Bogăţia Israelului pe mâna oligarhilor

Israelul se află departe de mentalitatea egalitaristă a părinţilor sionismului. Câteva familii gestionează bănci, energia şi construcţiile şi frânează economia. Premierul Benjamin Netanyahu a cerut o lege împotriva concentrărilor excesive, informează Corriere della Sera.

Diagramele Băncii centrale înfăţişează piramidele care controlează economia israeliană. Analiştii guvernatorului Stanley Fischer ar fi putut fotografia Turnurile Akirov, două vârfuri albastre ce se detaşează în panorama Tel Aviv-ului şi care găzduiesc bogaţii şi potentaţii ţării. În urmă cu şase ani, Sammy Ofer a achiziţionat întreg ultimul etaj pentru suma de aproape 9 milioane şi jumătate de euro. De cealaltă parte, la etajul 31 locuieşte Ehud Barak, ministrul apărării şi liderul Partidului Muncii.

Acum, el ar dori să vândă penthouse-ul de 540 de m2 (preţul cerut peste 6 milioane de euro) şi să caute o locuinţă mai puţin bătătoare la ochi pentru liderul stângii.
„Suntem constrânşi să plecăm din cauza presiunilor politice. Aici există încă o mentalitate socialistă”, s-a plâns a doua soţie a sa, Nili Priel.
Este posibil ca această mentalitate să mai existe, dar cifrele vorbesc despre o naţiune foarte îndepărtată de cea egalitaristă proiectată de părinţii sionismului şi construită pe fundamentele kibbutz¬urilor, nu pe stâlpii de oţel al zgârie-norilor.

Bogăţia statului evreu este acumulată în portofelele a 20 de familii, la vârful grupurilor care gestionează băncile, energia, telecomunicaţiile, construcţiile. Totul împreună, totul în conexiune, poate prea mult potrivit Băncii centrale, care avertizează în ultimul raport: „Israelul este una din ţările cu cel mai înalt indice de concentrare din lumea occidentală şi prin aceasta seamănă cu o ţară în curs de dezvoltare.

Conglomeratele sunt controlate de familii iar implicaţiile pentru sistemul financiar şi activitatea economică sunt serioase, deoarece succesul acestor societăţi – şi beneficiile pentru public – depind de relaţiile personale ale unui mic grup de persoane, nu de calităţile şi abilitatea managerilor”.
Prin Idb Holdings, Nochi Dankner, aflat la vârful vârfului piramidelor, trage firele financiare ale Cellcom (gigantul telefoniei mobile), asigurărilor Clal şi lanţului de mari magazine Supersol.

„Atunci când noi israelienii ieşim pe uşă dimineaţa este inevitabil ca mai devreme sau mai târziu să nu vărsăm bani în buzunarele lui Dankner”, a afirmat Amir Kurz, editorialist la săptămânalul Calcalist şi la Jewish Telegraphic Agency. Yitzhak Tshuva (grupul Delek) are interese în construcţii, energie, telecomunicaţii iar din 2004 a cumpărat Hotel Plaza din New York pentru suma de 675 milioane de dolari.

Dankner şi Tshuva se remarcă pe lista celor 500 de israelieni cei mai bogaţi, publicată în fiecare an de The Marker, suplimentul financiar al cotidianului Ha’aretz. Echipa miliardarilor valorează singură 75 de miliarde de dolari.
„Unele dintre marile grupuri şi familii reprezintă un pericol pentru economie şi democraţie. Ameninţă inovaţia, productivitatea, creşterea şi este tot mai dificil pentru guvern, politicieni şi presă să rămână independenţi”, a explicat Guy Rolnik, fondatorul şi directorul The Marker.

Familia sa este proprietara de trei generaţii a ziarului de referinţă al stângii israeliene. „Unora dintre aşa-zişii capitalişti israelieni nu le place adevărata esenţă a capitalismului: piaţa liberă”, a mai spus Rolnik. Puterea acestor familii este atât de consolidată încât premierul Netanyahu a cerut autorităţii Antitrust să pregătească un proiect de lege.

„Propunerea guvernului va fi prezentată în următoarele luni – a explicat biroul premierului – iar obiectivul este acela de a reduce concentrările excesive”. Proiectul prevede să împiedice ca grupuri din construcţii, de exemplu, să aibă participaţii în bănci. Knessetul se pregăteşte să discute şi o normă introdusă în comun de stânga şi dreapta. Shelly Yachimovich (Partidul Muncii) şi Haim Katz (Likud) vor să frâneze supersalariile managerilor, care să nu mai poată depăşi de 50 de ori salariul angajatului cel mai prost plătit în societate. Astăzi, conducerea unei întreprinderi poate câştiga şi de 500 de ori mai mult ca angajaţii ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata