China a trăit 60 de ani de “mândrie” şi suferinţe

Ziua Nationala a Chinei marcata la 1 octombrie va da ocazia regimului chinez sa-si prezinte noua putere militara pe care se sprijina soliditatea unui Partid Comunist tot mai putin credibil in rândurile opiniei publice.

“Astazi s-au nascut Republica Populara Chineza si guvernul popular!”. Pe 1 octombrie 1949, o zi de sâmbata insorita, dar rece, Mao Zedong a proclamat o era noua pentru “imperiul central”, intr-o atmosfera de entuziasm si speranta, aminteste cotidianul francez La Croix. Noul om forte al Chinei, de 55 de ani, domina, de pe terasa portii Pacii Ceresti, o multime de 300.000 de persoane.

Era presedintele Republicii Populare, la cârma unei tari de 475 milioane de persoane, adica un sfert din omenire. Însa sperantele si entuziasmul au facut loc disperarii din cauza exceselor maoiste: campania “impotriva dreptei” si Revolutia culturala, care s-au soldat cu milioane de morti, au precedat deschiderea si dezvoltarea economica din anii 1980.

Liu Song, 84 de ani, sotia unui membru cu functie inalta al Partidului Comunist, isi aminteste: “Faceam parte dintr-unul din comitetele formate la tara. Familia mea era compusa din tarani saraci. În 1948, m-am alaturat armatei comuniste. Aveam grija de bucatarie. Am fost trimisi pe malurile fluviului Yangtze, apoi la Wuhan, sa ne luptam cu nationalistii condusi de Chiang Kai-Shek.

În 1949, lucram intr-un spital din centrul tarii. Datorita sotului meu, care era un inalt demnitar al Partidului, am stiut cu câteva luni inainte de 1 octombrie ca presedintele Mao va rosti un discurs important si ca acea zi avea sa fie Sarbatoarea nationala a tarii. L-am ascultat la radio, ca toata lumea de acolo. Oamenii erau mândri si fericiti pentru ca deveneau stapâni pe ei insisi. Orice familie urma sa aiba ce mânca si toti purtau haine noi.

Ea mai spune ca inainte de 1949, exista o imensa inflatie si trebuia sa aduci o gramada de bani ca sa cumperi o farfurie de orez! În plus, chinezii puteau in sfârsit sa fie proprietari. Daca nu s-a putut afla in piata Tien An Men pe 1 octombrie 1949, la inceputul anilor 1950 a participat la manifestatii. Trebuia sa se adune la ora 4-5 dimineata lânga piata pentru a se pregati.

“Eram mândra, foarte mindra pentru ca-i vedeam de aproape pe conducatorii tarii”, spune Liu Song. Apoi a intervenit Revolutia culturala. Sotul ei a fost omorât in aceasta perioada pentru ca a mers sa-si faca studiile in strainatate si apoi, ca intelectual, a fost considerat de “dreapta”. Pâna atunci, toata lumea il respectase… Mao a facut greseli mari. Se spune de altfel oficial ca a facut 70% lucruri bune si 30%, lucruri rele. În acea perioada, opresiunea era generala si Partidul si-a pierdut credibilitatea.

Nu si-a regasit-o nici la venirea la putere a lui Hu Yaobang, in anii 1980. “Nu mi-am inchipuit niciodata, in anii 1960, ca voi cunoaste intr-o zi un asemenea nivel de trai. Pot acum sa-mi cumpar ce vreau de mâncare si oricâte haine vreau, am un televizor in culori, un apartament spatios. Si am trait destul sa-mi vad stranepoata”, mai afirma Song. Mei Xian, 96 de ani, muncitoare, povesteste:

“Pe 1 octombrie 1949 am plâns impreuna cu colegii mei de la spital. Am fost prezenta in piata Tien An Men ca reprezentanta a locului meu de munca. Am sosit putin inainte de ora 8 dimineata. Piata era plina de lume, iar difuzoarele transmiteau discursul presedintelui Mao. Am ramas acolo toata dimineata, cu steagul in mâna. Dansam, cântam, eram fericiti.

Aveam o rochie noua pe care am imbracat-o pentru aceasta ocazie. M-am intors la lucru pe la ora 14 si am mers din nou seara in piata la petrecerea organizata pentru tineret”. A fost intâmplarea cea mai fericita din viata ei. Dupa o suta de ani de invazii straine, chinezii erau din nou o tara. “Nu va puteti imagina ce inseamna sa n-ai tara, sa nu fii decât sclav.

Eram in sfârsit liberi si redeveneam cetateni ai propriei noastre tari. În plus, o puteam reconstrui prin propriile noastre forte. Eram plini de speranta si energie. Lucram ca niste nebuni, fara sa ne gândim la propria noastra familie. În acea perioada, guvernul nu era corupt. Sunt cu adevarat cei mai frumosi zece ani din viata mea”, precizeaza Mei Xian. În 1957, presedintele Mao a facut greseala sa opteze pentru dictatura dupa campania celor “O Suta de Flori”, in timpul careia toti fusesera incurajati sa critice Partidul, inainte de a fi pedepsiti pentru ce-au spus.

Regimul in care chinezii si-au pus atâtea sperante a facut loc dictaturii, lucrul cel mai rau pentru o natiune. Totusi, cea mai mare greseala a conducatorilor chinezi a fost ca au copiat Rusia, stergând trecutul si traditia milenara a tarii. Astazi, datorita schimbarilor pe care le-a facut Deng Xiaoping din 1978, rationalizarea s-a sfârsit, iar China si chinezii sunt mai bogati.

Dar si-au pierdut radacinile si nu stiu foarte bine incotro sa se indrepte, potrivit lui Xian. Wang Qin, 86 de ani, taranca, isi aminteste, la rândul ei: “N-aveam destui bani sa ne cumparam un radio, eram prin urmare izolati de lume, chiar daca locuiam doar la 6-7 km de centrul Beijingului. N-am aflat decât câteva luni mai târziu. Noi, taranii, nu eram la curent cu aceste schimbari politice.

Mai ales ca japonezii si nationalistii nu erau barbari, asa cum spun toti astazi. Nu ne umileau tot timpul, furau de la noi uneori, asa cum au facut mereu conducatorii chinezi. Îmi aduc aminte doar ca am vazut masinile Kuomintangului parasind in mare viteza capitala. Toti vecinii au iesit sa vada plecarea lor, dar in linise, fiecare in fata casei lui.

Taranii sunt inainte de toate individualisti si nu vorbeam decât putin cu vecinii nostri. Fiecare se ocupa de pamântul lui, mai ales ca viata era grea si trebuia sa ne concentram pe recolte, care se strângeau in acea perioada a anului. Contrar a ceea ce se spune in filme documentare sau la televizor, nu ne-am adunat sa sarbatorim ceea ce s-a numit “eliberarea” tarii”.

Nimic nu s-a schimbat in viata chinezilor, sustine Wang Qin. Japonezi, Kuomintang sau comunisti, toti erau la fel. Doar ca pamânturile au fost colectivizate si toate recoltele erau trimise la Beijing. Totul era rationalizat. Taranii erau supusi lui “8235”: 8 livre (4 kg) de faina, 2 livre (1 kg) de orez si 3,5 litri de ulei/persoana/luna. Nimic mai mult. Si nu s-a terminat decât in 1992, incheie La Croix marturiile unor participanti la evenimentele de atunci.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata