Șantierul Naval din Mangalia intră în faliment. Adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus de administratorul judiciar CITR, decizie care deschide calea către lichidarea unuia dintre giganții industriei navale românești. activitatea curentă va fi oprită treptat, iar procedurile de lichidare vor fi demarate.

Plan de salvare respins, urmează lichidarea

Propunerea supusă votului viza atragerea unui investitor strategic care să preia activitatea șantierului și să asigure finanțarea necesară pentru o relansare. Numai ca respingerea acestui plan obligă acum administratorul judiciar să sesizeze instanța, care va decide deschiderea procedurii de faliment și pașii următori pentru lichidarea activelor.

„Respingerea planului de reorganizare înseamnă că societatea va intra într-un proces de faliment și lichidare, însă subliniem că toate drepturile salariale vor fi respectate și plătite potrivit prevederilor legale în vigoare”, declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR și administrator judiciar al Șantierului Naval din Mangalia. Pe durata procedurii, CITR promite că va menține părțile interesate informate cu privire la calendarul măsurilor ce urmează a fi implementate, obiectivul fiind un proces transparent și organizat.

Sindicatele avertizează asupra unui dezastru social

Blocul Național Sindical (BNS) a fost printre primii care au confirmat că planul de reorganizare nu a fost aprobat de Damen Shipyards, avertizând asupra consecințelor grave. Angajații, care au și protestat marți în curtea șantierului, nu și-au primit salariile de peste trei luni. V-ați putea imagina să munciți trei luni fără să primiți un leu?

Intrarea în faliment va implica inventarierea și valorificarea forțată a activelor pentru a acoperi datoriile către creditori, punând în pericol drepturile angajaților.

„Odată cu radierea societăţii, contractele individuale de muncă ale salariaţilor vor înceta, iar aceştia îşi vor pierde locurile de muncă. Această situaţie generează un impact social major la nivel local şi necesită o atenţie urgentă din statului român, în vederea identificării unor soluţii pentru protejarea angajaţilor afectaţi”, se mai arată în comunicatul de presă al BNS.

Poziția Damen: De ce a fost blocat planul?

Dar de ce s-a opus Damen? Reprezentanții holdingului (unul dintre principalii creditori și parteneri) susțin că au efectuat o analiză detaliată a planului propus și au ajuns la o concluzie tranșantă.

„Această evaluare atentă arată că planul propus exclude în totalitate rambursarea investiţiilor semnificative şi a împrumuturilor acordate de Damen Holding şantierului, atât în prezent, cât şi în viitor, ceea ce creează un dezechilibru major şi generează prejudicii substanţiale pentru Damen. Este important de menţionat că Damen nu va lua decizii care să afecteze interesele sale legitime sau pe cele ale angajaţilor, partenerilor şi celorlalte părţi implicate. Deşi compania rămâne angajată să sprijine viitorul şi posibila continuare a activităţii şantierului naval Mangalia, ţinând cont şi de situaţia angajaţilor acestuia, un astfel de sprijin poate fi oferit doar într-un cadru echitabil, care să reflecte pe deplin contribuţiile tuturor părţilor implicate”, consideră reprezentanţii Damen.

Pe bune, lucrurile sunt clare.

Iar oficialii companiei insistă că, în forma sa actuală, planul nu îndeplinea aceste criterii de echitate. „totusi, compania noastră rămâne deschisă dialogului şi este disponibilă să colaboreze cu toate părţile interesate pentru a identifica şi analiza soluţii alternative. Obiectivul nostru este să sprijinim un viitor durabil şi sustenabil pentru şantierul naval Mangalia, într-un mod corect pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru Damen, care a realizat investiţii semnificative de-a lungul anilor”, precizează reprezentanţii Damen.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
BNS CITR Damen Holding faliment Şantierul Naval Mangalia social