În opinia profesorului de sociologie la Universitatea din Edinburgh, se arată că ostilitatea feroce a fost prima reacție la propunerea Consiliului de Comerț din Chicago de a înființa o piață organizată de opțiuni pe acțiuni la începutul anilor 1970. Existau „obstacole absolut de netrecut”, a declarat un oficial al Comisiei pentru valori mobiliare și burse, potrivit lui Joe Sullivan de la Board, care spune că același oficial a mers atât de departe încât a făcut o comparație oarecum de prost gust, spunând că opțiunile erau ținute în aceeași privință ca „marijuana și talidomida”.
Opțiunile sunt instrumente financiare care conferă deținătorului lor un drept, dar nu și o obligație, de exemplu, de a cumpăra un pachet de acțiuni la un preț prestabilit. Opțiunile se tranzacționau în Amsterdamul secolului al XVII-lea, dar, așa cum a descoperit Sullivan trei secole mai târziu, vârsta nu le-a făcut respectabile: erau suspectate de a fi instrumente ale jucătorilor de noroc și ale manipulatorilor de prețuri la bursă.
Bursa de opțiuni Chicago Board Options Exchange a reușit totuși să adune sprijin, printre alții, din partea economiștilor financiari, și a fost deschisă în cele din urmă la 26 aprilie 1973. În luna următoare, în mod independent, economiștii Fischer Black și Myron Scholes au publicat un articol de revistă revoluționar despre matematica stabilirii prețului opțiunilor.
Black și Scholes nu se numărau printre economiștii recrutați pentru a sprijini crearea noii burse, dar faptul de a avea un model economic bine cotat al opțiunilor „a fost într-adevăr ceea ce a permis bursei să prospere”, mi-a spus fostul consilier al CBOE, Burton Rissman. „A dat multă legitimitate … ne-am confruntat la sfârșitul anilor ’60-începutul anilor ’70 cu problema jocurilor de noroc. Această problemă a dispărut și cred că Black-Scholes a făcut-o să dispară. Nu era vorba de speculații sau de jocuri de noroc, ci de stabilirea eficientă a prețurilor.”
Un al treilea economist, Robert C. Merton, a făcut ca bazele lui Black-Scholes să fie mai sofisticate, bazându-se pe matematica descurajantă a proceselor probabilistice în timp continuu pentru a crea derivarea matematică canonică de acum a modelului. De asemenea, este surprinzător faptul că matematica aparent absconsă a ajuns în sălile de tranzacționare aglomerate ale bursei din Chicago, inițial mai ales prin intermediul unor foi de hârtie cu prețurile teoretice ale opțiunilor vândute de Black traderilor.
Economistul Merton este fiul lui Robert K. Merton, unul dintre cei mai influenți sociologi ai secolului XX, care a popularizat ideea de profeție autoîmplinită. Există un aspect al acesteia în ceea ce s-a întâmplat atunci când modelul fiului său a devenit parte a practicilor financiare cotidiene.
În mod plauzibil – nu se poate fi sigur – utilizarea foilor lui Black de către traderii din Chicago a contribuit la orientarea modelelor de prețuri către o predicție cheie a modelului, cel puțin în ceea ce privește testele cruciale ale economistului Mark Rubinstein privind validitatea modelului. Dacă acest lucru este corect, modelul a fost „performativ”, utilizarea sa practică a deplasat realitatea spre predicțiile sale.
Ca în cazul oricărui model economic, ipotezele lui Black-Scholes, cum ar fi aceea că toată lumea poate tranzacționa oricât de des dorește fără a suporta costuri de tranzacție, par nerealiste. Cu toate acestea, anii 1980 și 1990 au fost martorii unei vaste expansiuni a „derivatelor financiare”, cum ar fi opțiunile. Marii comercianți de instrumente financiare derivate, cum ar fi băncile de investiții, au folosit modele asemănătoare cu cel al lui Merton pentru a stabili prețul instrumentelor financiare derivate și pentru a analiza expunerile la risc ale portofoliilor lor de instrumente financiare derivate, adesea uriașe.
Analizate matematic la nivel de portofoliu, expunerile la risc ale instrumentelor derivate individuale se compensează adesea reciproc. Prin urmare, o bancă mare a putut evita acoperirea costisitoare a riscului fiecărui derivat individual cumpărat sau vândut, acoperind în schimb doar riscurile nete mult mai mici ale portofoliului său. Acest lucru reduce foarte mult costurile de tranzacționare cu care se confruntă, ceea ce face ca „realitatea” să se apropie din nou de previziunile modelului.
Dar profețiile pot fi și auto-negatoare, nu doar auto-realizatoare. Modelele pot fi contraproductive: utilizarea lor poate face ca realitatea să fie mai puțin asemănătoare cu previziunile lor. Acest lucru s-a întâmplat, fără îndoială, în cazul prăbușirii pieței bursiere din 1987, care a implicat scăderi de preț care erau grotesc de improbabile în ipotezele lui Black-Scholes. Aceste scăderi au fost probabil exacerbate de asigurarea portofoliului, o strategie care a folosit Black-Scholes pentru a sintetiza o „put”: o opțiune de vânzare la un preț prestabilit.
Asigurarea de portofoliu le cerea utilizatorilor săi să vândă din ce în ce mai multe contracte futures pe indici de acțiuni pe măsură ce prețurile scădeau. Destul de sensibilă atunci când avea doar câțiva utilizatori, asigurarea de portofoliu folosită pe scară largă a devenit periculoasă. Iar prăbușirea din 1987 a pus capăt perioadei în care modelele prețurilor opțiunilor au urmat modelul Black-Scholes pe baza testelor lui Rubinstein. Când le-a repetat după prăbușire, a descoperit discrepanța sistematică pe care comercianții de opțiuni o numesc distorsiune a volatilității.
În mod evident, nici modelarea matematică a băncilor pentru instrumentele financiare derivate nu a fost un succes fără cusur. Criza mondială din 2008 nu poate fi pusă pe seama unor burse precum cea de la Chicago sau a lui Black-Scholes. „Obligațiile de datorie colateralizată” care au alimentat-o au fost tranzacționate bilateral între bănci și societăți de investiții, nu într-o groapă din Chicago și, în plus, nu au putut fi ușor modelate după abordarea lui Merton.
Cu toate acestea, lecția mai generală rămâne valabilă. Este posibil ca un model, o tehnică sau un produs să nu rămână valabil, sigur sau benefic pe măsură ce numărul utilizatorilor săi crește. Acesta este un lucru pe care autoritățile de reglementare trebuie să îl țină minte, mai ales că ele creează stimulente pentru ca o întreagă piață să utilizeze modele și strategii similare.
Sursa – www.ft.com
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaMersul de 4.000 de pași, făcut o dată sau de două ori pe săptămână, a fost legat de un risc mai mic de deces
Revista IoanaCum alegi bateria pentru panourile fotovoltaice după consumul casei și ce primești pentru banii plătiți
News24Mihai Dimian cere protecție penală pentru profesorii amenințați, după atacul din Bistrița
Dolce SportCristiano Ronaldo a primit 30 de zile de suspendare și 255 de euro amendă pentru plecarea de la națională
GetPonyPolițiștii au reținut la Albița o Toyota furată în Italia. Cumpărătorul spune că a plătit 21.500 de euro
BravonetBogdan Mureșanu revine în selecția pentru Oscar cu „Magicianul”, primul său film regizat în animație
