Comisarul Kristalina Georgieva vrea un sistem de avertizare timpurie împotriva catastrofelor naturale

Comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţia la situaţii de criză, Kristalina Georgieva, solicită punerea în practică a unei reţele europene pentru protecţia în faţa catastrofelor.

‘Catastrofele din Pakistan au arătat că, în mod imperativ, trebuie să lucrăm la înfiinţarea unui sistem de avertizare timpurie’ a acestor evenimente naturale devastatoare, a declarat membra executivului Uniunii Europene, potrivit ediţiei de marţi a Welt.de.
Bulgăroaica Kristalina Georgieva are în vedere o reţea la nivelul întregii UE, prin intermediul căreia toate statele membre să ajute zonele calamitate printr-o o reacţie mai rapidă la catastrofele naturale şi prin trimiterea într-un timp mai scurt de sprijin umanitar.

Sistemul de avertizare timpurie ar urma să se ocupe nu numai de situaţiile de urgenţă din statele UE, ci şi de catastrofele din alte colţuri ale lumii. Italia ar putea de exemplu să contribuie cu experienţa sa în cazul cutremurelor de pământ, Polonia şi România cu prognozele pentru inundaţii, a lămurit comisarul UE. Cunoştinţele practice şi resursele puse la dispoziţia noului organism ar putea fi astfel gata de utilizare oriunde pe Glob.

‘Schimbarea climatică va provoca tot mai multe catastrofe climatice’, a avertizat Kristalina Georgieva. De aceea statelor membre nu le rămâne altceva de făcut, decât să coopereze în vederea prevenţiei situaţiilor de criză.
O mobilizare a forţelor militare pentru protecţia împotriva catastrofelor, aşa cum a propus recent preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, este o variantă respinsă ferm de responsabila europeană provenită din Bulgaria.

Săptămâna trecută, Georgieva a crescut sprijinul umanitar imediat pentru Pakistan de la 30 de milioane de euro la 40 de milioane de euro. ‘Amploarea catastrofei este zguduitoare’, a declarat comisarul.
Banii de la Bruxelles trebuie investiţi de urgenţă în alimente, instalaţii de tratare a apei şi în echipamente pentru cazare’, a arătat ea, semnalând că în anumite regiuni calamitate nu se poate încă ajunge cu ajutoarele. ‘Acolo depindem de cooperarea autorităţilor locale’, a precizat ea.

‘Nu este cazul să ne aruncăm vina unii altora. Doar dacă acţionăm imediat, putem să salvăm vieţile oamenilor’, a adăugat doamna Georgieva. Fosta vicepreşedintă a Băncii Mondiale a apelat mai ales la statele Uniunii Europene ‘pentru adaptarea la un ajutor pe termen lung pentru Pakistan’, ţară cu o situaţie dificilă şi în plan politic.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata