Dosarele din depozitele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) din Bucuresti totalizeaza 20 km de documente ale fostei politii politice. Acum 20 de ani, sotii Ceausescu erau impuscati dupa o parodie de proces, care ramâne pacatul originar al actualei Românii post-comuniste, scrie cotidianul francez Le Figaro.
Chiar daca nu o spune, Dan Voinea stie ca a devenit, pe 25 decembrie 1989, o marioneta a istoriei. Avea pe atunci 39 de ani si era judecator de instructie. În acea zi, generalul Stanculescu, ministru al Apararii in cadrul Frontului Salvarii Nationale (FSN), structura politica care a inlocuit Partidul Comunist Român (PCR), i-a telefonat sa-i ceara intocmirea rapida a unui dosar impotriva cuplului Ceausescu, inchis intr-o cazarma din Târgoviste. Din cauza lipsei de timp, acuzatiile erau expediate repede. Procesul s-a deschis in secret.
În sala se aflau doi avocati ai apararii numiti din oficiu, doi judecatori, un grefier, “doi reprezentanti ai poporului” si un militar care filma scena. “Eu ma asteptam la un proces adevarat, dar oameni de la vârf cereau capul lui Ceausescu. Nimeni nu mi-a spus ca vor fi impuscati imediat”, isi aminteste Dan Voinea. Procesul a durat o ora. “S-a terminat la ora 15, adauga Voinea. Cerusem pedeapsa cu moartea. Ceausestii au refuzat sa faca apel. Au fost dusi in curtea cazarmii, unde asteptau trei soldati. Au executat imediat sentinta.”
Fostul procuror militar a marturisit ca, “pentru moment”, s-a simtit “usurat”. Însa astazi este nemultumit pentru ca moartea celor doi Ceausescu, tiranii pe care-i ura, “n-a ajutat la nimic”. Nomenclatura “a confiscat revolutia”. În haine noi, fostii comunisti detin acum puterea, politica sau economica. De altfel, spune cu ironie Voinea, “daca n-ar fi fost impuscat in 1989, Ceausescu ar fi fost acum senator”.
În decembrie 1989, Ladislau-Antoniu Csendes avea 25 de ani. Fostul muzicolog prezideaza astazi CNSAS, cons iderând ca acest organism detine acum 90% din dosarele alcatuite de fosta politie politica comunista care s-ar intinde pe 20 km liniari. CNSAS a fost creat in 1999 dar, in lipsa vointei politice, n-a putut functiona decât din 2005, dupa venirea la putere a presedintelui Traian Basescu.
“Pâna in 2004, confirma Csendes, CNSAS nu avea decât 1 km de arhive.” Securitatea era un stat in stat, având sute de mii de informatori. Instaurase reguli absurde, cu scopul de a convinge societatea româneasca ca traieste sub controlul ei total si permanent. De exemplu, isi aminteste Csendes, “in blocul in care locuiam, era interzis sa cânti intre orele 14 si 17; altfel, puteai fi amendat.”
Securitatea inspira o asemenea frica, incât era suficienta autocenzura pentru a inabusi orice dorinta de contestare. Nu a existat opozitie organizata in România. Numai disidenti, putini si foarte izolati. Ei erau in general condamnati la exil sau cu domiciliu supravegheat. Despre acesti opozanti – pentru ca multi altii au rasarit când regimul comunist agoniza – nu se mai vorbeste astazi deloc.
La inceputul anilor 1990, arhivele Securitatii au fost impartite intre institutia rebotezata SRI (Serviciul Român de Informatii), SIE (Serviciul de Informatii Externe) si Ministerul Justitiei. Marius Oprea, fost arheolog care scormoneste acum in lazile de gunoi ale comunismului, este sigur ca multe dosare au disparut. Refuza sa creada ca Securitatea, tentaculara masina birocratica mult mai paranoica decât chiar Stasi, ar fi lucrat mai putin decât omologul sau german. “Arhivele Stasi reprezentau 160 km liniari si stim ca, in momentul caderii Zidului Berlinului, agentii au avut timp sa distruga 20 km in doua luni.
Va imaginati deci ce s-a putut face aici in zece ani!”. Marius Oprea conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, creat in 2005, o “agentie tratata ca un ONG”, asa cum explica el. Adica primeste foarte putine subventii, fiind greu de multe ori sa asigure chiar salariile celor 30 de functionari. Institutul a intentat procese impotriva a 400 de fosti ofiteri ai Securitatii. “Nici macar n-au fost audiati de justitie, arata Oprea. Ni s-a spus ca faptele s-au prescris.”
România n-a avut niciodata traditii democratice si, prin urmare, fapte grave au fost comise fara a fi pedepsite, recunoaste Laura Stefan, jurista, membra a unei ONG specializata in lupta anti¬coruptie. În România, coruptia este un flagel pe care char presiunile Uniunii Europene (UE) nu-l pot stavili. Pentru ca, adauga ea, “elitele politice cred ca pot face orice si mai ales sa confunde banul public cu propriii lor bani”.
Sociologul Silviu Matei apartine aceleiasi generatii ca Laura. Are 33 de ani si constata ca a 20-a aniversare a caderii comunismului trezeste foarte putin interes in România. “Trebuie sa mai ducem o lunga munca de trezire a memoriei si nu cred ca suntem pregatiti pentru asta. La inceputul secolului al XX-lea, un francez spunea ca România se afla la portile Orientului, unde totul e ste privit cu multa usurinta. Mi se pare ca observatia este inca foarte actuala”, spune Matei.
Este si parerea lui Cristian Mungiu, câstigatorul de anul trecut al Palme ďOr la Festivalul de la Cannes, cu filmul “4 luni, 3 saptamâni, 2 zile”, prima parte a unei trilogii intitulate “Amintiri din epoca de aur”. Este o cronica a vietii cotidiene din timpul comunismului, in anii 1980. Celelalte doua episoade vor fi prezentate in câteva zile la Paris, dupa ce au inregistrat un oarecare succes la Bucuresti.
Cristian Mungiu era in 1989 ziarist la o revista studenteasca, la Iasi. “Libertatea, isi aminteste el, consta in a nu publica pe pagina intâi o fotografie a lui Ceausescu.” Mungiu a scris si regizat cele trei filme pentru ca a constatat ca, dupa 20 de ani, “comunismul a devenit in România un lucru abstract. Nimeni nu se cons idera responsabil de ceea ce s-a intâmplat. Fiecare prefera sa creada ca singurul raspunzator a fost Ceausescu. Iar el este mort.” Revolutia din 1989, continua cineastul, “este un secret de familie”.
Toti stiu de fapt ce s-a intâmplat, dar nimeni nu vorbe ste despre asta. Ca si cum românilor le este rusine de micile lor compromisuri din vremea comunismului si de “revolutia” lor aparenta, singura revolutie insângerata din Europa (700 de morti, potrivit Le Figaro), de manipularile sordide (macelul de la Timisoara si pseudo-teroristii care trageau asupra manifestantilor din Bucuresti) si de parodia procesului cuplului Ceausescu, care va ramâne pacatul originar al României post-comuniste.
La hotelul Crown Plaza, in fata dinozaurilor si a câtorva lupi tineri ai Partidului Social Democrat (PSD), formatiune politica aparuta din cenusa Partidului Comunist, fostul presedinte Ion Iliescu pare singurul care intretine fara complexe mitul miscarii populare spontane. În 1989, acest fost ministru comunist, acuzat de Ceausescu de “deviere intelectualista”, i-a urmat Geniului Carpatilor.
A condus România pâna in 1996, apoi din 2000 pâna in 2004. Repeta neobosit in fata ziaristilor ca nu a fost nici complot, nici lovitura de stat. Si, daca a dat ordin sa fie “lichidat Ceausescu”, a facut-o pentru “a pune capat diversiunilor unui grup de profesionisti hotarâti sa puna in dificultate noua putere”. Iliescu, 79 de ani, continua sa vorbeasca precum un ideolog marxist care nu regreta nimic. În iunie 1990, a facut apel la minerii din Valea Jiului pentru a-i potoli pe studentii care manifestau in Piata Universitatii. Mineriadele s-au soldat cu aproximativ 60 de morti.
În cadrul unui proces, s-a incercat sa se vada care a fost rolul jucat de Iliescu in acele evenimente. Fostul presedinte a fost considerat nevinovat. Ca si generalul Nicolae Plesita, mort acum câteva saptamâni la vârsta de 80 de ani si ingropat cu toate onorurile. Între 1980 si 1984, Plesita conducea departamentul Informatiilor externe al Securitatii si a facut obiectul mai multor anchete judiciare pentru atentatul cu bomba comis de Ilici Ramirez Sanchez, in 1981, la Munchen.
Atentatul impotriva sediului postului de radio Europa Libera fusese comandat de Securitate. În martie 2009, generalul Plesita a fost considerat nevinovat. Ca toti fostii securisti, primea o pensie de zece ori mai mare decât victimele sale. O comisie de istorici condusa de Vladimir Tismaneanu i-a cerut presedintelui Basescu sa revizuiasca in jos pensiile fostilor ofiteri ai politiei politice comuniste. Presedintele român este un fost capitan al marinei comerciale.
La inceputul anilor 1980, conducea Agentia româneasca pentru navigatie la Anvers, post pe care-l puteau ocupa in acea vreme oamenii considerati siguri. În 2006, presedinte fiind, Basescu a condamnat public crimele comunismului, ceea ce a constituit o premiera in România. Actiunea s-a desfasurat in parlament, pe fondul huiduielilor reprezentantilor extremei¬drepte si al glume lor rautacioase ale deputatilor opozitiei.
Traian Basescu n-a raspuns cererii istoricului Vladimir Tismaneanu. Ca si cum si pentru el ar fi preferabil ca perioada comunista sa ramâna “o abstractie”, incheie cotidianul francez Le Figaro.