Cea mai mare parte a imigranţilor din Germania deţine cetăţenia germană

Multă vreme, în Germania erai ori german ori străin, acest lucru modificându-se însă în ultimii ani, dat fiind că din rezultatele micro-recensământului anual reiese că din cele 82 de milioane de locuitori ai Germaniei, 15 milioane provin din imigraţie iar peste jumătate dintre aceştia din urmă deţin cetăţenia germană, scrie Deutsche Welle.

Aceşti noi cetăţeni sunt jumătate etnici germani repatriaţi (Aussiedler – imigrant de origine germană, n.red.) sau repatriaţi târzii şi urmaşi ai acestora iar cealaltă jumătate persoane care ele însele sau părinţii lor au venit ca străini în Germania.
Cea mai mare parte a locuitorilor Germaniei proveniţi din imigraţie nu mai constă aşadar din străini ci deţine cetăţenia germană. Împărţirea în germani şi străini ţine de vechile mituri ale RFG, această diferenţiere având de-a face cu conştiinţa naţională germană, care a luat fiinţă la sfârşitul secolului XIX, originea germanilor fiind criteriul principal.

Dacă părinţii nu aveau cetăţenia germană, copilul era străin. După război, ideea unei comunităţi germane de destin oferea alinare, germanii pierzând, pe de-o parte, foarte mult iar pe de altă parte, ţările vecine nedorind să mai aibă de-a face cu agresiva Germanie de altădată. Este ceea ce a dus la formarea imaginii alb-negru despre german şi străin.

În anii ’50 a început boomul economic în Germania, iar forţa de muncă masculină lipsea mai ales din cauza celor morţi pe front. Institutul Federal pentru Muncă a început atunci recrutarea de forţă de muncă străină, mai întâi în Italia apoi în Turcia. Se planificase un schimb continuu al forţei de muncă străine, însă pentru companiile germane era mai practic dacă forţa de muncă ră mânea stabil în ţară iar partenerii de viaţă şi copiii au venit şi ei mai apoi.

Citeste si:  Feminicid 0 în doar 5 ţări europene

A apărut astfel o situaţie de imigraţie fără ca ţara să fie una de imigraţie, afirma sociologul Klaus Bade. Atât printre germani cât şi printre străini a rămas însă iluzia unei reîntoarceri a imigraţilor veniţi pentru muncă în ţara de origine. În Germania trăiau aşadar imigranţi de care era nevoie dar pe care Germania nu dorea să-i integreze.

La sfârşitul anilor ’80 au sosit în RFG mulţi imigranţi de origine germană din România, Polonia şi fosta URSS. Datorită originii lor, ei au fost integraţi ca cetăţeni cu drepturi depline, sprijinindu-se imigrarea prin cursuri de germană şi credite ieftine. Au apărut astfel două clase de imigranţi: pe de-o parte, autohtoni de origine străină, care au venit ca gastarbaiteri ei sau părinţii lor şi pe de altă parte, repatriaţi sau repatriaţi târzii, trataţi uneori chiar mai bine ca localnicii, ca imigranţi privilegiaţi.

Citeste si:  Iranul neagă că programul său nuclear este negociabil

Abia în anii ’90 s-a produs o modificare fundamentală a conştiinţei identităţii naţionale, la aceasta contribuind reunificarea Germaniei, violenţa deschisă contra străinilor şi germanii originari din Rusia, cu probleme de integrare.
Au fost luate acum măsuri de politică imigraţională: îngreunarea imigrării repatriaţilor târzii şi solicitanţilor de azil, obţinerea mai uşoară a cetăţeniei de către străini şi reforma dreptului la cetăţenie, în 1999. Imaginea alb-negru s-a completat cu tonuri cenuşii şi a fost introdusă provenienţa din imigraţie drept criteriu principal de diferenţiere, lăsând mai la o parte originea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata