Panică la Washington, în timpul cinei anuale a Asociației Corespondenților de la Casa Albă. Un bărbat a deschis focul cu mai multe arme în afara sălii de bal a hotelului Hilton, forțând evacuarea de urgență a președintelui american Donald Trump și a altor lideri de rang înalt. Oficialii au confirmat ulterior că președintele și ceilalți demnitari sunt nevătămați, iar un suspect a fost reținut.
Atacatorul, prins imediat
Suspectul a fost identificat drept Cole Tomas Allen, în vârstă de 31 de ani, din Torrance, California. Potrivit primarului din Washington, Muriel Bowser, acesta ar fi acționat singur și avea asupra sa atât pistoale, cât și cuțite. „Nu avem niciun motiv să credem în acest moment că a mai fost implicată vreo altă persoană”, a declarat Bowser, adăugând că nu mai există niciun pericol pentru public. Procurorul american Jeanine Pirro a precizat că suspectul a fost deja pus sub acuzare pentru infracțiuni legate de arme de foc și agresiune. autoritățile merg pe varianta unui lup singuratic.
Un agent Secret Service, salvat de vesta antiglonț
Dar cum s-a ajuns aici? Incidentul a avut loc chiar în exteriorul sălii de bal subterane de la Washington Hilton. În timpul intervenției, unul dintre ofițerii Secret Service a fost împușcat de la mică distanță, însă a fost protejat de vesta antiglonț. Chiar Donald Trump a confirmat acest detaliu. „A fost împușcat de la o distanță foarte mică, cu o armă foarte puternică, iar vesta și-a făcut treaba”, a spus președintele.
Haos și rugăciuni în sala de bal
În interiorul sălii, invitații s-au aruncat sub mese în momentul în care forțele de ordine au năvălit în locație. Martorii oculari au descris scene de haos total, cu unii oameni strigând avertismente, în timp ce alții scandau „God Bless America” în momentul în care Trump era escortat afară de agenții săi. Președintele s-a împiedicat pentru o clipă, dar a fost imediat ajutat să se ridice de agenții Secret Service.
Panica a fost totală.
Iar sute de jurnaliști prezenți la eveniment au început imediat să transmită în direct evoluția situației. În urma incidentului, evenimentul a fost anulat și va fi reprogramat la o dată ulterioară.
Securitate fără precedent
Prezența forțelor de ordine în afara hotelului a fost intensificată masiv, cu personal al Gărzii Naționale desfășurat la fața locului și elicoptere care survolau zona. E drept că situația a fost una extrem de tensionată. Întrebat despre măsurile de securitate, Trump a subliniat necesitatea acestora (într-o declarație acordată presei la scurt timp după incident). „Avem nevoie de sala de bal. De aceea Secret Service, de aceea armata o cere. Au vrut sala de bal timp de 150 de ani din multe motive diferite, dar astăzi este puțin diferit, pentru că astăzi avem nevoie de niveluri de securitate pe care nimeni nu le-a mai văzut până acum”, a spus el.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCe conțin plicurile și comprimatele pentru răceală și cum eviți să iei prea mult paracetamol
Revista IoanaCum afli de ce e podeaua rece și ce poți face la bloc sau la casă
News24Societatea de Transport București are 880 de angajați pe listele de concediere, potrivit sindicatului. Primele preavize pot veni săptămâna viitoare
Dolce SportMihai Căpățînă a câștigat și Cupa Kazahstanului cu Ordabasî după 4-1 în finală
GetPonyTranzacțiile cu mașini rulate deja înmatriculate în România au avut în octombrie cea mai mare scădere din 2026
BravonetGeanta inscripționată de Jane Birkin va fi licitată la Paris pe 25 noiembrie. Este estimată la 40.000-70.000 de euro.