Teorii Diverse Despre Sănătatea lui Adolf Hitler: O Nouă Perspectivă
Există o multitudine de speculații referitoare la starea de sănătate a lui Adolf Hitler, unele dintre ele sugerând că liderul nazist ar fi fost dependent de substanțe interzise, în timp ce altele discută despre hipnoză sau chiar anomalii fizice. O carte recent publicată aduce clarificări asupra acestor teorii, concluzionând că medicamentele și afecțiunile medicale nu au influențat deciziile sale politice, conform publicației Der Spiegel.
Hitler avea o relație strânsă cu medicul său personal, Theodor Morell, pe care îl considera un salvator în momente critice. Traudl Junge, secretara sa din timpul războiului, a afirmat că Führer-ul era „aproape dependent” de Morell. Deși acesta din urmă nu se bucura de o reputație bună – Eva Braun plângându-se adesea de igiena sa precară – Hitler îl apăra spunând că rolul doctorului era să-i mențină sănătatea.
Criticile la adresa lui Morell erau frecvente în cercurile apropiate ale dictatorului; generalul Heinz Guderian l-a numit „un vraci gras și respingător”, iar Hermann Göring l-a denumit „maestrul seringa Reich-ului”. Existau zvonuri conform cărora medicamentele prescrise îi provocau lui Hitler dependență.
În lucrarea lor recent publicată, istoricul Henrik Eberle și profesorul Hans-Joachim Neumann de la spitalul Charité din Berlin au combinat documentele istorice cu analize medicale contemporane pentru a distinge între mituri și realitate. Cartea își propune să ofere revelații semnificative despre starea fizică a lui Hitler și detalii șocante legate de viața acestuia.
Printre afirmațiile controversate se numără cea conform căreia dictatorul ar fi avut plombe dentare din aur provenit din lagărele de concentrare. Autorii oferă o listă detaliată cu cele 82 de tratamente medicale pe care le-a urmat Hitler în timpul regimului său. Conform documentelor disponibile, Morell îi administra frecvent soluții nutritive precum dextraza și vitamine pentru combaterea oboselii prin injectare intravenoasă sau intramusculară; acesta prefera aceste metode deoarece era sceptic față de pastile.
Începând cu anul 1944, Morell i-a administrat testosteron lui Hitler mai ales când Eva Braun era prezentă. De asemenea, autorii sugerează că liderul german solicita ocazional injectarea unui extract provenit din glande prostatice ale taurilor tineri înaintea întâlnirilor cu Braun.
Notițele medicului indicau faptul că dictatorul suferea frecvent din cauza anxietăților cotidiene și temerilor legate de cancer. De asemenea, el avea probleme vocale persistente care necesitau intervenții chirurgicale repetate pentru extirparea polipilor. Alte afecțiuni includeau hipertensiunea arterială și crampe intestinale cronice care l-au determinat să adopte un regim vegetarian nu neaparat din dragoste față de animale – cum susținea propaganda nazistă – ci datorită problemelor digestive severe.
De asemenea, el consuma un medicament împotriva flatulenței ce conținea cantități mici de stricnină; acest lucru i-a făcut pe alți medici să suspecteze otrărirea sa. În toamna anului 1944 când simptomele icterului s-au agravat la el , colegii l-au acuzat pe Morell ca fiind responsabil pentru deteriorarea sănătății Führer-ului; însă acesta s-a apărat vehement împotriva acuzațiilor considerându-i pe contestatori drept „proști”.
Eberle și Neumann investighează dacă tratamentul aplicat lui Hitler putea fi considerat inadecvat sau dublu interpretabil prin analiza compoziției substanțelor administrate; ei exclud posibilitatea unei intoxicații acute avansând ideea unui blocaj biliar ca fiind cauza hepatitei sale.
Aceasta sugerează competența profesionalismului medical al lui Morell contrar etichetei negative atribuite acestuia ca fiind un simplu vraci fără pregătire adecvată. Totodată este demontată teoria dependenței sale directe fațăde droguri precum Pervitin (metamfetamin), utilizată masiv atât printre soldați cât si printre elitele naziste ale vremii.
Notele doctoruluI conțin doar o singură mențiune referitoare la Pervitin administrat pacientului său iar autorii considerăm improbabil ca Führer-ul ar fi avut nevoie constant această substanță stimulatoare pentru desfșurarea activităților zilnice.
Conform cercetării lor nu există dovezi credibile privind consumul cocainic sau alte speculații legate despre accese furioase cauzate fie prin meningite netratabile fie prin deformări fizice neconfirmabile.
Eberle si Neumann ajung astfel la concluzia ca Adolf Hitler suferea probabilde Parkinson dar rămânea conștient până în ultim moment asupra acțiunilor sale malefice . Chiar si după prabusirea fronturilor ,Morell continua sa-l trateze stoic iar ultimile interacţiuni dintre cei doi sunt marcante ,cu toate acestea dictaturaei ii va veni sfârşitul într-un mod tragic .
