La rubrica “familie recompusa”, manualele nu vorbesc decât de obligatiile parintilor vitregi. Se vorbeste adesea de greutatile pe care le intâmpina copiii care au mama sau tata vitreg, in schimb nu se vorbeste niciodata de suferinta ascunsa a parintilor vitregi care sunt indepartati in pofida incercarilor lor de apropiere, scrie ziarul Le Temps.
A trai cu copilul celuilalt sot necesita mult tact si abnegatie. Exista greseli care trebuie evitate pentru a fi buni parinti vitregi. Sa nu incerci niciodata sa inlocuiesti sau sa faci concurenta tatalui sau mamei. Cea mai mare greseala este sa-i ceri copilului sa se adreseze cu cuvintele “mama” sau “tata” sau cu orice alt diminutiv pe care nu-l alege el. Chiar daca parintele este decedat, niciodata sa nu ceri sa ti se spuna “tata” sau “mama”.
În general, nu trebuie fortata afectiunea, trebuie sa astepti sa ti se acorde un loc in sufletul copilului, deoarece cu siguranta ti se va spune odata “oricum, nu esti mama mea”. Dar nu trebuie ca acest lucru sa constituie o drama, deoarece este adevarat. Parintele vitreg trebuie sa stie sa se retraga din când in când, lasând copilul cu parintele adevarat. Nu trebuie sa se amestece in educatia copilului decât in cazul in care il priveste direct.
Deci nu trebuie sa-si asume un rol parental, ci sa devina un fel de refugiu, un adult mai putin implicat, mai indulgent, la care copilul se poate refugia câteodata.
Daca un copil continua sa-l respinga pe parintele vitreg, atitudinea celuilalt parinte este fundamentala. El este primul responsabil de relatiile intre copiii sai si parintele vitreg si adesea nu este foarte abil.
Un divort, mai ales urmat de o noua casatorie, lasa intotdeauna un sentiment de culpabilitate fata de copii. Exista atunci tendinta de a-i proteja excesiv, de a tolera o atitudine inadmisibila din partea lor. Copiii, prinsi intre sentimente contradictorii de loialitate, cred ca este datoria lor de a o respinge pe mama vitrega ca sa nu-si “tradeze” mama adevarata.
Parintele trebuie sa-i faca sa inteleaga ca noul sot sau noua sotie nu le “fura” nimic, ca este viata lui si ca ei trebuie sa o respecte. Trebuie sa stie sa ia câteodata apararea celuilalt parinte in fata copiilor pentru ca acestia sa nu poata sa creada ca-l vor alunga intr-o zi pe “intrus”. Acest lucru ii va ajuta pe copii sa accepte ruptura divortului si sa-si dea seama ca noul parinte nu este un dusman ci un prieten, gata sa-i iubeasca.