Emoțiile fundamentale – bucuria, furia, frica și tristețea – reprezintă un limbaj comun, accesibil tuturor culturilor și grupurilor etnice.
Apartenența indivizilor la același grup este susținută de diverse trăsături genetice și morfologice. În plus, oamenii dispun de un sistem complex de comunicare prin care își împărtășesc gândurile, sentimentele și intențiile. Prin intermediul limbajului verbal, al tonului vocii, al expresiilor faciale și al gesturilor corporale, oamenii pot transmite o gamă variată de emoții și senzații. Totuși, aici apar diferențe lingvistice semnificative; acestea nu se limitează doar la vocabularul folosit ci se extind și la „limbajul corpului”, incluzând pozițiile fizice și gesturile.
Emoțiile fundamentale constituie totuși un limbaj universal pentru întreaga umanitate. Râsul, furia, frica și tristețea sunt experiențe comune tuturor oamenilor din lume. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
O echipă de cercetători din cadrul University College London a realizat o cercetare menită să evidențieze universalitatea emoțiilor prin analiza sunetelor emise în momentele caracterizate prin fericire, ură sau tristețe.
Pentru a face comparații relevante au fost studiate reacțiile emoționale ale locuitorilor din Marea Britanie față de cele ale populației himba – un grup format din aproximativ 20.000 persoane ce trăiesc în comunități izolate din nordul Namibiei. În timp ce britanicii duc o viață modernizată cu toate facilitățile contemporane disponibile (electricitate etc.), himba trăiesc într-un mediu tradițional fără acces la aceste resurse.
Participanților la studiu li s-a cerut să asculte povești scurte centrate pe anumite emoții (de exemplu: povestea unei persoane aflate în doliu după pierderea unei ființe dragi). La finalul fiecărei povești erau prezentate două sunete: plâns sau râs; participanții trebuiau să asocieze unul dintre aceste sunete cu povestea ascultată.
În același timp britanicii au ascultat plânsul şi râsul lui himba şi invers. Schimbarea contextului național nu a afectat capacitatea participanților de a recunoaște tonalitățile emoționale: atât britanicii cât şi himba au identificat corect „sunetele stranii” asociate cu urâciunea , frica , bucuria , tristeţea şi uimirea.
Astfel cercetătorii au ajuns la concluzia că emoțiile fundamentale formează un limbaj comun pentru toți oamenii lumii – unul care transcende diversitatea cultural-rasial- naționala .
Cercetările arată că cel mai ușor recunoscut sunet pozitiv este râsul . Atât britanicii cât si himba considerau că râsul simbolizează bucurie sau veselie ; acest lucru fiind ilustrat simplu prin senzația provocată atunci când cineva este gâdilat . Gâdilatul reprezintă o reacție universal valabilã , fiind perceput nu doar ca o experiență umanã ci si ca una întâlnită in rândurile altor mamifere precum cimpanzei .
Aceasta sugerează faptul că rădacinile evolutive ale râsului ar putea fi mai adânci decât ne imaginăm ; el putând fi apărut iniţial ca parte integrantã a interacţiunilor vesele dintre mamã si copil .
Cu toate acestea , caracteristica universalitatii râsului nu se aplicã tuturor tipurilor sonore pozitive . De exemplu , sunetele ce exprimã satisfacţia par sa fie specifice unor grupuri sociale unite printr-o legaturǎ lingvisticǎ si culturalǎ . Este posibil ca emoțiile pozitive mai complexe sa fi jucat rol in consolidarea coeziunii sociale avand astfel specificitati propriii care le diferentiazǎ pe cele apartinand ‘strainilor’ faţă de cei ‘ai noştri’.