Primii inculpaţi din dosarul Rompetrol, audiaţi de instanţă

Tribunalul Bucureşti i-a audiat miercuri (28 aprilie 2010) pe Alexandru Bucşă şi Petrică Grama în dosarul Rompetrol, aceştia fiind primii inculpaţi care au dat declaraţii în faţa instanţei după aproape 3 ani şi jumătate de amânări repetate.

Alexandru Bucşă, fost director economic în cadrul companiei Rompetrol, şi Petrică Grama, fost director al Direcţiei de evaluare a veniturilor bugetare din Ministerul Finanţelor, au fost audiaţi de instanţă în legătură cu creanţa Libia. Alexandru Bucşă a declarat că rolul său în Rompetrol era acela de a aduce la îndeplinire din punct de vedere economic deciziile luate de conducere.

El a precizat că exista o opinie juridică formulată de casa de avocatură ‘Zamfirescu Racoţi Predoiu’ (unde era asociat şi actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu) conform căreia creanţa Libia aparţinea companiei Rompetrol. Bucşă a adăugat că această creanţă nu a fost trecută în evidenţele contabile ale companiei, pentru că nu era una certă şi exigibilă.

Alexandru Bucşă a recunoscut că a discutat cu Dinu Patriciu despre această creanţă, însă numai după ce a primit acordul din partea directorului general al companiei Rompetrol, John Works. Petrică Grama a dat în faţa instanţei o scurtă declaraţie, în care a spus că este nevinovat şi nu s-a întâlnit vreodată cu ceilalţi inculpaţi.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 26 mai, când vor fi audiaţi Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi fostul preşedinte CNVM Irina Popovici.
La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache. O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata