atunci insa, tonul oficial a scazut vizibil, precizeaza publicatia franceza.
Responsabili israelieni, printre care Avner Shalev, directorul Yad Vashem, memorialul Shoah de la Ierusalim, prefera sa salute o serie de gesturi de bunavointa din partea Bisericii, cum ar fi anuntarea deschiderii in 3-4 ani a arhivelor Vaticanului despre razboi si organizarea in cursul acestei saptamâni, la Ierusalim, a unei conferinte asupra atitudinii lui Pius al XII -lea si a actiunii Bisericii in acea perioada.
În ceea ce ne priveste, problema este in mâinile istoricilor; ei vor trebui sa judece, nu este o chestiune politica sau diplomatica, spune un oficial din ministerul afacerilor externe, adaugând ca faptul ca Papa si-a confirmat intentia de a merge la Yad Vashem, fara a intra totusi in cladirea muzeului in care este expusa o fotografie a Papei Pius al XII -lea insotita de o explicatie critica la adresa lui, nu ne deranjeaza, important este ca merge la Yad Vashem.
Aceasta dorinta de a calma spiritele s-a facut simtita si in afacerea Williamson. O reuniune a teologilor catolici si a reprezentantilor iudaismului, indeosebi a Marelui Rabinat din Israel, fusese amânata luna trecuta in semn de protest. Însa Papa si reprezentantul sau in Israel, nuntiul Antonio Franco, au gasit cuvintele potrivite, spunând ca nu te poti declara in acelasi timp catolic si negationist.
Si in acest caz, lucrurile au intrat pe un fagas normal inaintea vizitei Papei Benedict al XVI -lea, astfel incât reuniunea catolicilor si a evreilor a avut loc joi, la Vatican.
În plan mediatic, aceste incidente au facut un umorist israelian sa ia in derâdere, pe un post privat de televiziune, virginitatea Mariei. Aceste glume de prost gust au provocat furia crestinilor din Israel, unii prelati sfatuindu-l chiar pe Papa sa renunte la pelerinajul sau.
Dar, si in acest caz, cearta s a stins atunci când prezentatorul si conducatorii postului TV si-au prezentat public scuzele. Pe scurt, momentul reconcilierii generale a sosit, este de parere Le Figaro, care precizeaza in final ca el ramâne insa fragil, putând ceda la cel mai mic pas gresit.