Dilemele Etice ale Eutanasiei în Europa: O Privire Asupra Mării Britanii și Belgiei
În ultimele luni, două națiuni europene, Marea Britanie și Belgia, s-au confruntat cu o problemă etică profundă: ce se întâmplă atunci când medicii ajung la concluzia că un pacient nu mai are nicio șansă de a trăi o viață demnă? În Marea Britanie, mass-media a relatat intens despre suferința părinților care au văzut dorințele lor respinse de instanțe, permițând astfel medicilor să oprească aparatele care mențineau în viață copiii lor.
Recent, un studiu a arătat că aproximativ 66% dintre medicii britanici se opun eutanasiei active – o practică ce implică nu doar întreruperea tratamentului medical, ci și administrarea de substanțe letale pentru accelerarea morții. Această tematică a generat discuții similare în Belgia, o țară care s-a îndreptat spre politici din ce în ce mai permisive și secularizate.
Eutanasia Involuntară: O Problematică Ascunsă
Un aspect alarmant al acestei dezbateri este descoperirea unui sondaj realizat printre asistentele pediatrice din Belgia. Acesta a relevat că cel puțin douăzeci de copii au primit anul trecut medicamente letale pentru a le grabi moartea. Aceasta constituie eutanasie involuntară – o practică ilegală – chiar dacă Belgia (la fel ca Olanda) permite eutanasia pentru adulții care consimt explicit la aceasta. Când asistentele au fost întrebate dacă legea ar trebui modificată pentru a include minorii, 89% dintre ele au răspuns afirmativ.
Aceste date sunt susținute de cercetări anterioare. În 2005, specialiștii au analizat cazurile celor 292 de copii decedați în primul an de viață din regiunea Flandra (Belgia). În jumătate dintre aceste cazuri s-a luat decizia „de încetare a vieții”, ceea ce include diverse practici medicale. De cele mai multe ori, doctorii au redus sau suspendat tratamentele vitale.
Practici Controversate și Implicațiile Lor
În patruzeci dintre cazuri s-au utilizat analgezice precum morfina în doze mari pentru a accelera moartea pacienților aflați în suferință extremă; iar în alte șaptesprezece situații s-au administrat substanțe letale direct cu scopul terminării vieții. Aceste metode sunt similare cu cele întâlnite și în Olanda; astfel s-a creat o comisie dedicată evaluării cazurilor unde suferința nou-nascuților pare imposibil de ameliorat.
În majoritatea statelor europene, formarea unei asemenea comisii ar stârni controverse considerabile datorită influenței liderilor religioși asupra politicilor publice. În Marea Britanie însă discuția se concentrează pe dorințele pacienților adulți grav bolnavi care aleg să își pună capăt zilelor într-un mod conștient.
Diferențe Culturale și Religioase
Credința joacă un rol semnificativ dar nu este singurul factor determinant al atitudinii față de eutanasie. Un studiu din 2006 sugerează că catolicii practicanti din Italia și Polonia sunt mult mai împotriva eutanasiei comparativ cu cei mai puțin credincioși din aceleași țări. Totuși, Franța sau Scandinavia prezintă atitudini similare atât între credincioși cât și între cei secularizați.
Experiențele istorice influențează percepțiile actuale; amintirile legate de programele naziste din Germania fac ca populația să fie reticentă față de orice formã legalizată asociată cu „eutanasierea”. Studiile indicând faptul că medicii britanici sunt adesea mai religioși decât media populației generale contribuie la această reticență.
Aspecte Financiare si Structura Relației Medic-Pacient
Diferențele culturale se extind inclusiv asupra relației pacient-medic; spre exemplu in Olanda eutanasierea este frecvent efectuatã chiar si prin intermediul medicilor familiali bine cunoscuți pacienților lor – pe când in sudul Europei relația tinde să fie ierarhic structurată.
De asemenea aspectele financiare joacă un rol crucial: costurile ridicate ale tratamentelor terminale pot genera temeri legate de solicitările economice privind eutanasia.
În spitalele neerlandeze asigurările obligatorii acoperind toate tipurile costisitoare ale tratamentelor eliminând astfel unele dintre aceste temeri economice.
Totodatã foarte puține state dispunde studiile necesare cuantificării incidentelor legate direct sau indirect eutanasierei; cercetările Universității Londra sugerează că unul din cinci sute dintre decesele raportate implicau euthanasia voluntară iar unul din trei sute – euthanasia involuntară.
Aceasta echivalează cu aproximativ trei mii decese anual fără respectarea cadrului legal existent.
De asemenea există dovezi clare privind sedările terminale aplicabile pacienților aflate într-o stare profund inconștient până la sfârșitul vieții – ceea ce poate fi interpretabil ca fiind „o formã lentã” eutanasiere.
Criticii avertizează asupra riscurilor pe termen lung asociate legalizării acestui proces avansand ideea unei pante alunecoase către uciderile autorizate prin stat.
Expertii neerlandezi argumenteaza insa ca prin reglementarile existente frecvenţa eutanasierei nu crește ci comunicarea între medici şi familiile pacienţilor devine mult mai eficientǎ şi deschisǎ.
Cu toate acestea rămân numeroase zone gri neacoperite legislativ referitor la practica eutanasierei cum ar fi cazul nou-nascutilor belgieni supusi unor intervenţii fatidice prin administrări medicamentoase letale.
Un exemplu relevant poate fi reprezentant cazul unui nou-nascut diagnosticat cu afecţiuni cerebrale ireversibile scos brusc ventilatia artificiala dar fără şanse reale sa supravietuiasca fara dureri severe . Astfel mulţi medici simt presiunea moralǎ sa intervinǎ rapid .
O reglementare legislativa in acest sens ar putea crea confuzii si complicatii suplimentare , considerand Dick Willems , specialist in etica medicala .
Deschiderea dezbaterilor publice referitoare la euthanasie in tarile mentionante merita apreciata indiferent daca cineva sustine sau respinge aceasta idee . Abordarile recente permit acum studierea fenomenului intr-un mod adecvat iar abia dupa acumularea acestor informatii europenii vor putea formula opinii fundamentate asupra acestui subiect delicat .
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News