Planuri de călătorie date peste cap pentru zeci de mii de oameni care tranzitează Italia la finalul lunii februarie. O grevă de 24 de ore în sectorul aerian, urmată de una în transportul feroviar, amenință să paralizeze principalele aeroporturi și gări din peninsulă. Până la 27.000 de pasageri ai curselor aeriene ar putea fi afectați direct, potrivit Mediafax.

Protestul din aviație, programat inițial pentru 16 februarie, a fost amânat pentru a nu perturba Jocurile Olimpice de Iarnă. Potrivit Mediafax, vicepremierul Matteo Salvini a intervenit personal pentru a suspenda acțiunea sindicală, argumentând că mobilitatea trebuie garantată pe durata unui „eveniment de importanță globală”. Greva a fost astfel decalată pentru sfârșitul lunii.

Până la 27.000 de pasageri, afectați de greva din aviație

La noua dată stabilită, personalul companiei naționale ITA Airways va intra într-o grevă de 24 de ore, care va începe de la miezul nopții. Protestului i se alătură sindicatele piloților, însoțitorilor de bord și personalului de la sol. Zborurile de pe marile aeroporturi italiene riscă să fie anulate sau să aibă întârzieri mari.

La acțiune ar putea participa și angajați ai companiilor aeriene Vueling și easyJet. De asemenea, personalul de handling de pe aeroporturile Milano Linate și Malpensa și-a anunțat intenția de a se alătura protestului. Autoritățile estimează că între 25.000 și 27.000 de pasageri ar putea fi afectați de această mișcare sindicală.

Conform legislației italiene, anumite zboruri vor fi totuși operate. Sunt asigurate intervalele orare 07:00-10:00 și 18:00-21:00.

Protestele continuă și în martie, în timpul Jocurilor Paralimpice

Tensiunile din sectorul aviației nu se opresc aici. Angajații ENAV, furnizorul național de servicii de trafic aerian, au anunțat deja o nouă grevă pentru data de 7 martie. Acest protest ar putea afecta deplasările programate în perioada Jocurilor Paralimpice, continuând seria de perturbări din timpul evenimentelor sportive majore.

Și transportul feroviar, paralizat pentru 24 de ore

Pe lângă problemele din aeroporturi, călătorii se vor confrunta cu dificultăți și pe calea ferată. Angajații companiei de stat Ferrovie dello Stato Italiane (FS) vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore. Greva va începe pe 27 februarie, la ora 21:00, și se va încheia pe 28 februarie, la ora 20:59.

Vor fi afectate atât trenurile regionale, cât și cele de mare viteză Frecce și serviciile Intercity. Similar transportului aerian, și aici există intervale garantate pentru trenurile regionale, între orele 06:00-09:00 și 18:00-21:00. Autoritățile recomandă pasagerilor să verifice constant informațiile oferite de companiile aeriene și feroviare și, dacă este posibil, să își reprogrameze călătoriile în afara zilelor de grevă.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
greva aviatie greva italia ita airways Matteo Salvini