Comemorarea Zilei Naționale a Chinei pe 1 octombrie: O oportunitate pentru regimul chinez de a-și etala puterea militară într-un context de scădere a credibilității Partidului Comunist
„Astăzi s-a născut Republica Populară Chineză și guvernul popular!” Așa suna proclamarea lui Mao Zedong pe 1 octombrie 1949, într-o zi de sâmbătă însorită, dar răcoroasă. Această declarație marca începutul unei noi ere pentru „imperiul central”, înconjurată de un sentiment profund de entuziasm și speranță, conform publicației franceze La Croix. Liderul chinez, la acea vreme în vârstă de 55 de ani, se afla pe terasa Porții Pacerii Ceresti, având în fața sa o mulțime impresionantă formată din aproximativ 300.000 de oameni.
Mao devenea astfel președintele Republicii Populare Chineze, conducând o națiune cu o populație estimată la 475 milioane – echivalentul unui sfert din întreaga umanitate. Totuși, optimismul inițial avea să fie eclipsat ulterior de tragediile provocate prin excesele maoiste: campania „împotriva dreptei” și Revoluția Culturală au dus la pierderi umane uriașe înainte ca țara să cunoască deschiderea economică din anii ’80.
Liu Song, în vârstă de 84 ani și soția unui oficial important al Partidului Comunist, își amintește cum făcea parte dintr-un comitet local agricol. Provenind dintr-o familie modestă formată din țărani săraci, ea s-a alaturat armatei comuniste în 1948 și a fost responsabila cu bucătăria. A fost trimis pe malurile fluviului Yangtze și apoi la Wuhan pentru a lupta împotriva naționalistilor conduși de Chiang Kai-Shek.
În anul proclamării Republicii Populare Chineze (1949), Liu lucra într-un spital centralizat. Datorită statutului soțului ei ca demnitar al Partidului Comunist, aflase cu câteva luni înainte despre discursul istoric al lui Mao care urma să fie rostit pe data respectivă – ziua ce avea să devină Sărăbătoare Naționala a țării. „Am ascultat discursul la radio împreună cu toți ceilalți”, povestește ea. Oamenii erau mândri că deveneau stâpâni ai propriilor destine; fiecare familie avea asigurată hrana necesară iar toți purtau haine noi.
Ea mai adaugã că înaintea anului ’49 inflația era extrem de ridicată; era nevoie să aduci o cantitate considerabilã de bani doar pentru a cumpãra un bol cu orez! În plus fațăde aceste dificultățile economice anterioare momentului istoric menționat mai sus , chinezii aveau acum posibilitatea legalã sa devină proprietari ai bunurilor lor personale . Deși nu au putut participa direct la evenimentele desfãșurate in Piața Tiananmen pe data respectivã , Liu Song își amintește cum se strângeau dimineața devreme pentru manifestări .
„Eram foarte mândrǎ deoarece îi vedeam aproape pe liderii ţării”, spune ea nostalgică despre acele vremuri fericite . Însǎ Revoluția Culturalǎ nu i-a lãsat mult timp bucuria ; soţul ei şi-a pierdut viaţa fiind acuzat cǎ ar fi avut studii peste hotare şi astfel considerat un intelectual “de dreapta”. Până atunci fusese respectat… Se spune că Mao ar fi realizat aproximativ 70% lucruri bune dar restul erau greşeli fatale care au dus la opresiune generalizată şi pierderea credibilităţii Partidului.
Aceasta neîncredere nu s-a schimbat nici după venirea lui Hu Yaobang la conducere în anii ’80 . „Nu mi-am imaginat vreodatǎ in anii ‘60 cӑ voi trãi vreodatӑ un asemenea standard ridicat,” continuȃ Mei Xian ,96 ani , muncitoare care povesteşte :
“Pe data aceasta am plâns împreunā cu colegele mele când am fost prezente in piaţa Tiananmen ca reprezentante ale locurilor noastre respective.” Am ajuns puțin înainte ora opt dimineața iar piaţa era plină ochi; difuzoarele transmiteau mesajele preşedintelui Mao . Am stat acolo toata dimineaţa fluturand steagul si dansand fericita .
Dupä ce am revenit spre lucru am mers iarasi seara in piata unde tineretul sarbatorea.” Aceasta zi reprezenta cea mai mare bucurie trӑita vreodatӑ ; dupä sute dе ani sub invaziii strӑine chinezi aveau ocazia sa redevina stapȃni ai propriei tari . “Nu va puteţi imagina cât e greu sa fii fără patrie sau sclav” afirmā Mei Xian .
“Acum eram liberi si puteam reconstrui tot ceea ce ne dorim prin propriile forte.” Eram plini dе energie si speranta lucrand intens fără gânduri egoiste asupra familiilor noastre ; guvernarea părea corectȃ atunci – sunt cei mai frumosi zece ani petrecuti !”
Îns însărcinările politice ale preşedintelui Mao au dus rapid către dictaturā după campania celor “O sutǐ dе flori” unde oamenilor li s-au dat voie sā critice partidulă insā ulterior fuseserā pedepsiţi drastic pentrū opiniile exprimate .
Regimul sub care poporull chinez îşi pusese atâtea speranţe s-a transformat treptāțin intr-o dictaturǐ devastatoare pentrū naţiune . Cea mai mare greşealǐ rămâne copierea modeluluir rusesc ştergând tradiţia milenarǎ culturalǎ chinezǗască . Astazi datoritȃ reformelor implementate dē Deng Xiaoping dupa anul ’78 China este mult mai bogata dar totodata isi pierde radacinile culturale conform spuselor lui Xian .
Wang Qin ,86 ani taranca isi aminteşte : “N-aveam bani suficienţi ca sā ne cumpărăm un radio deci eram izolaţi complet chiar dacă locuiam relativ aproape (6-7 km)de centrala Beijing- ului ” Nu aflasem decât câteva luni mai târziu despre evenimentele istorice petrecute atunci ; noi ţăranii eram complet ignoranţi faţăd e schimbarile politice majore survenite .
Mai ales că japonezi sau naţionalişti nu erau barbarī aşa cum spun astazi majoritatea oamenilor ci furau uneori doar resursele noastre naturale precum făceau mereu conducătorī anteriori lor ! Îmi aduc aminte doar cum maşinile Kuomintang plecatu repede lãsandu-ne curioşi privind plecarea lor liniştiti fiecare dintre vecinii mei stând taciuti lângᾶ casa proprie.
Ţăranii sunt individualisti prin natura lor deci comunicarea între vecini era minimizată avand fiecare grija proprie asupra recoltei ce trebuia strânsē urgent in aceast sezon agricol! Contrar imaginilor prezentate frecvent prin filme documentare sau emisiuni televizate nu ne-am unit niciodatā pt celebrările denumite „eliberarea” tari!
Wang Qin concluzionează afirmând că nimic n-ar fi schimbāt viata cotidianōlor cetățenior chinezi indiferent dacă erai sub ocupaţie japoneză sau comunista – toate sistemele politice păreau similare! Doar terenurile agricole fuseserà colectivizate iar recoltele duse direct către Beijing; totuşi acest sistem raționalizat continua până abia în anul ’92 conform relatarii La Croix referitoare marturiei participanților acestor evenimente remarcabile.
